Tedoo cu Brad Florescu

Ai cu cine, n-ai cu ce și nu îți pasă unde? Zboară după Drungli.

Dacă vrei să te duci și nu contează unde mergi ci cât te costă, site-ul Drugli.com are niște idei ieftine pentru tine.

Cum era bancul? Când ai cu ce și ai cu cine, n-ai unde. Când ai cu ce și ai unde, n-ai cu cine. Când ai cu cine și ai unde, nu mai ai cu ce. Formula se aplică și călătoriilor: când ai idei de vacanță n-ai bani, iar când ai bani deja e prea târziu să te mai plimbi. Odată cu bunăstarea, în viața ta s-au instalat responsabilitatea, statornicia, căsnicia, copiii și pisicul. Cum să ieșim din catch?

Ereid Dantes, creatorul Drungli, a găsit o soluție ingenioasă pentru cei care au cu cine, n-au cu ce și nu le pasă unde. Săitulețul Drungli – care se prezintă ca “generator de aventuri pentru călătorii îndrăzneți” – îți oferă cele mai ieftine destinații către care poți zbura din orașul tău în următoarele 2 luni. Dacă vrei să tedooci nu contează unde, doar ieftin să fie, Drungli e fix ce-ți trebuie.

Cum funcționează Drungli

Incalificabil de simplu. Intri pe site (nu trebuie să te loghezi), introduci punctul de plecare și datele de călătorie, cu marjă de o lună. Adică “unde pot să zbor cu bani puțini în perioada următoare?” Site-ul îți oferă în câteva secunde o listă a destinațiilor accesibile ca zbor, cu trimitere directă la site-ul companiilor aeriene care oferă respectivele rute și tarife. Un motor de căutare în care nu trebuie să cauți nimic. Trebuie doar să știi unde te afli.

Ca să fiu corect până la capăt, facilitatea “destinație deschisă, interval deschis” este disponibilă de mulți ani pe SkyScanner. Meritul lui Drugli e că a făcut lucrurile mai simple și mai simpatice.

Atenție: tarifele pe care le vei găsi pe Drungli se referă doar la zborul dus (o fi vreo aluzie?) și nu conțin taxe. Site-ul listează automat tariful cel mai mic afișat de companii, de unde și abundența ofertelor Ryanair și Wizzair, care folosesc cu mare dibăcie pricingul ca instrument de marketing.

Dar una peste alta, Drungli e un punct bun de pornire, iar tarifele reale nu sunt cu mult mai mari decât cele afișate, deci hai să nu fim pricinoși. Iată mai jos câteva idei pe care le-am obținut jucându-mă nițel cu Drungli, cu plecare de pe cele 4 aeroporturi românești care apar pe site. Aplicații pentru luna mai.

Câteva idei low cost pentru cei din București, Timișoara, Cluj și Tg. Mureș

Din București: Budapesta – 4 EUR la Wizzair (cu taxe și fee de emitere ajunge la 13 EUR, dar nu e grav). Catania și Forli (Italia) – 9 EUR (17 EUR cu taxe, tot Wizzair).

Din Timișoara: Venice Treviso – 9 EUR (17 cu taxe, Wizzair), Dortmund – 13,5 EUR (22 cu taxe, Wizzair)

Din Cluj Napoca: Barcelona – 29 EUR (39, Wizzair), Palma de Mallorca – 29 (39, Wizzair).

Din Târgu Mureș se poate zbura ieftin către destinații din Ungaria, Franța, Germania și Italia.

Pentru românii din Anglia, Italia, Franța sau Cehia, Drungli are următoarele sugestii low cost pe luna mai:

Londra – Bremen, Leipzig, Oslo, Bologna la circa 10 euro plus taxe plus taxe plus taxe (că așa e la Ryanair)

Roma – Salonic, Chania și Kos (Grecia), București și Timișoara (pentru reîntregirea familiei ), Santander (Spania). De la 8 la 12 EUR plus taxe de Ryanair.

De la Paris se poate fugi câteva zile la Zaragoza, Verona, Torino, Barcelona sau Pisa. Aceleași condiții, același Ryanair.

Iar prietenii noștri de la Praga ar putea scăpa un week-end la Milano, Londra sau Eindhoven.

Drungli oferă și opțiunea creării de alerte. Introduci destinația care te interesează și prețul maxim pe care ești dispus să-l plătești și vei primi pe un e-mail în momentul în care planetele se aliniază în favoarea ta. Distracție plăcută.

Sărutări de mâini Alinei Stroe care mi-a semnalat existența lui Drungli pe Terra.

Butonul BOOK se afla in partea de jos a listei de rezultate. Fa scroll down, da click pe el si se va deschide o alta fereastra, unde faci rezervarea.

Comentarii - 3 Comentarii

  1. Excelenta aplicatia. Multumesc pt pont!

  2. NS says:

    Site-ul este interesant insa dupa ce afiseaza optiunele pe care le ai(in functie de orasul de plecare , data de plecare ) nu conduce si la booking-ul efectiv a rezervarii … 🙁

  3. Tedoo says:

    @NS: da scroll down la lista de rezultate si vei vedea butonul “Book!”. Apasa-l si se va deschide o noua fereastra, unde poti sa faci rezervarea (direct pe site-ul companiei aeriene). Daca nu ti se deschide fereastra, probabil ca ai un pop-up blocker.