Tedoo cu Brad Florescu

Insule în Thailanda. Koh Jam. Zei, nomazi și profeții.

Pe Koh Jam nemții trăiesc după Coran, zeii se reîncarnează în oameni și fiecare are darul profeției.

Insula Koh Jam Thailanda

- Oamenii cu inima curată rămân pe Koh Jam multă vreme. Cei cu inima necurată pleacă după trei zile.

Bărbatul de 50 de ani s-a ițit printre palmieri și acum scrutează oceanul cu ochi de un albastru metalizat. Vântul îi bate pe la tâmple, dezvelind urmele de argint  de sub smocurile de păr negru.

- De unde ești? Îl întreb.
- Germania. Dar locuiesc pe Koh Jam din 2007.

Lumea cea mică.

Cum suntem doar noi doi pe plajă, iar neamțul trebuie să știe o mulțime de lucruri despre insulă, îi ofer o bere spre dezlegarea limbii. Mă refuză ferm, dar politicos.

- Nu, mulțumesc. Nu beau alcool. M-am convertit la Islam când aveam 20 de ani.
- De ce?
- Am experimentat toate păcatele lumii vestice, creștine. Apoi am decis să mă îndrept. Islamul mi-a oferit exact ce-mi trebuia. Pe insula asta musulmanii sunt majoritari și ne înțelegem bine. Plus că de ce-aș bea alcool dacă pot să mănânc ganja când vreau eu?
- Cum te cheamă?
- Harun.
- Și înainte de Harun?
- Nu contează înainte de Harun.
- Apropo de ce ziceai mai devreme, Harun. Eu mai mult de două nopți oricum nu pot să stau aici, că am treabă pe continent.
- Vom vedea. Dacă ai inima curată o să rămâi mai mult. Dacă nu, nu.

Văru-său, Dieter, convertit și el din inginer în brutar, află că sunt din România și mă abordează cu un jovial

-  Ce face, măi?
-  Măi face bine, dar dumneata de unde știi românește?
-  Eu am lukrat la Reschitza la kombinat siterurcie. Și am eu fost insurat cu femeie romanca. Acum noi am difortzat.

E mică lumea; ar putea încăpea toată pe Koh Jam, o insuliță răsărită din inima mării la nici douăzeci de kilometri sud de cele două Koh Phi Phi, cu care împarte doar Oceanul Indian, nu și celebritatea. Koh Phi Phi acomodează două milioane de turiști pe an, Koh Jam – de o mie de ori mai puțini.

Insula Koh Phi Phi Thailanda

În zare, la 20 de kilometri, Koh Phi Phi Lay.

Prigoana nomazilor.

Unii spun că Jam este ultima insulă veritabilă a Thailandei. Alții – că-i vine și ei rândul, curând, să alimenteze mașinăria de turism a țării.

În vremurile în care nu exista turism, iar pământul era evaluat după fertilitate nu după peisaj, insulițele care ne fac astăzi cu ochiul din pliante nu aveau nicio valoare. Înafară de palmieri și, ocazional, de câte un pom fructifer, nimic nu rodește în solul argilos amestecat cu nisip, fie el cât de alb. Cine se aciua aici o făcea pentru că n-avea alte opțiuni. Prin tradiție, zona de lângă plajă o moșteneau ori fetele ori băieții mai leneși din familie. Acolo unde nu existau familii se așezau veneticii, copiii săraci ai sorții. În cazul de față, așa-zișii chao lay, nomazii mărilor.

Veniți din Sumatra via Malaezia, Chao Lay au luat în folosință cele mai sterile insule ale Thailandei, din pământul cărora nu puteau scoate mare lucru. Pescari și navigatori neîntrecuți, stăteau toată ziua – așa cum stau și azi – cu năvoadele întinse, iar peștele prins era dat la schimb pentru alte lucruri de trebuință.

Nimeni nu-i invidia pe chao lay pentru că erau săraci și negri de la atâta stat pe mare. În Asia pielea neagră e marca fermierilor și a pescarilor. Lumea bună, care-și permite să se ferească de soare, are piele albă și ține la ea cum ținem noi la bronz. Am mai vorbit succint despre asta.

Odată cu apariția turismului și a zborurilor charter pe distanțe lungi, insulele sterpe ale Thailandei au devenit extrem de fertile pentru agențiile din Bangkok sau Phuket, iar etnicii chao lay s-au trezit bogați, apoi invidiați, apoi deposedați de titlurile de proprietate date de autorități cu zeci sau sute de ani în urmă. Unul câte unul, fostele ghetto-uri indezirabile ale pescarilor nomazi s-au transformat în paradisuri turistice, obiect de reverie pentru zeci de milioane de oameni.

1 2 3 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Un Comentariu

  1. […] am citit despre Ko Jum pe tedoo. Mai multe poze pe pagina de facebook a […]

Lasă un comentariu