Raicu Galmeanu_MG_4641
Click pentru a intra in galeria de imagini a articolului
Andreea pe faimoasa plajă Patong, Phuket. Foto: Alex Gâlmeanu, iulie 2011.

Off the record :-)

Eu: Ai intrat vreodată pe Tedoo?
Andreea: Da’ ce treabă ai tu cu Tedoo?
Eu: E site-ul meu de travel.
Andreea: A, am tot primit linkuri de la prieteni, dar le-am dat reject.
Eu: De ce???
Andreea: Am crezut că e un site de socializare.
Eu: :-)

Am văzut multe frumuseţi surprinzătoare în ţara asta, dar una m-a luat complet pe nepregătite: Andreea Raicu. Aflaţi în Thailanda pentru o sesiune foto, Andreea şi echipa Unica au oprit pentru două zile în Chiang Mai, oraşul unde se întâmplă să locuiesc în această perioadă a vieţii.

Fireşte, o asemenea densitate de români pe Chiang Mai pătrat se cerea sărbătorită cu o ieşire în oraş, la o terasă cochetă de pe malul râului Ping. Savurând o bere japoneză (eu), respectiv o nucă de cocos (ea), am aflat că Andreea vizitează frecvent Thailanda, ţară de care s-a îndrăgostit pe când era doar o adolescentă. La momentul publicării interviului de mai jos, abia întoarsă în România, Andreea deja îşi suspina dorul pentru ţara zâmbetelor.

Visa Bulgaria, s-a trezit în Thailanda. Călător la 13 ani.

Când ai venit prima oară în Thailanda? Cu ce ocazie?

Thailanda a fost chiar prima ţară pe care am vizitat-o după Revoluţie. Trăiam în comunism, vedeam lumea doar la tv şi Thailanda mi se parea ceva dincolo de realitate, ceva ce doar într-un film puteai întâlni. Chiar şi Parisul era doar un vis greu de împlinit în perioada respectivă. Asia era deja altă planetă.

După Revoluţie, visam să plec măcar până în Bulgaria, oriunde în afara graniţelor. America sau Asia păreau innacesibile, dar într-o zi mama mi-a făcut cea mai mare surpriză: “în august mergem în Thailanda.” Nu-mi venea să cred. Nu plecam în Franţa sau Italia, ci hăt, în Thailanda. Număram nu doar zilele, ci şi orele care mai erau până în august. Aveam emoţii. La aterizarea la Bangkok, am simţit deja că am atins o altă lume, cu totul diferită de cea în care crescusem. Eram fascinată, de fiecare om, fruct sau fluture. Ce vrei, eram doar un copil venit dintr-o ţară comunistă.

M-am plimbat cu elefantii, m-am jucat cu papagali gigantici, am încercat zeci de fructe şi specialităţi culinare despre care nici nu visam că pot exista, am văzut pentru prima oară şerpi şi crocodili. Mi-aduc aminte că, pe vremea comunismului, atunci când zăream un asiatic îl analizam curioasă, iar acum eu eram între ei, subiect de analiză. Astăzi, amintirile acestea mă amuză, dar pe atunci totul mă uimea.  Poate de aceea sunt în continuare îndragostită de Asia şi de Thailanda.

De atunci, de câte ori ai mai fost în Ţara Zâmbetelor?

De cel putin 10 ori, nici nu mai ţin socoteala. Şi încerc sa revin în Thailanda cât pot de des. Sunt de câteva zile în România şi deja mi-e dor…Fac eu cumva să mă întorc.

5 motive să tot revii în Thailanda

De ce revii?

Wow, sunt atâtea motive! Ai destul spaţiu? Îţi fac o listă:

Imaginile pe care le întâlneşti aici fac nu cât o mie, ci cât un milion de cuvinte. Plajele cu nisipul alb şi fin ca mătasea, apa care are nişte culori senzaţionale, sutele de temple aurii, străzile vii, pline de oameni, toate acestea alcătuiesc un album de imagini superbe. Plus că de fiecare dată descoperi lucruri noi, surprinzătoare.

Oamenii. Calzi, blânzi şi mereu zâmbitori. Cea mai mare dorinţă a lor e să te facă să te simţi bine în ţara lor. Şi reuşesc. Pur şi simplu aşa sunt crescuti şi asta îţi dă o stare incredibilă.

Mâncarea este fantastică!!! Tom Yum Kung, supa picantă de creveţi, este favorita mea. Pot să o mănânc la orice oră din zi şi din noapte deşi e cumplit de iute. E atât de bună încât am reuşit să-i conving pe toţi din echipa cu care am lucrat să mănânce (unul dintre ei nu se atinsese niciodată de mâncăruri iuţi, dar nu s-a putut abţine). Plus tot felul de salate, legume preparate în fel şi chip, homari, creveţi…

Spa-urile. Aici te abandonezi şi uiţi de tot. De la intrare, când eşti întâmpinat cu graţie şi ceaiuri relaxante şi până la ieşire, când simţi că pluteşti. Terapeutele thailandeze sunt magice.

Hotelurile sunt superbe, iar senzaţia de libertate pe care mi-o dă această ţară nu am găsit-o nicăieri altundeva.

Superlativele Andreei

Cele mai frumoase trei cazări?

Sri Panwa – Phuket, Mandarin Oriental Dhara Dhevi – Chiang Mai,  Siam Kempinski – Bangkok.

Cele mai frumoase trei plaje?

Maya Bay (Koh Phi Phi), de trei ori!

Cele mai relaxante/benefice tratamente spa pe care le-ai încercat?

Hot stone massage şi Oriental Signature Treatment de la Mandarin Oriental.

Sunt thailandezele atât de frumoase cum se spune? În ce crezi că rezidă farmecul lor legendar?

În blândeţe, fără îndoială! Cele mai multe thailandeze sunt atât de delicate, emană o căldură fantastică, iar zâmbetul lor e fascinant.

Ce nu-ţi place în Thailanda?

Greu de crezut, dar nu prea există lucruri care să nu îmi placă. Indiferent dacă localnicii fac ceva greşit – ceea ce se întâmplă foarte rar – nu te poţi supăra pe ei. Sunt mult prea drăguţi! Dacă e să fie ceva, atunci pot să îţi spun că mi-e brrrr de insecte. În rest n-am trăit niciodată un sentiment de nesiguranţă în Thailanda.

Despre ani sabatici şi televiziune.

Te-ai gândit vreodată să trăieşti un an departe de România dezlănţuită? Dacă da, cum ar arăta anul tău sabatic şi unde l-ai petrece?

Daaa!!! M-am gândit şi mi-ar plăcea! În Asia, clar! Aş petrece un an în Thailanda, Bali şi India, pe care nu am vizitat-o încă, dar aş vrea să îmi iau timp pentru ea. Cred că este o adevărată experienţă.

Crezi că emisiunile de travel ar face audienţă în România? De ce crezi că sunt atât de puţine astfel de formate pe televiziunile româneşti?

Îmi doresc ca astfel de programe să facă audienţă. Este atât de frumos să călătoreşti, să experimentezi cât mai multe, să vezi locuri noi şi spectaculoase. Călătoriile te îmbogăţesc cu adevărat.

Un mesaj pentru cititorii Tedoo.

Dacă nu aţi fost până acum în Thailanda, eu zic să o treceţi pe listă ca următoarea voastră destinaţie de vacanţă!

Note:

  • Pictorialul realizat în Thailanda va apărea pe 24 august în următorul număr al revistei Unica.
  • Sursa foto: andreearaicu.ro (cu acordul Andreei) şi Alex Gâlmeanu (mulţumesc, maestre).
  • Nu voi aproba comentarii frustrate la adresa invitatei mele. Niciun “jos cenzura” :-)