Tedoo cu Brad Florescu

Cum să nu iubesc Penangul?

La fiecare vizită urăsc mai mult Penangul și îl iubesc mai mult.

Penang-1-2

Cu străzile lui soioase, cu șobolanii lui mai mari ca mâțele, cu fețele lui buhăite și acre, cu mirosul lui teribil de canalizare,

cu aerele lui de bastard renegat al Coroanei Britanice, cu homeleșii lui dormind goi pe treptele magazinelor de bijuterii, cu atmosfera lui fierbinte și lipicioasă, cu sari-urile, cu vipasanele și cu ayurvedele lui aruncate pe tarabe la promoție,

cu străzile lui pe care pietonii n-au niciun drept, cu scorojitele lui fațade victoriene sub care chinezii vând supă de cuib de rândunea,  cu muzeele lui absurde, cu plaja lui mediocră, chircită asexuat la umbra încruntată a moscheilor,

cu backpackerii lui transpirați și gălăgioși care mănâncă de un ringgit pe stradă ca să bea de o sută sub copertina scorojită a vreunui tractir obscur, cu turiștii lui englezi care-l străbat apăsat, proprietar, parcă așteptând retrocedarea,

cu malaezienii lui geți-begeți care se ocupă cu politica, cu chinezii lui care țin afacerile și cu bengalezii, filipinezii sau indienii lui care fac toată munca pe bani puțini, dormind câte 15 într-o cămăruță,

cu patrimoniul lui sterp ca un ou fără gălbenuș, cu turnul ăsta abandonat care dăngăne jalnic după Londra din oră în oră, cu podurile lui absurd de lungi, cu obsesia lui pentru bufnițe, cu tinerii lui tunși aiurea care caută zadarnic un strop de iubire,

cu expații lui cărunți și obosiți care abia își mai târăsc bășinile din cap pe străduțele fără umbră, cu cartierele lui rău famate care se mută în fiecare an pe altă stradă, cu nelegiuiții lui spiriduși care pictează flori și pisici peste igrasia pereților,

cu cacofonia lui de limbi aruncate una peste alta în aceeași propoziție, cu lipsa lui de zâmbet, de inimă și de identitate, cu istoria lui care s-a repatriat demult, cu autobuzele lui care nu circulă în jurul pauzei de masă, cu motocicliștii lui idioți și zgomotoși, cu templele lui chinezești din care se înalță fumegând rugăciuni profitabile,  cu hindușii lui adunați câte patru-cinci la o ceașcă de ceai sleit noaptea întreagă, cu bicicliștii lui ruginiți,

cu tristețea lui, cu încruntarea lui, cu preaplinul de viață și preagolul de suflet, cu piațetele lui duhnind a curry și a pește stricat, cu ciungii, șchiopii și nătângii lui care-și întind ghearele după trecători, cu taximetriștii lui hoți și cu ospătarii lui nepăsători, cu mâncarea lui dubioasă, cu berea lui proastă și scumpă, cu femeile lui aspre și încruntate ca niște mame de pușcăriaș,

cu toate astea și cu mii de multe altele,

cum să nu iubesc Penang-ul? Zi tu, cum să nu-l iubesc?

Georgetown, Penang, Malaezia.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Un Comentariu

  1. Filip spune:

    Ai insirat tot ce se poate sa nu iubesti si totusi spui “cum sa nu iubesti?” M-ai facut curios.

Lasă un comentariu