Tedoo cu Brad Florescu

Cerul nu e niciodată murdar. Povestea subiectivă a unei călătorii.

Vacanța este ceea ce îi permitem noi să fie: un concediu de odihnă sau o baie de viață.

Sumatra Indonezia

Nota lui Brad: Acum două zile pregăteam un articol despre tura în Sumatra recent încheiată. Ceva simplu, factual, cu multe fotografii. Când, fără avertisment prealabil, Ana-Maria Gruiță îmi trimite pe mail textul de mai jos, în care-și descrie propria experiență de-a lungul celor două săptămâni ale călătoriei. După ce-am citit textul, am realizat că perspectiva unui participant la tură este de mii de ori mai relevantă decât perspectiva mea, care se vrea obiectivă.

Nu e nimic obiectiv în călătorii, cum nu e nimic obiectiv în muzică. Sigur că da, locurile pot fi aceleași pentru toți, așa cum notele muzicale care compun un cântec urmează aceeași ordine. Dar fiecare vede și aude altceva, altfel. Lumea și muzica rezonează diferit de la o ureche la alta, de la o pereche de ochi la alta, de la un suflet la altul. Nu există două călătorii la fel, nici pentru doi oameni care merg în aceleași locuri, în același timp, ținându-se de mână.

Am cerut acordul Anei să public textul ei spectaculos de subiectiv în locul dării mele de seamă. Mi-a răspuns “publică-l dacă crezi că ajută pe cineva”. Cred că da, ajută. Pentru că vacanța este ceea ce îi permitem noi să fie: un concediu de odihnă sau o baie de viață.

Text de Ana-Maria Gruiță. Am adăugat doar intertitlurile.

Nepregătiri de călătorie.

Am auzit prea multă vreme fraza “aș vrea să fug departe, să scap de toate”.  N-am înțeles niciodată prea bine ce înseamna asta și nu înțeleg nici acum; pentru că povestea mea a decurs un pic altfel.

Am plecat departe, cât de departe am putut. Dar am făcut-o sub îndrumarea ghidușă a bunului Dumnezeu, care mă provoca să mă întâlnesc cu mine. Întâmplarea în sine s-ar putea defini ca “impuls de moment”. Eu aleg s-o numesc “dar”.

Bulversată de întâmplări care mai de care mai dure în manifestare pentru starea mea de atunci, am pornit-o ușurel, cam nepregătită, spre un alt colt de lume. Am refuzat să-mi creez așteptări. Am refuzat să scotocesc după informații și am respins orice mică sugestie de a cerceta. Destinația mea era o necunoscută pentru cercul meu de apropiați.

Sumatra Indonezia

Am înțeles felul grijuliu de a-mi transmite cât de mult le pasă de tot ceea ce ține de mine si cât de mult mă iubesc, în felul lor. Le-am primit iubirea, le-am refuzat grijile inutile. Atunci știam despre ceea ce va urma doar atât cât știu și azi: că avea să însemne mult. După o călătorie prin gri, mult gri și multe schimbări incomode de temperatură, am aterizat într-o mare de culori.

Erau peste tot în jurul meu, dansând, zgâindu-se la noi, străinii mititei care se încumetaseră prin părțile acelea de lume. Culorile ne priveau de sus, cu duioșie. Cu fiecare pas, ne mai descopereau un pic din dulceața libertății trăite deplin. O libertate asumată care împlinea armonia.

Singur, râzând.

Am sorbit cu poftă din viața ce rodea în fiecare clipă. Am lasat-o să mă umple și să mă conducă spre miezul ei. Eram la ea acasă. Mi-a fost clar că știe mai bine ce face, dincolo de orice aș fi putut crede sau imagina eu. Am pășit prin poarta deschisă de sălbăticie și acolo m-au întampinat ei, arborii, oferindu-mi rădăcinile lor, să mă cocoț pe ele.

Alunecam cum nu mi-aș fi închipuit că o pot face decât la patinaj. Acolo aș fi ajuns direct pe gheață, la orizontală. Aici continuam să urc, spre mine. Evident că am avut și momentul meu glorios de ezitare și buf, m-am trezit în fund în mijlocul pârâului, suficient de adânc încât sa mă mureze complet. Am râs cu atâta poftă în sinea mea, în timp ce mă întrebam cum o să mă ridic totuși, când totul în jur aluneca.

Așa te trezesti singur. Deși te afli printre oameni, în tine și cu tine ești doar tu, un tu râzând. Am negociat intens cu pietrele să mă susțină un pic. Au acceptat. Le-am mulțumit și am plecat, în gând și-n suflet cu o întreagă copilărie, renăscută atunci, pe loc și sortită unei alte maturități.

 

Apa spălase un pic din durerea bagajului. Îmi era mai ușor să pășesc. Am mers până la capăt, plimbându-mă prin imensitatea junglei. N-am simțit strop de teamă și asta poate pentru că și acolo, eram acasă. Am ieșit la lumină. A fost un moment în care am apreciat calitatea luminii de a scoate în evidență tot noroiul adunat pe drum. M-am bucurat să îi simt blândețea și dorul.  Lumina îmi arăta cu degetul sus, spre cer.

Cerul nu e niciodată murdar.

Și atunci am realizat că cerul nu e niciodată murdar. Când se arată, e sublim în intensitatea culorilor sale. La fel e și când, preaplin de liniște, binecuvântează tot ce există sub el. Norii îi oferă un voal de intimitate, în care se poate auzi pe sine. Oricum, întotdeauna cerul râde. Mi-a arătat asta clipă de clipă. Când eram obosită, mi-a dăruit bogăția apusului. Perfecțiunea, întregul. Culori ce se scurgeau din cer în apele dansânde ale oceanului. Oceanul trimițându-și valurile să ne aducă mai aproape culorile, să ni le lase la picioare, pe nisipul incredibil de fin. Si noi, fascinați, admirând, rugându-ne, cerând, primind.

Atunci mi-am amintit cum e să curgi cu viața. Să te bucuri de clipe mărețe în simplitatea lor. Mi-am amintit că iubesc viața și că o iubesc pur și simplu, pentru că este. Am știut, dintr-o frântură de sentiment, că ea nu e doar acolo, undeva, ci pretutindeni și mai presus de toate, aceeași în mine și în noi toți. Atunci am iertat gândul care făcuse să mă doară. Am iertat greșeala de a fi greșit.  Am început să curg, fără scop și fără durată, doar pentru a curge. Și așa m-am luat de mână cu viața și m-am redobândit pe mine. M-am privit cu claritate, o claritate care însă nu judeca ci doar admira, lăsând loc devenirii.

Mi-am spus: bine ai venit, Ana. Te așteptam. De acum începe totul, pentru totdeauna.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 6 Comentarii

  1. Cât de simplu, profund şi frumos spus! Felicitări Ana, dar şi Tedoo!

  2. Marius spune:

    Minunat…

  3. Ana Maria spune:

    Fantastic…cred ca pentru prima data in viata ma gandesc sa ies din Europa :)

  4. Ioana spune:

    Asteapta-ne si pe noi, Ana! Venim!!!!

  5. Dan spune:

    Superb,mi-a adus aminte de Siddharta lui Hesse.Frumos om.

Lasă un comentariu