Tedoo cu Brad Florescu

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 8) – Cafeaua care l-a omorât pe Tolo.

Lolo, Molo și Tolo sunt 3 zibete care, fără consimțământul lor, contribuie la edificarea societății capitaliste. De dimineață până seara sunt hrănite cu boabe de cafea pentru ca, a doua zi, din intestinul lor gros să reiasă deliciosul Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume: până la 600 de dolari kilogramul.

Luwak Asian Palm Civet

Bea ce zice popa

Înapoi în “livingul” familiei Sinaga, ceremonia preparării cafelei este în toi. Tot procesul, de la cușca zibetei până la ceașca aburindă, se așterne la picioarele mele. Sunt în paradis, fi-mi-ar paradisul să-mi fie.

Înainte de a fi exportat către Japonia, Europa sau Statele Unite, Kopi Luwak este trecut prin nenumărate spălări și dezinfectări, pentru a fi eliminate resturile fecale. Abia apoi este prăjit, măcinat și vândut iubitorilor de exotisme. Dar pe Samosir există o tehnică „tradițională” de preparare a acestei cafele.

- Se ia cafeaua așa cum iese din animal și se pune la soare o zi. Pe urmă, cu totul, o prăjim, o măcinăm și o bem.
- Fără s-o mai spălați?
- Fără.
- De ce n-o spălați?
- Pentru că așa ne-a învățat preotul satului. Cică dacă o spălăm își pierde din proprietăți. Nespălată e sănătate curată. Face bine la inimă, la stomac și la bărbați.

Lichidul brun și fiebinte lenevea în ceașca din fața mea, ademenindu-mă ironic: mă mai încerci acum, că ai aflat?

Da.

Gusturile nu se discută, iar eu nu sunt un degustător profesionist, deci ia părerea mea cu titlu pur orientativ. Poate din cauza „tehnicii tradiționale”, poate din motive ce țin de alimentația eminamente frugivoră a zibetei, cafeaua pe care am băut-o în casa familiei Sinaga avea o aromă de fructe, deși era un pic amăruie ca urmare a prăjirii excesive, meteahnă indoneziană. Un gust catifelat și gingaș, ca însăși nefericita zibetă ce stătea închisă în cușcă la doi metri mai încolo, captivă pe viață pentru o cauză pierdută.

Kopi Luwak nu e scumpă pentru că învie morții, ci pentru că se produce în cantități foarte mici, de până la o tonă pe an în întreaga lume. În momentul în care Mangapul și Sudiman Sinaga au cumpărat cele trei animale, au contribuit fără să știe la creșterea cantității și, implicit, la scăderea prețului. Iar în momentul în care „noua tehnologie” va deveni populară în toată Sumatra, zibetele vor fi capturate până la ultima, zeci de tone de kopi luwak vor fi produse în fiecare lună, prețul va scădea și cafeaua-minune va redeveni ceea ce, de fapt, este: o ciudățenie. Ţăranii se vor orienta către activități mai profitabile, iar zibeta va îngroșa rândurile animalelor pe cale de dispariție.

Prezența bărbatului alb care se interesa de o cafea anume a făcut turul insulei. Pe la colțuri, oamenii discutau cu ochii măriți despre profiturile uriașe care se pot scoate din Kopi Luwak:

- 100 de dolari pe ceașcă la Londra, tu-ți dai seama?
- Fugi de-aici, nu te cred!
- Așa i-a zis albul lui Posmen.

Când am ajuns pe Samosir, nimeni nu știa nimic despre subiect. Când am plecat, doi bataci întreprinzători vindeau deja Kopi Luwak la colțul străzii turiștilor interesați de senzații tari și nespălate.

În urmă cu câteva zile am aflat că Tolo, puiul șchiop de zibetă, a murit. Nu s-a putut adapta cerințelor pieței. Cafeaua de la Samosir, al cărei gust mi-l amintesc și acum, îmi stă în gât.

(va urma)

Toate episoadele foiletonului pot fi citite aici.

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 2 Comentarii

  1. sendroiu spune:

    astfel de “ferme” pt kopi luwak exista si in Jawa …

  2. [...] Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 8) – Cafeaua care l-a omorât pe Tolo. [...]

Lasă un comentariu