Tedoo cu Brad Florescu

Koh Kradan. Viața ca un platou cu prăjituri.

Thailanda se numără printre cele mai frumoase țări din lume. Trang e una dintre cele mai frumoase provincii ale Thailandei. Iar Ko Kradan e considerată drept cea mai frumoasă insulă din Trang.

Ko Kradan Island 5

Ziua 23
Kilometri parcurși: 2000
Locație: Pakmeng, provincia Trang

Thailanda se numără printre cele mai frumoase țări din lume. Trang e una dintre cele mai frumoase provincii ale Thailandei. Iar Ko Kradan e considerată drept cea mai frumoasă insulă din Trang. Şi pe bună dreptate.

Când pui piciorul pe Kradan ai impresia că ai pășit într-un platou cu prăjituri. Îți vine să alergi de colo-colo și să guști din fiecare. Din zahărul alb al plajei, din caramelul stâncilor, din glazura verde a junglei sau din bomboanele colorate, în formă de pești tropicali. Mănânci, mănânci și nu te mai saturi. Pe după-amiază, ajungi să zaci sub un palmier, cu burta plină și un rânjet stupid pe față, ca șoricelul Jerry după ce-a halit o roată întreagă de cașcaval (Tom nefiind acasă).

Cu o suprafață de doar 4 kilometri pătrați, Kradan poate fi străbătut la pas domol între micul dejun și masa de prânz. După prânz, poți să-l înconjori din nou, de data asta la bordul unuia dintre caiacele disponibile pe Paradise Beach. Sau, dacă te țin brațele, dă-i târcoale înot. Atenție doar la curenți, sunt foarte puternici.

Ce poți să faci pe Ko Kradan? Îmi vine să-ți răspund „nimic” și chiar cred că ăsta e cel mai potrivit lucru de făcut. Dacă ești genul ăla de turist care n-are stare, n-o să reziști aici mai mult de câteva ore. Dar dacă vrei să te detinzi, să fiți doar tu, marea și o carte bună, ia-ți câteva zile și stai întins pe „scândură”. Face bine și la spate și la altele.

Nunțile subacvatice sunt deja o tradiție în Trang, iar Ko Kradan deține recordul mondial (omologat de Guiness Book of Records) pentru cea mai mare sindrofie de acest gen. E ca o nuntă terestră, doar că trebuie să-ți scoți snorkelul din gură când săruți mireasa.

Cazări pe Ko Kradan

Deși nu mă așteptam ca un ecosistem atât de fragil să suporte prea multă infrastructură, Kradan oferă opțiuni de cazare pentru toate gusturile și toate buzunarele.

Kradan Beach Resort – un șir de bungalowuri aliniate pe plajă, la 10 metri de mare. Curățel. Cel mai mic preț: 760 THB (fan room, low season). Resortul are și un restaurant care, din când în când, e deschis.

Paradise Lost Resort – amplasat în junglă, dar suficient de aproape de ambele plaje. Am discutat cu câțiva oaspeți ai resortului care s-au arătat încântați de Paradise Lost. Încântarea costă de la 550 THB în sus.

Seven Seas Resort – 4 stele, piscină, mai pe luxureală. Camerele sunt frumoase și curate, iar băile sunt absolut geniale. Ca să vezi marea trebuie să rezervi un – ai ghicit – “deluxe seaview room” pentru care scoți de pe card 5000 THB.

Cum ajungi pe insula Ko Kradan

Poți să te îmbarci din Pakmeng pe unul dintre vaporașele supra-populate care fac zilnic turul insulelor (Ko Ngai, Ko Muk și Ko Kradan). Sau poți tocmi un long tail boat. Ţi-l recomand călduros pe Chai, care e barcagiu, ghid turistic și polițist în același timp. Vorbește engleza. Sună-l când ajungi în Pakmeng: 081 747 28 15.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 7 Comentarii

  1. Rocknroll spune:

    Hehe, te-ai imprietenit cu politia locala?
    Din cate-mi dau seama, Chai e poli-calificat… :) Bravo lui!

    Cam scumpa, totusi, sederea la malul marii in Tailanda. Dar, deh, obrazu' subtire…

  2. Laurentiu spune:

    insula mea favorita, alaturi de ko kood (in ko chang). au terminat aia de construit hotelul Amari? cand am fost ultima data erau niste zidari care au stat cu burta la soare toata ziua alaturi de galetile cu mortar (vorba vine, de fapt au dormit pe plaja la umbra acoperiti cu niste pături si cu măştile pe ochi, sa nu ii arda soarele).

  3. Laurentiu spune:

    cum ajungi: din ko lanta sunt o gramada de curse regulate si tururi de 1, 2, 3 zile (the four islands tours) care includ ko kradan, morakot, ko rok, etc, eventual vorbesti cu barcagiul sa te "uite" acolo si sa te ia a doua zi, hihi. backpackerii tre' sa aiba pregatiti cateva sute de bahti pt rangerii care isi fac aparitia imediat ce ai pus cortul, dar dispar imediat ce le dai banu'

  4. Alex Imreh spune:

    Am dormit vreo 4 nopti acolo intr-un cort de 2kg, pus pe plaja, nu am platit nimic.

  5. Adi spune:

    Foarte frumos! O trec pe lista mea de anul acesta sau cel viitor! Multumesc.

  6. KoderX spune:

    Salut!

    Am stat la Paradise Lost – recomand pentru liniste (chiar mai liniste decat pe plajele si asa extrem de linistite), bucatarie, cazarea in bungalourile din “jungla”, discutiile cu proprietarul ansamblului – Wally si nu numai..
    De aici se pot inchiria long-boats spre diferite destinatii de o zi – recomand Koh Rok – paradis paradis..

  7. [...] más fotos, vez el artículo en rumano. Share [...]

Lasă un comentariu