Tedoo cu Brad Florescu

Adevărul despre Serbia

Pentru mulți, Serbia este mai degrabă un produs media decât o țară în carne și oase. Referințele pe care le-am găsit pe net au fost de natură să mă sperie. Foarte puține site-uri în engleză. Foarte puține hoteluri și acelea foarte scumpe. Imagini cu bombardamente, sate incendiate, clădiri dărâmate. Ideea – vehiculată obsedant – ca în Serbia drumurile sunt proaste și nesemnalizate. Peste toate astea, incidența evenimentelor recente, cu ambasade occidentale luate cu asalt de niste sârbi înfierbântați și însetați de răzbunare.

PolinesiaDSC_0046

Motto: “Ce asemănare există între Serbia și Nokia? În fiecare an, ies pe piață cu un model mai mic”

În ultimul an, Muntenegru și Kosovo și-au declarat independența față de Serbia. În primul caz, procesul s-a desfășurat în liniște. În cazul kosovarilor, ecourile sunt departe de a se stinge.

Pentru mulți, Serbia este mai degrabă un produs media decât o țară în carne și oase. Referințele pe care le-am găsit pe net au fost de natură să mă sperie. Foarte puține site-uri în engleză. Foarte puține hoteluri și acelea foarte scumpe. Imagini cu bombardamente, sate incendiate, clădiri dărâmate. Ideea – vehiculată obsedant – că în Serbia drumurile sunt proaste și nesemnalizate. Peste toate astea, incidența evenimentelor recente, cu ambasade occidentale luate cu asalt de niște sârbi înfierbântați și însetați de răzbunare.

O imagine atât de neagră a țării de peste Dunăre încât am zis că trebuie să merg acolo și să trăiesc Serbia cu ochii mei.

În condițiile în care România e una dintre puținele state care nu au recunoscut independența Kosovo, m-am gândit că oamenii vor fi mai degrabă prietenoși cu mine. Cu câteva zile înainte, tricolorul nostru fusese fluturat în piețele din Belgrad de către manifestanții anti-Kosovo, care strigau “Thank you, Romania”. Am mizat, deci, pe contextul ințernational favorabil, ca să zic așa.

Am plecat din București pe la 8 seara, plănuind să înnoptez la Drobeta Turnu Severin. Am mers pe ruta București – Pitești – Slatina – Craiova – Turnu Severin. Drumul e mai bun decât acum câțiva ani, pe alocuri are 4 benzi dar, după tipicul românesc, ditamai șoseaua trece prin sate unde ai restricție de 40 km/h. Au fost radare, dar am scăpat. Mulțumesc și pe această cale partenerilor de trafic care mi-au dat flash-urile salvatoare.

După 5 ore de condus, am ajuns la Drobeta și m-am cazat la Motel Continental, 3 stele, pe malul Dunării, cu vedere la Porțile de Fier. Vă povestesc altădată cum e acolo, că acum mă grăbesc spre Belgrad.

A doua zi dimineață, am luat-o spre baraj, pe unde se trece în Serbia. A trebuit să fac o altă carte verde. Cea pe care o primești odată cu RCA-ul european nu e valabilă pe spațiul ex-iugoslav. Costă 25 de euro și se poate face chiar în vamă, la un ghișeu.

Am cerut direcții către Belgrad. Polițistul de frontieră nu a putut să-mi spună decât că trebuie să fac dreapta după vama sârbească și că trebuie să fiu foarte atent, pentru că drumurile sunt foarte proaste și nesemnalizate. Brrrr…

În vama sârbească am stat cam 20 de minute, așteptând după o Dacie de Mehedinți care, din câte mi-am dat seama, încerca să treacă granița fără nu-știu-ce forme făcute. Nu a trecut. Am trecut eu. Vameșii au fost reci, dar amabili, au renunțat la scotocitul mașinii și mi-au făcut semn să mă duc pe drumul meu. Mă rog, pe drumurile lor, alea nașpa și nesemnalizate.

Prima sută de kilometri din șoseaua spre Belgrad se unduie lin și pitoresc de-a lungul Dunării. Drumul nu e mai rău ca în România. E chiar mai bun, pentru că e slab traficat și oferă priveliști mai frumoase. Sau poate așa mi s-a părut mie, care văzusem Cazanele și mega-basorelieful lui Decebal doar de pe malul românesc. Despre semnalizare nu pot spune nimic rău. Puținele semne pe care le-am întâlnit m-au direcționat corect.

Am coborât apoi spre sud, printre dealuri și câmpii. Iarăși, nimic rău de spus. Şoseaua are o bandă și jumătate pe sens, viteza maximă permisă este de 100 km/h și trebuie să vă spun că am mers fix cu această viteză. Într-un singur punct am făcut stânga uitându-mă pe hartă, că nu era semn.

La 80 de kilometri de Belgrad am intrat pe autostradă, i-am dat 130 și, 40 de minute mai târziu, am intrat pe centura capitalei Serbiei. Cumulat, de la Drobeta până la intrarea în Belgrad am făcut 3 ore.

Despre Belgrad vă spun mai multe în câteva zile.

Comentarii - 3 Comentarii

  1. Lucia Constantinescu spune:

    Astept vesti despre Belgrad

  2. mke spune:

    Bine ca nu te-a luat radarul pe autostrada :-)
    La ei este limita de 120, radarele sunt laser si nu stiu daca au toleranta aia de 10km in care doar esti atentionat…

Lasă un comentariu