Tedoo cu Brad Florescu

Duși de-acasă (ep. 7). Ramona Cosânzeana și Zmeul cel Bun.

Povestea unei românce care s-a împrietenit cu vântul. De Petre Ispirescu.

După un ride cu zmeul.

A fost odată ca niciodată o fată pe nume Ramona. Și era bălaie și frumoasă de rupea inima tuturor feciorilor, dar ea ochi pentru ei nu avea și inima ei nu se înfiora nici la ocheadele lor, nici la vorbele lor de dor.

O singură dragoste avea Ramona noastră: muntele. Cât era ziua de lungă nu afla nici odihnă și nici hrană. Cutreiera codrii verzi și munții acoperiți de omăt, întrecând în iuțeală vântul și căprioarele. Pasămite, Ramona era năzdrăvană.

Boierul cel hain.

Aflând de neasemuita ei agerime în tainele muntelui, un boier bogat din ținut porunci într-o zi să i se înfățișeze Ramona la conac. Iar ea se supuse.

- Tu, fată, ascultă la mine. Să faci bine să șezi o vreme la conacul meu și să-mi înveți toți dregătorii și toți argații să se dea cu schiurile ca tine. Dacă vei reuși, ți-oi plăti o pungă cu galbeni. Dacă nu, să te duci din ținutul acesta unde-oi vedea cu ochii.
- Bine, boierule, se învoi Ramona, chiar dacă purtarea trufașă a boierului îi umplu inima de tristețe.

Și se porni bălaia noastră să-i învețe pe dregători și pe argați cum să alunece pe zăpadă ca vântul și ca gândul. Și nu fu lucru ușor, că primii erau ca butiile de umflați și mai degrabă îi rostogoleai decât să-i pui pe pârtie, iar ăilalți erau nevolnici și le tremurau picioarele nevoie mare.

Dar Ramona era blândă și răbdătoare și nu batjocorea pe cel rotofei nici nu mustra pe cel neputincios, ci se căznea împreună cu ei să le arate meșteșugul. Și, după o săptămână, taman la soroc, izbuti și se înfățișă iară în fața boierului ca să-și capete răsplata cuvenită.

- Ce răsplată?!?, izbucni acesta. Să-mi fii recunoscătoare că nu te alung de pe pământurile mele, fetișcană neobrăzată. Na, ia-ți simbria.

Și boierul îi aruncă în batjocură un argint găurit.

Tare se necăji atunci Ramona. Nu de galbeni îi era ei, ci de răutatea și necinstea omenească pe care până atunci nu le cunoscuse, cum umblase ea numai printre urși și lupi și veverițe și nicio fiară nu fusese așa haină ca boierul acesta. Plânse trei zile și trei nopți și alese să plece de bunăvoie departe de ținutul boierului și de răutatatea oamenilor.

Unde se termină lumea.

Și merse și merse și merse către Miazăzi până ajunse la marea cea mare. Cale mai departe nu era, decât de apă. Se puse ea atunci pe malul mării și porni iarăși a plânge, crezând ea că acolo se termina lumea.

Un pui de zmeu

Cum stătea ea așa sărând apa mării cu lacrimile ei, auzi deodată din văzduh un fâlfâit puternic și un chiot. Ridică ochii și dete de un pui de zmeu verde ca iarba primăvara, care sălta și cobora ca apucat pe vântul de seară. Puiul de zmeu îi spuse Ramonei:

- Ci nu mai plânge tu, fată, că lumea nu se isprăvește aici. Dincolo de marea cea mare e o altă mare, și mai mare, iar după aceea o alta, mai mare decât cea dinainte și decât toate mările la un loc. Marea de Dincolo.
- De ce m-aș încrede în tine? îl întrebă Ramona. Știu de-acasă că în zmei nu poți să-ți pui încredere.
- Și în oameni poți, dară?
- Cu zmei nu am mai avut de-a face. Cu oameni, da. Și de-ar fi să fie mai răi ca oamenii, asta-mi va fi soarta. Dar dacă s-or arăta mai buni fie și cu o fărâmitură de suflet, apăi mă las în grija ta.
- Bun gând ți-a dat Dumnezeu, fată frumoasă. Că noi, zmeii, om fi primejdioși pentru oameni, dar numai pentru aceia care nu ne știu rostul.
- Ce trebuie să fac ca să plec de aici, puiule de zmeu?
- O nimica toată. Să mă îmblânzești.

Blestemul ursitoarei.

- Cum adică să te îmblânzesc?
- Vezi tu, eu sunt rodul dragostei dintre o zmeoiacă și Vântul de Răsărit. La naștere, una dintre ursitoare mi-a sortit blestem să mă învârt de zăbăuc pe aripile vântului fără să ajung nicăirilea și fără să găsesc odihnă până când se va găsi un muritor care să mă țină în frâu și să mă facă să-l ascult. Și cel care va izbuti îmi va fi prieten și stăpân și-l voi purta în orice loc din lume unde bate vântul. Te încumeți, dară?
- Și dacă nu izbutesc ce mi se va întâmpla?
- Nimic. Vei rămâne aici, la marginea mării.
- Dar eu n-am mai îmblânzit niciodată un zmeu.
- Nici eu n-am mai fost îmblânzit vreodată.

Văzând Ramona că nici de această dată nu poate merge mai departe fără încercări și trudă, se învoi să încerce a-l învăța pe puiul de zmeu să zboare pe calea cea dreaptă. Și se munci, și se munci, zi de vară până în seară, că zmeul, pe cât era el de tânăr, pe atâta era de voinic. Și cum îl prindea Ramona de aripi să-l dovedească, cum se zmucea ca un turbat și o trântea pe nisip.

Dacă văzu ea că nu-i chip să-l îmblânzească prin puterea brațelor, se gândi să-l înmoaie prin blândețe. Într-o seară, când puiul de zmeu zburătăcea ca apucat de streche pe șuieratul tătâne-său, Ramona prinse a-i cânta un cântec de leagăn pe care i-l cântase și ei mumă-sa când era pruncă. Și puiul de zmeu se liniști și începu a se legăna jucăuș, ca un copil ce era. Lunecă lin pe plajă și adormi. Atunci, fata se urcă pe aripile lui și se cuibări acolo așteptând răsăritul.

Când miji de ziuă, puiul de zmeu se scutură speriat.

- Ce caut pe pământ? Ce vrajă m-a cuprins? Unde mi-e bălaia?

Ramona era atât de ușoară încât puiul de zmeu nici n-o simțea pitulată între aripile lui. Și când se ridică odată în aer, fata aproape că se prăvăli pe pământ, dar se ținu tare. Și puiul de zmeu începu a zbura în lungul și în latul țărmului, doar-doar o găsi-o. Pasămite, și el o îndrăgea pe Ramona și îi făcea zile fripte doar așa, ca să nu se dea îmblânzit cu una, cu două.

Către seară, zmeul își pierdu nădejdea de a o mai găsi vreodată pe îmblânzitoarea lui și se puse pe un jelit de se opriră valurile și marea se făcu oglindă. Și puiul se privi în aceasta și văzu, pe aripile lui, chipul drag al Ramonei. Și zise.

- Fată năzdrăvană, ai rupt blestemul ursitoarei și mi-ai redat libertatea. Nu cu puterea brațului, ci cu blândețea inimii tale. De-acum voi fi supusul și tovarășul tău și mă voi îngriji să te port prin lume și să veghez ca niciun rău să nu se mai abată asupra ta. Apucă-te bine de aripile mele, că lung drum avem de făcut.

Marea de Dincolo și Făt Frumos al Zmeilor.

Și Ramona se prinse mai bine, cum o sfătuise puiul de zmeu, și porniră ca vântul către Miazăzi. Zburară peste Marea cea Mare, peste munți înzăpeziți și peste deșerturi, apoi ajunseră la o mare și mai mare, de culoarea smaraldului și piperată cu ostrovuri mici și albe locuite de broaște țestoase mari cât bivolii. Fata se minuna tare de toate aceste frumuseți pe care nu le putea asemui cu nimic din cele ce văzuse acasă. Dar puiul de zmeu nu se opri și zbură mai departe, până la capătul mării aceleia și dincolo de el. Și după o săptămână, când Ramona, frântă de oboseală, abia se mai putea ține de aripi, deodată Vântul Tată se domoli pentru o clipită și puiul de zmeu coborî ușor și se lăsă pe malul unei alte mări.

Hua Hin kideboarding

Hua Hin. Paradisul wind riderilor din Thailanda.

- Bucură-te, drăguță, căci am ajuns.

Ramona coborî de pe aripă și se frecă la ochi a mirare. Să fi fost oare aievea cele ce le vedea? În lungul coastei aceleia, oriunde întorcea privirea, sute și mii de oameni și de zmei se hârjoneau, zburând și țopăind pe aripile vântului, deasupra mării celei azurii.

- Ce loc este acesta, puiule de zmeu?
- Aceasta e Marea de Dincolo, casa Vântului de Miazăzi. Zmeii pe care-i vezi aici sunt frații mei mai mari. Oamenii sunt, asemeni ție, îmblânzitorii și tovarășii lor, veniți din lumea mare călare pe-o aripă. Iar flăcăul acela chipeș care se apropie de noi este Făt Frumos al Zmeilor, jumătate om, jumătate vânt.

Și Făt Frumos al Zmeilor se apropie și o văzu pe Ramona și îndată simți cum i se aprinde inima în piept. Multe mândre îi făcuseră ochi dulci, dară el la niciuna nu întânise așa frumusețe, purtare aleasă și inimă curată. O îndrăgi într-o clipită.

Și Ramonei îi plăcu de Făt Frumos, că era flăcău falnic și voinic, neîntrecut în zborul cu zmei și avea suflet bun și omenos și pentru toți ținea o mână de ajutor și un cuvânt blajin. Și rămaseră împreună acolo, pe țărmul acela albastru, copii ai vântului și ai mării.

Iar într-o zi mă pomenii și eu prin preajmă și aflai de la ei lucrurile acestea.

Și-am încălecat pe-un zmeu
Și v-am spus povestea eu
Și-am încălecat pe-un vânt
Să mă credeți pe cuvânt.

Ramona Serea este instructor și manager la KBA, cea mai școală de kite boarding din Asia. Locuiește în Hua Hin și Phuket alături de iubitul ei, Raveh.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 3 Comentarii

  1. Vladimir spune:

    Ce poveste!, mi-a adus zambetul pe buze intr-o zi ploioasa.

  2. dan spune:

    geniala poveste, cu atat mai mult cu cat o poveste se bazeaza pe intamplari fantastice ale unor personaje imaginare, ceea ce trebuie sa fie departe de adevar in cazul istoriei de fata.
    aproape ca mi-am aruncat tastatura la cos sa ma pun si eu la randul meu in cautarea marilor cele mari de la rasarit…

  3. D. spune:

    Frumos, foarte frumos!

Lasă un comentariu