Tedoo cu Brad Florescu

10 idei de vacanță pentru 2008

Începând de la mic la mare, în ordinea distanțelor, iată 10 idei de locuri pe care le-ați putea lua în calcul pentru vacanța/vacanțele acestui an. Cea mai apropiată destinație e la 4 ore de condus. Cea mai îndepărtată – fix pe cealaltă parte a Pământului. Alegeți-vă.

5.500 km: Nuuk, Groenlanda

La geografie ne-au spus că Groenlanda e cea mai mare insulă din lume. Dar au uitat să ne spună cât e de frumoasă. Probabil pentru că nu fuse nimeni până acolo să vadă.

Contrar așteptărilor, Groenlanda e locuită de câteva mii de oameni care, iarna, stau pitiți în căsuțele lor de poveste, iar vara, când mor de cald, ies pe-afară să le arate turiștilor cum se rup banchizele și cum ies balenele câte două la plimbare.

Luati-vă costumele de baie: în zilele caniculare, temperatura poate depăși zero grade! Pentru băieții singuri, avem o veste bună: cică în anumite nopți te poți întâlni cu o tipă absolut superbă, pe care o cheamă Aurora.

Ajungeți până acolo cu avionul, după cum urmează: București-Copenhaga cu Cimber Air și Copenhaga-Nuuk cu Air Greenland.

7.000 km: Terranova și Labrador, Canada

Nu fraților, nu vă trimit în vizită la căței. Cele două regiuni din nord-estul Canadei au și alte merite înafară de a fi generat niște celebre rase canine. Mergeți acolo ca să respirați un aer cu adevarăt curat, să vedeți urșii polari la joacă, să pescuiți în râurile și lacurile limpezi ca sufletul de copil. Ceea ce vi se va impregna și vouă.

Zburați până la Montreal (cu Air Canada sau Lufthansa), apoi până la St. John cu Air Canada.

10.000 km: Borneo, Malaezia

Dacă asta nu e prima voastră vizită pe Tedoo.ro, înseamnă că ați citit deja despre tura noastră în Borneo, insula orang utanilor (așa se scrie corect) și a vânătorilor de capete. Canibalii s-au potolit, dar ocazii să vă pierdeți capul sunt încă destule.

Borneo e, dacă vreți, opusul Groenlandei. Un ținut verde de la un cap la altul, care a adunat toate minunile tropicelor: plaje cu nisip alb, junglă densă de-o tai cu maceta, animale de tot felul, minuni geologice și obiceiuri străvechi.

Zburați până la Singapore sau Kuala Lumpur (aveți mai multe opțiuni), apoi cu AirAsia până la Sandakan sau Kota Kinabalu.

17.000 km: Cook Islands, Oceania

Cook Islands e un teritoriu independent (ce ține de Noua Zeelandă) și care e compus dintr-o mână de atoli aruncați în mijlocul oceanului Pacific, la câteva mii de mile sud de Hawaii și la alte mii de coasta Australiană. Plaje pustii, apă caldă și turcoaz, plus jumătate din circumferința Terrei pusă între voi și problemele de acasă. Pentru comparație, Maldivele se află la doar 6.500 de kilometri. O aruncătură de băț, cu alte cuvinte.

Zburați pănâ la Auckland cu Air New Zealand sau BA, apoi cu Air New Zealand până la Rarotonga. Vă întoarceți prin Los Angeles, pentru că pământul e rotund și e mai ușor așa.

1 2

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu