Tedoo cu Brad Florescu

Încotro se îndreaptă turismul Asiei de Sud-Est?

Ce s-a confirmat si ce nu s-a confirmat din predictiile Tedoo in ultimii doi ani.

Thailanda_DSC4055_2

Jim Rogers, “investitorul pe motocicletă”, spunea că Asia e viitorul. Iar cursul evenimentelor din ultimii ani tinde să-i dea dreptate. Economic, China se pregăteşte să depăşească Statele Unite. Cultural şi spiritual, ţările Asiei exercită o atracţie tot mai mare pentru vesticii sătui de consumerism şi de limitarea libertăţilor post 9/11.

Iar turistic, Asia nu pare să resimtă criza financiară. Sectorul ospitalităţii şi-a revenit primul şi, în cazul unor destinaţii precum Thailanda, 2010 a fost un an record. Turismul este, trebuie spus, cea mai dinamică industrie mondială a momentului, iar Asia de Sud-Est e cea mai dinamică piaţă turistică a lumii. Încotro se îndreaptă?

1. Thailanda

Încep cu Ţara Zâmbetelor nu doar pentru că îmi este a doua casă, ci pentru că Siamul e cea mai importantă destinaţie turistică şi, totodată, trend-setterul regiunii. Ţările vecine urmăresc acţiunile Thailandei şi fie le copiază, fie vin cu strategii complementare pentru a ciupi cât se poate de mult din valul de călători atraşi de lider.

Thailanda nu mai este ţara din “The Beach”. Hoardele de hipioţi care împânzeau odată Khao San-ul se vor îndrepta către destinaţii mai ieftine şi mai indulgente. Preţurile au crescut, serviciile sunt mai bune, Thailanda şi-a bătut recordul de vizitatori într-un an de criză (15.8 milioane de turişti străini în 2010, o creştere de 7.5% faţă de anul precedent), dar ţara nu-i mai vrea pe backpackeri. A spus-o clar premierul Abhisit, la începutul lunii martie: “Focus pe calitate, nu pe cantitate“.  Ce înseamnă asta?

Thailanda îşi va dezvolta strategia turistică pe trei direcţii:

- turismul de wellness: spa, detoxifiere, yoga, Reiki, healthy food

- turismul medical, cu accent pe chirurgia plastică şi întârzierea îmbătrânirii, dar şi medicină alternativă

- agro-turismul

Profilul turistului care vine în Thailanda va glisa dinspre adolescenţii tatuaţi în căutare de experienţe ieftine şi obscure către adulţii cu bani, stres, probleme de sănătate şi kilograme în plus, care vor căuta să scape în două săptămâni de lestul acumulat într-un an întreg de muncă.

Thailanda nu-i mai vrea pe backpackeri. Unde se vor duce aceştia?

2. În Vietnam, Cambodia, Laos

Le iau la grămadă, aşa cum face majoritatea celor care umblă prin regiune cu “Asia on a Shoestring” sub nas. Triada le propune turiştilor experienţe noi, autentice şi profită cât poate de snobismul şi colecţionarismul călătorului de azi.

Vietnamul, Cambodia şi Laos sunt destinaţii over-rated, numai bune pentru puştanii de 18 ani de la periferia Liverpool-ului care îşi imaginează că pot vedea trei ţări în două săptămâni. 99% dintre turiştii care accesează aceste ţări rămân lipiţi de aşa numitul “Banana pancake trail” care începe pe plajele Indiei, continuă spre sudul Thailandei (Phi Phi, Pha-ngan, Krabi), urcă spre Bangkok şi continuă cu Halong Bay şi Hanoi (Vietnam), Siem Reap şi Phnom Pehn (Cambodia), Vientiane şi Luang Prabang (Laos). Foarte puţini se abat de la traseul brevetat de această neo-biblie numită Lonely Planet.

Problema celor trei ţări e insularitatea serviciilor turistice, care concentrează cererea şi oferta pe arii mici, intens promovate. Aici ai hoteluri, apă caldă şi bere rece, la 20 de kilometri mai spre nord nu există nici drumuri, nici curent electric. Rechinii din industria turistică înghit tot profitul – ajutaţi şi de sistemele politice corupte – iar comunitatea beneficiază foarte puţin de pe urma valurilor de turişti, fiind împinsă către zone obscure adiacente ospitalităţii (contrabandă, trafic de droguri şi de carne vie, jocuri de noroc).

Vietnamul, Cambodia şi Laos sunt noile Thailande, urmând să preia segmentul inferior de turişti şi rolul de destinaţii pentru turism sexual şi “de pierzanie” (droguri, alcool).

3. Indonezia

Fără îndoială ţara cu cel mai mare potenţial turistic din Asia şi din lume, Indonezia suferă de aceeaşi insularitate, de data asta şi la propriu şi la figurat. Bali singur contează în veniturile turistice mai mult decât toate celelalte 16.999 de insule la un loc. În restul ţării, infrastructura şi serviciile coboară sub orice standard imaginabil. Furnizorii sunt neserioşi şi lacomi. Nu există o cultură a turismului şi nici una a fair-play-ului în afaceri. A organiza o excursie în Indonezia e o experienţă mai aventuroasă decât excursia însăşi. O spun din proprie şi repetată experienţă.

Indonezia are probleme mari cu corupţia (a obtinut un umilitor indice de 2.8 în studiul Transparency International), fenomen care contribuie nefericit la starea dezastruoasă a şoselelor şi la creşterea preţurilor serviciilor, gâtuind din faşă orice încercare de dezvoltare a unor business-uri corecte în turism. Siguranţa transporturilor este una dintre cele mai proaste din lume. Companiilor aeriene indoneziene le-a fost interzis accesul în spaţiul aerian european timp de 3 ani. Transportul maritim nu respectă niciun standard de siguranţă. Transportul terestru este îngrozitor, cu un parc auto super-învechit, permise luate pe şpagă şi drumuri despre care s-ar putea turna filme de groază.

Bali, deja saturat de turişti, îşi va extinde zona de influenţă către insulele din jur – Lombok, Komodo – pe care îşi va revărsa nevoia de creştere, cu efecte triste asupra mediului şi culturilor locale. Acelaşi efect  l-a avut Phuket-ul asupra Koh Lantei, a Krabi-ului şi a provinciei Phang-Nga.

Indonezia are un potenţial turistic imens, adăpostind între graniţele sale o inegalabilă diversitate de atracţii naturale şi culturale. Dar, cu excepţia Bali-ului, nu va deveni prea curând o destinaţie pentru turism de masă dacă nu-şi rezolvă imensele probleme structurale. Indonezia rămâne o destinaţie pentru călătorii curajoşi şi/sau specializaţi.

4. Malaezia

După campania “Malaysia. Truly Asia”, vecina sudică a Thailandei şi-a ocupat un loc solid pe harta turistică a regiunii. Suficient de bogată pentru a nu depinde de veniturile din turism, Malaezia şi-a construit strategia cu răbdare, profitând de cea mai bună infrastructură din Asia de Sud-Est şi de o resursă umană foarte bine instruită. Limba engleză e a doua limbă oficială a ţării.

Un imens avantaj al Malaeziei îl reprezintă Air Asia, care zboară din Kuala Lumpur către zeci de destinaţii din Asia, Australia şi Europa, de la Londra şi Paris până la Tokyo sau Perth, la preţuri pe care un operator low-cost european nu le-ar putea bate niciodată. Drept urmare, Kuala Lumpur va ajunge – dacă nu a ajuns deja – principalul hub al Asiei de Sud-Est, detronând Bangkok şi Singapore (sub-servit şi foarte scump).

Ce i s-ar putea reproşa Malaeziei este lipsa unei culturi a turismului, chestiune care se clădeşte în zeci de ani. Ca orice ţară preponderent musulmană, Malaezia nu oferă mare lucru în zona “turismului de pierzanie” aşa cum fac vecinii budhişti din nord. Călătorului în Malaezia i se impune un cod al decenţei, intolerabil de restrictiv pentru puştanii ignoranţi care cred că Asia e un mare bar pe plajă, cu marijuana, whisky şi stripperiţe la discreţie.

Lipsa unei culturi a turismului duce şi la un anume spartanism al ofertei de servicii. Cu greu vei găsi în Malaezia hoteluri, resorturi şi bungalow-uri la nivelul de confort şi preţ din Thailanda. Cum mare parte din industria turistică e controlată de chinezii sau indienii locali, unităţile de cazare sunt gândite după principiul eficienţei: mic, curat, fără nicio fiţă. Pentru malaezieni, hotelul e doar un loc unde dormi. Atât şi nimic mai mult.

Dar Malaezia nu se grăbeşte. Construieşte în continuare încet, cu răbdare şi cu o oarecare amuzată curiozitate faţă de acest fenomen ciudat numit “turism”. La cât petrol le scaldă coastele, malaezienii pot trăi mult şi bine fără bikinii fetelor din Europa.

5. Filipine

O altă ţară de o frumuseţe rară, care trăieşte o dramă similară cu a Indoneziei (vecina din sud având avantajul unor resurse naturale incomensurabile). Turismul se desfăşoară pe câteva arii mici – Boracay, Palawan şi staţiunile din zona Manilei – adresând cu precădere iubitorii de scufundări şi pe cei de plăceri uşoare.

Corupţia, instabilitatea politică şi actele teroriste ţin deocamdată Filipinele într-un nemeritat con de umbră. Mindanao, partea de sud a arhipelagului – este zonă no-go pentru turişti. Orice alb riscă să fie răpit şi ţinut ostatic de către membrii tenebroasei grupări Abu Sayaf, care se dă grupare extremistă musulmană, dar e de fapt doar un grup de bandiţi fără niciun Allah. Apele internaţionale dintre Filipine şi Malaezia sunt în continuare scena unor acte de piraterie greu de imaginat în mileniul 3.

Filipinele au atu-ul celei mai bune afinităţi culturale cu Vestul. Ocupaţi pe rând de spanioli şi americani, filipinezii vorbesc cel puţin o limbă de circulaţie internaţională şi sunt bine conectaţi la evenimentele din Occident. Dar calitatea resursei umane este insuficientă în condiţiile în care sistemul e bolnav, iar autorităţile nu sunt interesate de industrii sustenabile. Ţara se târăşte de pe o zi pe alta defrişând, poluând, pescuind fără măsură, distrugându-şi propria zestre naturală. Asta ca şi cum frecventele taifunuri, inundaţii şi erupţii vulcanice n-ar fi fost suficiente.

6. Burma/Myanmar

Amplasarea geografică şi datele naturale recomandă Burma drept “the next best thing” în Asia de Sud-Est. Ţara a fost dăruită cu de toate: mii de insule de o rară frumuseţe, munţi, junglă, diversitate etnică şi culturală. De la arhipelagul Mergui la lacul Shan sau uluitorul Pagan, Burma singură dispunde de resurse cât Thailanda, Vietnam, Laos, Cambodia şi Malaezia la un loc.

Din păcate, ca în cazul altor ţări dăruite de Dumnezeu cu multă frumuseţe – potenţialul turistic al Burmei e strivit sub cizma soldăţească a juntei conducătoare. Oamenii se zbat dincolo de limita sărăciei, democraţia e doar o vorbă goală, zonele din nord, est şi vest sunt controlate de lorzi ai drogurilor înconjuraţi de armate întregi.

Burma îi atrage pe căutătorii de destinaţii noi, exotice, pe cei care vor să bifeze şi altceva decât “banana pancake trail”, dar care în final ajung tot la un itinerariu impus. Turismul burmez e ţinut în mână de stat, călătorii trebuie să lucreze doar cu anumiţi furnizori şi să meargă doar pe anumite rute către o mână de destinaţii “oficiale”. Iubiţii conducători nu vor să vedem partea întunecată a ţării, unde drepturile unor minorităţi de milioane de oameni sunt discutate cu mitraliera pe umăr.

Burma este pentru Asia de Sud-Est ceea ce este Cuba pentru zona Caraibelor. Un potenţial imens, închis sub un lacăt ruginit, aşteptând libertatea. Când va veni aceasta şi sub ce formă? Ca român, mă gândesc la ce e mai rău.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 13 Comentarii

  1. Alexandra spune:

    Cam dure comentariile tale. Unele trist de adevarate.

    Pe de-o parte nu toata lumea isi permite (nu neaparat financiar) sa colinde Asia in lung si in lat timp de cateva luni. Ai uitat usor de cele 21 de zile de concediu care te obliga cat de cat la “destinatii de compromis”. Folosesc ghilimelele pentru ca timpul limitat de constrange la locuri accesibile, din alea din Lonely Planet..

    Nimereala face ca ieri m-am intors de prin zona. In Luang Prabang era plin de “adulti cu bani”, iar Tailanda era impanzita tot de backpackeri. Am fost intr-un trek de 5 zile prin satele din Laos. Intr-adevar, saracia e la ea acasa dar nu cred ca poti sa o corelezi neaparat cu turismul. Unii mai aveau o pompa de apa, altii un generator hidroelectric. Defrisarea era in floare pentru prietenii din China. Niste sateni prinsesera un slow loris si urmau sa il vanda la oras pentru 4 (!) dolari. Viata e grea cu sau fara turism. Nu poti sa spui ca Luang Prabang-ul este over-rated doar pentru ca are apa si curent. E doar altceva.

    Cred ca ceri prea mult de la lume.

    • Brăduț "Brad" Florescu spune:

      Buna, Alexandra. Multumesc pentru comentariu. Nu sustin ca Luang Prabang e over-rated pentru ca are apa si curent, ci pentru ca mai exista zeci sau sute de locuri similare in Asia, dar toata lumea se inghesuie acolo. O mana de temple, niste cascade, niste pesteri si sate uitate de lume nu justifica atata concentrare turistica. Totul e marketing.
      Saracia a ajuns sa fie vanduta pe bani buni ca atractie turistica.
      Cer de la lume exact cat poate sa dea, nu mai putin.

  2. Cristi Z. spune:

    Foarte bun articolul. Din punct de vedere al sigurantei crezi ca sunt diferente intre tari, mai ales daca iesi din zona turistica ? De mai multe ori ai mentionat dificultatea calatoriei in Indonezia. Nu exista transport public cu autobuze/microbuze ? Sau cel putin o masina de inchiriat mai ok decat ce ai avut prima data :) Sumatra o am pe lista de destinatii posibile si incerc sa aflu care ar putea fi problemele.

    • Brăduț "Brad" Florescu spune:

      Cristi, multumesc pentru apreciere. Exista autobuze si microbuze, dar conditiile de confort si siguranta sunt infioratoare. Transportul in comun nu respecta nicio norma, pasagerii sunt inghesuiti unii peste altii (inclusiv pe acoperis), laolalta cu gaini, capre si bidoane de benzina sau durieni. Se fumeaza.

  3. Cristi Z. spune:

    Seamana cu mijloacele de transport pe care le-am folosit in Nepal dar ceva mai rau. Aglomeratia si siguranta aparent sunt identice dar cel putin acolo nu se fumeaza si nici durieni nu au :D Daca durianul nu ma deranjeaza prea mult fumatul da…

  4. Ionut spune:

    Thailanda şi-a bătut recordul de vizitatori într-un an de criză (15.8 milioane de turişti străini în 2011, o creştere de 7.5%!),

    Cred ca e o greseala, anul cu pricina e 2010 si spuneti la ce se refera cresterea aceea (crestere de 7.5% fata de anul 2009…)

  5. Mihai spune:

    Nu stiu cum am scapat postarea aceasta :) .

    Lonely Planet “s.u.c.k.s”. Au articole interesante dar primesti doar franturi in cea mai mare parte si cam trebuie sa platesti un ghid, o maslina, o atentie ceva. Si mai este si faza, ca nimeni nu vrea sa citeasca 2 biblioteci inainte sa plece intr-o calatorie…poate doar daca este o tabara de “olimpici” :) .

    Mi-a facut placere sa citesc articolul. Mai degraba “Asia in sinteza” decat articol. Este un start bun pentru documentare daca vrei sa pleci undeva.

  6. Ramona spune:

    Mai e valabila analiza ta si la sfarsit de 2013? Aveam Indonezia pe lista pt mai 2014, dar acum parca nu mai sunt asa sigura.

  7. catalin spune:

    sunt de acord in ceea ce priveste filipine…o frumusete rara dar un cosmar sa ajungi si sa te deplasezi chiar si in turistica pallawan…am facut 8 ore cu o trascaleta infecta condusa de un mare sictirit care avea o singura intentie – sa ii zguduie pe turistii albi , sa le mute rinichii si ficatii pana la El Nido. Si cand ajungi plangi ca de ce am facut atata drum pentru ca te lasa intr-o autogara infecta din care nu vezi nimic. Dar si cand vezi …. paradisul pe pamant exista si el se cheama El Nido.

    • Brad Florescu spune:

      @Cătălin: acesta este unul dintre motivele pentru ca nu m-am întors în Filipine după prima călătorie. Ori e civilizație ori e sălbăticie, eu așa mă uit. Spre El Nido exista (nu știu dacă și acum) un zbor direct al El Nido Resorts. Dar nu vreau să știu cât costă.

  8. [...] tot mai evidentă a țării către turiștii înstăriți, care caută pachete spa și wellness (fenomen despre care am scris acum doi ani) și cu cele doar 108 locuri (nu camere) ale Six Senses Koh Yao Noi și nu ne mai mirăm că nu s-a [...]

  9. […] o țară insulară din Asia de Sud-Est, care cuprinde arhipelagul cu același nume, conține în jur de 7000 de insule, locuite de oameni […]

Lasă un comentariu