Tedoo cu Brad Florescu

Semporna, Borneo: Un diving resort în mijlocul mării cu 12 euro pe noapte full board

Singamata (în traducere “Ochiul Leului”) este un tourist water village construit pe piloni în mijlocul apelor, la un kilometru de coasta Sempornei. Insulele din jur sunt clasificate drept “World Class Diving Spots”.

Singamata-BorneoDSC_0078

Da, există, și este locul de unde scriu chiar acum. Scriu în Word și postez mai târziu, pentru că locul ăsta n-are internet.

De fapt, n-are mai nimic înafară de 12 ore de curent electric, apă rece și o locație excelentă. De două nopți mă aflu la Singamata Adventures și sunt probabil primul vizitator din istoria Sempornei care a venit aici ca să nu facă scufundări. Dealtfel, Vikki, patroana resortului, a făcut ochii mari când i-am refuzat toate pachetele de diving și i-am cerut o barcă și un ghid pentru water villages. Ulterior, am aflat că i-ar fi zis lui Joe “Brad is a bit crazy, but he’s a nice guy”. Nimic mai adevărat.

Location, location, location

Semporna e un orăşel de pe coasta estică a marelui Borneo. Aici găsești doar două tipuri de oameni: localnici și diveri. Localnicii pot fi împărțiți în mai multe rase, clase, triburi și subdiviziuni. Diverii sunt toți la fel: caucazieni (nemți, olandezi, englezi, scandinavi, australieni sau americani), blonzi, atletici și cu un aer ușor rătăcit. Fără excepție.

Singamata (în traducere “Ochiul Leului”) este un tourist water village construit pe piloni în mijlocul apelor, la un kilometru de coasta Sempornei. Insulele din jur sunt clasificate drept “World Class Diving Spots”. Doar că, la Singamata, cazarea costă foarte puțin, după cum spune și titlul albumului. Pe Mabul sau Kapalai plătești de 20 de ori mai mult.

Preţuri

E drept, și condițiile diferă. Singamata e ținut de un patron chinez. Dacă n-ați mai fost în locuri ținute de chinezi, vă spun eu cum sunt: perfect funcționale, dar fără niciun fel de alinturi. Locația e superbă, face toți banii și mai mult decât atât. Dar camerele sunt super-spartane (un pat, un ventilator și o plafonieră chioară). Mâncarea inclusă în cost e ieftină și monotonă: orez cu un ou-ochi sau noodles cu un ou-ochi, de dimineață până seara. Nu există apă caldă. Camerele de 9 12 euro pe noapte au toaleta și duș comune. Alea mai scumpe costă 20 de euro pe noapte și, în plus față de cele ieftine, sunt mai mari și au o chiuveta și un WC en-suite. Dușul e tot la comun și tot cu apă rece.

Sunt și chestii mișto, iar aici revin la locația în sine. Singamata posedă un fel de piscină foarte specială. E, de fapt, o bucată de mare îngrădită de plase – ca o crescătorie – unde au fost aduse exemplare piscicole rare. Dacă ești cazat aici, poți să înoți sau să faci snorkeling cu zeci de pești imenși, printre care și o raritate de leopard shark (nu-ți face nimic). După ce înoți cu ei, urci pe terasă și bei o bere. As simple as this.

Personalul e alcătuit în mare parte din imigranți filipinezi, care ar fi foarte drăguți dacă ar vorbi engleză. Singurul vorbitor al limbii lui Robbie Williams e Angie, managera de facto a resortului, o fată serioasă și muncitoare dar, ca întregul stabiliment, spartană în atitudinea față de oaspeți. S-ar putea să fie doar un obicei al locului și să nu înțeleg eu, dar resturile prânzului meu au stat pe masă 4 ore și nu le-ar fi ridicat nimeni dacă nu le-aș fi dus personal la bucătărie. Se merge pe principiul “Facem numai dacă ni se cere”.

Diving şi snorkeling

Singamata oferă, evident, și pachete de diving. Un package de o noapte și două zile conține 7 scufundări și costă 350 ringgits (70 euro) cu tot cu cazare, mâncare, transferuri și transport la locurile de scufundare. Mai mulți operatori aduc scufundători chiar lângă Singamata. Dive shop-ul este certificat PADI și pare bine echipat. Dive masterul vorbește engleza ok, iar dacă n-ați mai făcut diving înainte puteți face cursul chiar aici, cu certificările aferente, recunoscute internațional.

De fapt, nici nu e nevoie de regulator și tuburi de oxigen. De la înălțimea de 3 metri a Singamatei, se văd peștii cu ochiul liber. Nu vorbim aici de carași, guvizi și roșioare. Vorbim despre pești pe care i-am văzut doar la televizor. Pești care roiesc în jurul resortului, de unde primesc întotdeauna păine sau orez. Ce bine de ei. Eu nici pâine nu primesc. În fine, ce om să fii ca să te plângi la 9 euro pe noapte?

Plusuri:

  • Locația, locația, locația
  • Prețul
  • Oferta bogată de mâncare “a la carte” și prețurile rezonabile (un kilogram de homar gătit era pe undeva pe la 35 de euro)
  • Curățenia

Minusuri:

  • Aspectul ultra-spartan al camerelor
  • Lipsa apei calde
  • Meniul “inclusive” de o sărăcie lucie
  • Personalul slab vorbitor de engleză

Update 2011:  Singamata a schimbat structura de cazare și preț. Acum poți alege între cazare la dormitor comun (50 RON pe noapte) sau Deluxe Twin (260 RON pe noapte pentru un cuplu). Prețurile includ mâncarea și băutura în sistem bufet. Există două dormitoare comune, unul pentru fete și unul pentru băieți. Sau ce credeai? :-)

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu