Israel, o împărtășanie (1): Tel Aviv. Povești din Dealul Primăverii.

Antoaneta Roman ne onorează din nou cu poveștile sale pline de erudiție, gust și culoare. De data aceasta, mergem cu Anto în Israel și Palestina. Text și fotografii de Antoaneta Roman. 

Madrid, metrou, decembrie.

Nu m-am dus în Israel în pelerinaj, de dragul Mării Moarte, ca să mă distrez în cluburile din Tel Aviv sau ca să-mi dau cu părerea despre cine are dreptate în conflictul cu palestinienii. M-am dus să continui o conversație, gata să primesc ceea ce are Israelul să-mi dea. Deși situat în Orientul Mijlociu, Israelul e populat în mare parte cu europeni, veniți mai ales înainte sau imediat după al doilea război mondial. Teritoriul, împreună cu zona palestiniană, găzduiește două popoare și trei religii.

Nu aș fi ajuns în Israel dacă nu aș fi început o conversație foarte interesantă cu un muzician, în metroul din Madrid, în decembrie 2011. Nu a durat decât vreo jumătate de oră, între aeroport și destinație, eu venisem de la Barcelona pentru trei zile, el era în tranzit, în drum spre America Centrală. Înalt, șaten spre blond, cu ochii albaștri și o figură de copil, înfășurat într-un poncho bej și cu o husă de chitară în brațe. Mi-a plăcut și m-a intrigat expresia extaziată pe care o arbora. Părea pur și simplu fermecat de călătoria cu metroul.

L-am întrebat în spaniolă de unde este. “I don’t speak Spanish”. “Where are you from?” “Where do you think I am from?”. “The States or Holland I guess.” “Israel” mi-a răspuns el cu un r graseiat, tipic ebraic. I-am  explicat că pare exagerat de fericit, de parcă ar fi luat ceva de curând. A râs și cu ochii sclipind de bucurie mi-a răspuns că se pregătește să plece într-o călătorie minunată și mult așteptată, în Costa Rica.

Am început să vorbim despre călătoriile minunate pe care le-am făcut sau la care visăm și i-am dat adresa mea de e-mail înainte să ieșim din metrou, în direcții diferite. După o lună mi-a scris și am ajuns să avem pasionante discuții virtuale, printre care apăreau din când în când invitații în Israel.

Pe lângă videoeditare la televiziune și călătorii, omul compune, scrie versuri și cântă, voce și chitară (am găsit pe YouTube un clip filmat în India). Între timp fusese în Peru și Brazilia, iar pe vaporașul care-l ducea spre Amazonia a fost ușurat de iPhone. Ca atare, a înlocuit fotografiile cu propriile desene, destul de reușite, înțesate de detalii pitorești. Mi s-a părut o  dovadă admirabilă de imaginație și flexibilitate.

Cum am rămas fără slujbă în prag de 2013, am devenit și posesoarea unei mari porții nedefinite de timp liber, cu ceva economii la dispoziție. A venit așadar momentul să continui conversația începută în metrou în Spania și să încep explorarea sudului Mediteranei, fără așteptări și planuri fixe.

Mărturisirile de la Tel Aviv.

Am ajuns în Tel Aviv direct din Bucureștiul rece și înzăpezit spre miezul nopții. Am fost întrebată înainte de ștampilarea pașaportului care este scopul călătoriei, unde voi locui și cum se numește gazda mea, ca-n vremurile vechi și nebune când mergeam în Schengen cu invitație. Am ieșit să respir aerul locului, călduț și îmbietor, și m-am trezit nas în nas cu o menorah monumentală, opera lui Salvador Dali. Prietenul R. a venit să mă ia, e mare lucru să te întâmpine cineva cu o îmbrățișare într-o țară unde nu înțelegi nici măcar ce-ți spune bancomatul (totuși am reușit să-l conving să-mi dea niște bani de pe Mastercardul românesc).

Am stat vreo două ore la taclale cu prietenul meu virtual redevenit real, împărtășind mai ales entuziasmul nostru pentru călătorii, pasiunea pentru descoperirea de animale, plante, peisaje, mâncăruri noi și înfiriparea de noi prietenii cu oameni de pe tot felul de meridiane și paralele. S-a dovedit însă că nu ne potrivim la interesul pentru substanțe halucinogene, el având o pasiune devoratoare pentru ayahuasca, o plantă folosită în ceremoniile spirituale din Peru, care te transpune într-o stare de conștiință alterată, generând viziuni psihedelice.

Pentru ayahuasca s-a dus în Costa Rica și tot dorul de ea l-a mânat și în Peru. Mi se părea bizar ca un om atât de creativ și cu o viață aparent echilibrată să aibă nevoie de stimulente externe pe drumul căutării de sine. Din 89 până acum am avut un parcurs destul de labirintic, presărat cu varii răspântii numite momente de criză personală. Indiferent de situațiile prin care am trecut, am reușit întotdeauna să le depășesc fără să recurg la substanțe ajutătoare. Dar fiecare își caută fericirea în felul lui și și-o găsește în felul în care și-o caută, spunea bunicul meu.

Ca o dovadă că prieteniile astea se pot lega repede, bine și altfel, R. mi-a cedat mie dormitorul, pentru confort maxim, el dormind pe canapea.

Ciocolată de Pantelimon în Piața Carmel.

M-am trezit printre blocuri scunde și albe, cu câte un palmier, portocal sau lămâi răsărind între arbuștii din jur. Era Ramat Gan, unde am locuit pentru trei zile, o suburbie a Tel Avivului, legată de oraș prin autobuze. Tel Aviv înseamnă Dealul Primăverii și este împărțit în trei zone: nord, centru și sud, fiecare cu momelile ei mai mult sau mai puțin specifice sau turistice.

După cafeaua semi-turcească, cunoscută drept mud-coffee – se toarnă apă fierbinte peste cafea în cană și se presară zahăr pe deasupra, ca să se „așeze” – am pornit-o spre Strada Sheinkin, cu cafenele animate și magazine simpatice. De pe Sheinkin țuști spre babilonia din Piața Carmel…o minunăție, adevărat bazar oriental, înțesat de pește, brânzeturi, carne, legume și fructe, proaspete, uscate sau murate, movilițe de mirodenii, nenumărate feluri de măsline, obiecte de uz casnic, haine, chinezești sau tradiționale – ca acea tichie rotundă și plată, kipa, pe care evreii o poartă în vârful capului.

Kipa se găseau pentru toate gusturile, de la Israeli Army la FC Barcelona sau NY University, croșetate, din catifea neagră, satin alb sau piele întoarsă. Pentru aceleași gusturi diverse abureau pe tarabe shaorma, kubeh, legume la grătar, bourekas, mirosind de-ți lăsa gura apă cât să umpli Marea Galileii. Până și ciocolată Heidi made in Pantelimon se găsea.

Ora prânzului mi-a făcut poftă de un humus, așadar am cotit-o la spre Yemenite Vineyard unde, pentru prima oară, am mâncat humus cu ou fiert și boabe de fasole, cu ceva sosuri adiționale. O pisică dormea cu aer proprietar în fața unei măcelarii unde atârnau abandonate niște hălci de carne și un ficat enorm. Vizavi, un moșuleț străjuia saci și săculeți cu fasole uscată, migdale și ierburi, în așteptare mușteriilor.

Pașii ne-au purtat apoi spre mare, pe promenada Lahat și pe lângă Parcul Clore, de-a lungul Mediteranei, spre orașul Jaffa/Yafo, port cu o istorie de peste 3.000 de ani, parte acum din Tel Aviv. Partea propriu-zis veche e limitată la câteva străzi fermecătoare, un port de agrement, restaurante, cafenele și magazine ale artiștilor locali. Am băut un ceai cu mentă la umbra graffiti-urilor pictate pe vechile ziduri aurite de apus, pe o terasă înveselită de plante.

R. se grăbea spre o ceremonie ayahuasca undeva în nord. Shamanul era de import, din Peru, eroul nostru urma să găsească și dragostea pe acolo, întrupată într-o balerină care dansează peste mări și țări, dar nu știa încă. Eu am rămas să colind orașul pe înserat. Am descoperit astfel o moschee fermecătoare și cartierul Neve Tsedek, primul cartier evreiesc din afara Jaffei, împănat cu magazine stilate, locuri de pierzanie cel puțin interesante și case istorice.

La intrare e fosta gară, HaTachana, accesorizată pe gustul hedoniștilor contemporani, cu restaurante, baruri, cluburi și boutiquri. M-am dus și eu ca fluturele la lumânare într-o curte cu făclii aprinse și am cinat ca o regină la Regina, cu un pahar de vin alb israelian parfumat ca o mireasă din deșert. După bal, Cenușăreasa s-a întors singurică cu autobuzul la periferie. Știam cum se numește stația și am făcut urechile pâlnie la anunțuri.

La Marea Galileii.

A doua zi m-am întors în centru și un alt suflet milostiv, de data asta un cunoscut al mătuși-mii, m-a scos la plimbare în port (Tel Aviv Nord). E un loc popular pentru admirat apusul pe Mediterană. M-am uitat cu jind la cei care vâsleau de zor în kayak. Promenada de lemn, restaurantele și barurile aferente mi-au amintit de America de Nord, emanau același iz internațional vioi și depersonalizat.  Am încheiat glorios ziua la o petrecere de Crăciun, în găzduirea unui cuplu mixt, el israelian, ea din Statele Unite.

Acolo am dat peste alt consumator de ayahuasca, care lucra în industria de film și care ne-a povestit entuziasmat despre o ceremonie care recrea ambianța dintr-o așezare nativă a Americii de Nord, cu corturi și totemuri. I-am spus că mi se pare o experiență evazionistă, reproducerea unui spațiu de la mii de kilometri depărtare, ca un decor de film, care nu face decât să creeze o iluzie, un fals. Dar pentru ei era ok, era evident că ceva lipsea în viața lor și încercau să caute acel ceva prin experiențele trans-senzoriale. Fugeau de viața lor în ayahuasca, așa cum fug eu în cărți, în natură sau peste mări și țări.

Sâmbătă am ținut morțiș să mergem la Kinneret, lacul mai cunoscut drept Marea Galileii, pe apele căruia se spune că ar fi mers Isus. Șerpuind printre dealurile verzi, drumul coboară spre o întindere albastră și calmă, pe malul căreia se îndeasă puzderie de turiști. Orășelul Tiberias e doldora de clădiri dar pe lângă bisericuța din Capernaum adastă doar câteva restaurante fermecătoare de pe terasa cărora poți admira liniștit peisajul în compania unui pahar de vin de pe înălțimile Golan.  La sfârșit de decembrie razele soarelui străpungeau ici-colo norii, cufundând munții și lacul într-o lumină argintie de margine de lume, un tărâm crepuscular unde timpul dispare, absorbit de domoalele umbre albăstrii din zare.

Am coborât pe una dintre plaje. Apa nu era tocmai caldă, dar un scăldat în prag de anul nou nu e de lepădat, noi am fost pe un drum lăturalnic, printr-un crâng verde primăvăratic, ca doi copii puși pe șotii, bine că n-am pățit-o ca Ion Creangă și am găsit hainele unde le-am lăsat. În apropiere sunt și băi termale, au rămas pe data viitoare pentru că soarele apune devreme iarna și el decide ora închiderii. Am traversat Iordanul, un râu tulbure străjuit de desișuri verzi, care nu mi-a inspirat nimic transcedental. Drumul de întoarcere spre Tel Aviv a fost un calvar, sâmbăta fiind a doua zi de week-end și duminica zi lucrătoare, am prins tot șirul de vilegiaturiști care se întorceau acasă, ca o duminică seara dinspre Valea Prahovei.

Mic vocabular:

Ivrit

Shalom! – Pace! (folosit ca salut generic)
Boker tov – Bună dimineața
Erev tov – Bună seara
Laila tov – Noapte bună
Sliha – scuzați, pardon
Beva kașa – vă rog și cu plăcere (folosit des și în varianta prescurtată Bakașa)
Toda – mulțumesc, toda raba – mulțumesc mult, Toda La El  – mulțumesc (slavă) Domnului
Ma șlomha  – ce mai faci?
Tov – bine sau ok
Ken – da

Arabă

Salaam – Pace! (folosit ca salut generic)
Marhaba! – Salut!
Min fadlak m.; min fadlik f. – Te rog
Na`am; aywa – Da
La – Nu
Shukran – Mulțumesc
Afwan – cu plăcere
Ismahli – Scuze (când vrei să atragi atenția, să întrebi ceva)
Ana āsif m., ana āsifa f. – Scuze, îmi pare rău
Zaki – gustos

Va urma. Episodul viitor, Antoaneta va trece în Palestina pentru o vizită la Betleem.