Tedoo cu Brad Florescu

Ilinca și Andreea. O veste mare și o mare rugăminte.

Ați salvat viața Ilincăi, poate mai aveți resurse să o salvați și pe cea a Andreei, diagnosticată cu o leucemie acută limfoblastică. Mulțumesc.

Ilinca este bine!

Pe 28 iulie 2014, Ilincăi Anghel, pe atunci în vârstă de un an și zece luni, i se depista o tumoare de 3 centimetri la nivelul lojei suprarenale. Cancer. Singura șansă de supraviețuire era ca fetița să fie operată de urgență într-o clinică din Franța. O operație extrem de scumpă, dincolo de posibilitățile familiei.

Mai mulți oameni cu suflet bun au demarat atunci o campanie de strângere de fonduri. Am participat și noi cu umilele noastre mijloace (cel mai vizibil dintre ele fiind bannerul pe care l-am avut pe site). În câteva zile s-au strâns 28.000 de euro. Eu nu știu de unde mai puteți.

Ilinca Anghel

Ilinca a fost operată, intervenția a fost un mare succes, iar testele postoperatorii arată că probabilitatea de revenire a cancerului este minimă. Vă mulțumește tuturor și vă transmite cele mai bune gânduri. Datorită vouă și altora ca voi, frumușica de mai sus a aniversat doi anișori și va trăi mulți alții înainte, fericită și sănătoasă.

Andreea poate să trăiască.

10585214_10203332315535489_1248630393_n

Andreea a împlinit trei ani pe 25 august. Cu câteva zile înainte de ziua ei de naștere a simțit o durere în gât și a fost dusă la spital, unde i s-a pus diagnosticul leucemie acută limfoblastică cu celule T. Este o afecțiune cruntă, care generează hemoragii, expune bolnavul la toate tipurile de infecții, inflitrează sistemul nervos central și organele interne (cu precădere ficatul și splina). Îmi tremură degetele doar scriind asta.

Fetița se află actualmente internată la Fundeni, unde e tratată cu citostatice. Nu o mai doare în gât, o doare totul, iar starea ei se deteriorează pe zi ce trece din cauza hemoragiilor. Singura șansă de supraviețuire a Andreei este tratamentul de urgență la clinica San Matteo din Pavia. Procedura în sine costă 60,000 EUR. Familia a aplicat pentru formularul E112, să sperăm că îl vor obține. Dar pe lângă tratamentul propriu-zis sunt multe multe alte cheltuieli.

10695004_10203332320895623_1213737192_n

Orice ban contează. Te rog, în măsura în care dispui de resurse, ajut-o pe Andreea fie cu o donație în bani, fie cu un share al poveștii ei pe care o găsești aici. Campania are și o pagină de Facebook pe care se postează noutăți.

Doamne, ajută!

Vă rog, nu dați share articolului de față, ci poveștii de pe site-ul Andreei.

Comentarii - 2 Comentarii

  1. […] Ilinca și Andreea. O veste mare și o mare rugăminte. […]

  2. […] Ilinca și Andreea. O veste mare și o mare rugăminte. […]

Lasă un comentariu