Tedoo cu Brad Florescu

Cel mai fidel bărbat din Pattaya. Povestea lui Butterfly Man.

În direct, din City of Sin. Cum am ajuns să nu mă însor cu Em, o fată la fel de frumoasă ca mine.

Pattaya Thailand girl man

Iubito, am o treabă la Pattaya.

Când am anunțat-o că am o treabă la Pattaya câteva zile, Elena a ridicat din umeri a cum o vrea Dumnezeu. Nicio femeie cu un strop de cultură turistică nu se bucură să-și trimită omul în celebra stațiune supranumită – cu o candidă indulgență – City of Sin.

Mare noroc pe casa noastră că nu-mi plac thailandezele. Nu că-mi displac.  Sunt fete frumușele, curate, grijulii, bune gospodine, foarte chivernisite și oarecum senzuale. Dar nu-s genul meu. Între mine și o thailandeză există o prăpastie culturală pe care nici aspectul fizic plăcut, nici atenția deosebită cu care mă tratează nu o pot surmonta.

Cred că m-am născut ca să iubesc în limba română. E o limbă perfectă pentru viața în doi. Are cuvinte mieroase pentru cele mai dulci declarații de dragoste și suficientă otravă ca să alimenteze un scandal de gelozie.

Ca să mă asigur că idiomul natal nu va fi utilizat în acest al doilea scop, i-am amintit iubitei mele ca este cea mai frumoasă femeie inventată vreodată. La rândul ei, în prenoaptea plecării, Elena s-a asigurat, prin metode specifice, că apetitul meu de ghidușii în timpul șederii la Pattaya va fi serios diminuat. Când m-am urcat în avionul de Bangkok, deja îmi era dor de ea.

Autobuzul care leagă Aeroportul Suvarnabhumi de Orașul Păcatelor m-a lăsat la o intersecție de la capătul de nord al stațiunii. Se înserase deja. Am încercat să tocmesc un songteaw – furgonetele acelea cu băncuțe, care funcționează în regim de taxi-autobuz- dar nimeni nu voia să mă ducă până la Hotel Romeo Palace. “Klai maak”, insistau șoferii. În limba thailandeză, “klai” are două înțelesuri: “aproape” și “departe”. Diferența dintre sensuri se face exclusiv din ton. Dar cum nu se poate pune bază nici nici pe tonul sudicilor, nici pe cunoștințele mele de Paasa Thai, n-am reușit să mă lămuresc dacă “klai maak” insemna ca hotelul e la mămica naibii sau la cinci minute de mers pe jos.

Cum schimbă tonul sensul cuvintelor în limba thailandeză.

Cu cele 10 kilograme de bagaj distribuite inechitabil între geanta de voiaj și RUCSACUL FOTO, am luat-o spre vest, în direcția unde trebuia să se afle marea. Camioane, mașini, dubițe și motorete zumzăiau arogant în susul și în josul bulevardului, ca niște iepuri care dau cu tifla melcului. Eram singura ființă fără roți de pe planeta Pattaya. Trotuarul stațiunii celor 20,000 de prostituate îmi aparținea în exclusivitate.

Unde tragi și unde bubuie.

Povestea de turism și dezmăț a Pattayei a început odată cu Războiul din Vietnam. Sătucul liniștit de pescari de pe țărmul Golfului Bangkok a fost ales de americani ca bază de refacere și relaxare pentru combatanți. Impresionantul lanț de aprovizionare al armatei SUA se putea ocupa de îndestularea ostașilor cu mâncare, țigări, băutură și reviste, dar împlinirea spirituală (drogurile) și emoțională (fetele) se cereau dobândite de pe piața internă. Localnicii, beneficiind de know how american, au pus pe roate un dispozitiv magic capabil să convertească, pentru câțiva dolari, frica de moarte în fericire veșnică.

Pattaya a rămas la fel și după război, când o parte dintre combatanți s-au însurat cu localnice și au pus de câte un business, mai mult sau mai puțin licit, pe aceiași parametri ai uitării de sine. Alții s-au întors, ani mai târziu, în vacanță, oferind Pattayei – și, mai apoi întregii Thailande – imboldul de a-și exploata imensul potențial turistic.  Asta se întâmpla în anii ’60-’70.

În aceeași perioadă, dacă nu chiar mai devreme, fusese renovat ultima oară hotelul Romeo Palace.

Neobosita luptă dintre om și civilizație.

E drept, mă costa doar 12 EUR pe noapte. Atenție: nu lua acest preț ca reper pentru călătoriile tale viitoare. E un tarif special, destinat exclusiv travel writerilor români ca să scrie frumos despre hotel, așa cum se va vedea în continuare. Watch and learn.

Romeo Palace Hotel se voia – de fapt nu se voia, dar așa îi ieșise – o mărturie vie a celor peste 4 decenii de turism dezinhibat din Pattaya. O cronică a războiului de după Vietnam, a luptei neobosite dintre om și civilizație. Câștigată, în cazul expus aici, de om.

Urmele negre de tălpi de pe holuri saturau mocheta mizeră, apoi urcau antigravitațional pe ziduri, până aproape de tavan. De unde am tras concluzia ca thailandezele chiar îi fac pe unii să se suie pe pereți. Încuietorile de la ușile camerelor erau, în majoritate, scoase din țâțâni, lucru care mi-a confirmat că dragostea adevărată nu cunoaște opreliști. Gemete și chicoteli se strecurau ca niște demoni prin pereții subțiri de ipsos și se adunau simfonic pe culoarul în fundul pardon căruia se afla camera mea. De fapt de ce zic se afla? Se află. Ia să trec povestirea la prezent. 

- Camera 216. Recepționerul, pe jumătate thailandez și pe trei sferturi indian, este cel mai lent – ca să nu zic cel mai leneș – om pe care l-am văzut vreodată. Îl întreb.
- Etajul 2?

Tânărul are nevoie de cinci minute întregi ca să-și refacă forțele și să-mi răspundă, cu o bucățică de gură.

- Nu etajul doi. Etajul 4.

Ora 20.15, eu: Wi-Fi aveți?
Ora 20.20, el: da.
Ora 20.20, eu: perfect, pot să lucrez.
Ora 20.25, el: dar nu în camere.
Ora 20.25, eu: nu în camere ce?
Ora 20.30, el: Wi-Fi.
Ora 20.30 eu: dar unde?
Ora 20.35, el: decât aici, în lobby, decât. (nota traducătorului: dacă ar fi vorbit românește, sigur ar fi zis “decât”)

Cum se face lobby.

Să luăm deci cele trei fotolii desfundate și barul model “Sovata 1971″ și să le spunem lobby, că e mai scurt și nu ne costă nimic.

În acest lobby vedem: doi nemți trecuți de prima bătrânețe, îmbrăcați frumos, cu șosete gri ce se ițesc elegant din sandalele de piele, cu pantaloni scurți vernil susținuți de bretele încrucișate pe spate, după moda cercetașilor. Venerabilii sunt flancați de o pereche de prospături locale, nu mai purii de 50 de ani, cu care întrețin o conversație pe cât de exuberantă, pe atât de bizară: ele vorbesc doar în thailandeză, ei – numai în germană și par să se înțeleagă de minune. Ce-nseamnă să știi să faci lobby.

La masa de alături, trei tineri cu alură de boxeri, puși la patru ace, cu adidași Reebook, pantaloni de trening și tricouri de poliester de cea mai bună calitate, cu însemnele echipelor favorite, așteaptă. Ori să vină cineva, ori să plece ei. Tinerii discută într-o limbă care-mi sună cumva familiar, dar pe care nu știu de unde s-o apuc: nu-i nici turcă, nici arabă, nici albaneză, nici hindi. Îmi înving timiditatea și aflu că sunt kurzi. Stau la camera 308, dacă vreau să-i vizitez sunt bine venit. Etajul 5.

Nu în ultimul rând, ci chiar în primul, pe cel mai bun scaun de la bar, un englez septuagenar din casta celor care mănâncă, respiră, se îmbracă și se spală cu bere, mă dojenește blând în clipa în care mă vede cu laptopul deschis:

- You, young people. You put everything on the bloody internet. When you piss, when you shit, when you fuck. The CIA will know everything about you. You idiots.

Lordul are dreptate. Când ești într-un paradis al plăcerilor ca Pattaya, se cuvine să acționezi sub acoperire. Închid ca ars laptopul și ies din hotel să mă conspir cu niște hrană. Internetul oricum nu mergea, lucru pe care i l-am comunicat recepționerului în jurul orei 20.45. Încă mai aștept răspuns.

Yu Biutifol.

Chiar dacă se află la periferia Pattayei, Bulevardul Nakhlua (se citește Naklîa) e luminat ca roata mare de la bâlci. Go-go barurile – acele localuri cu bere și fete pe meniu – se înșiră pe partea stângă. Pe dreapta, mâncătorii, farmacii în număr mare, magazine 7-11 din 7 în 11 metri, tarabe cu ochelari de soare și poșete de firmă false.

Majoritatea reclamelor luminoase sunt în rusă și translitereaza în alfabet chirilic cuvinte englezești  sofisticate precum

“Daiving”

“Turs”

“Tchartăr”

Un singur semn – legat de un fir electric care căzuse peste trotuar – nu e în rusă:

“Achtung! Kable.”

Mă țin pe partea dreaptă a străzii, departe de fetele care, cocoțate pe tejghelele go-go barurilor, miaună ademenitor către rarii pietoni cu trăsături caucaziene. La un moment dat, însă, trebuie să traversez și să fac stânga, imediat după

“Dactăr Holland. Thaiski Medițina.”

, unde ochisem mai devreme o pizzerie promițătoare.

E încă devreme, turiștii străini n-au ieșit la promenadă. Pentru o fată de bar, cu cât primul mușteriu pică mai repede în plasă, cu atât mai bine, că se poate întoarce la bază ca să-l agațe pe al doilea. Sunt luat la țintă.

- Hello, mister, whe you go?
- Whe are yuu cam from?
- Hey, you handsoman!
- You wan leidy, na kaa?

În jargonul thailandez al industriei există un singur cuvânt pentru fetele de bar:  lady. Nu se folosesc alți termeni ca girl, woman, chick, babe, dame, maid, lass. Toate domnițele care-și etalează nurii în Pattaya, Bangkok sau Phuket (care nu se pronunță fuckit nici măcar în acest context) se definesc, pe ele însele și pe colegele lor, ca ladies. Refuz invitațiile politicos. Sunt un gentleman.

- Why you no like me? You tink I no biutifoool!, se alintă o lady răsucită în jurul barei de inox.
- Oh, nu, ești foarte frumoasa.
- If you no like me, I hev lady fren. She biutifoool.
- How beautifool?
- Vely biutifoool! Same-same me!

O invitație la masă.

Terasa pizzeriei e strivită între două go-go baruri. Cum ridic privirea din farfurie, văd chiloți din piele sau dantelă mișcându-se pe hit-urile Innei și ale Alexandrei Stan. Thailandezele, fete simple de la țară, dansează stângaci pe ritmurile ultramoderne ale celor doua starlete. Sunt mândru că m-am născut în România, leagănul avangardei culturale mondiale.

Pe când îmi ștergeam barba de ketch-up observ că,  dincolo de gărdulețul care delimita simbolic terasa, o localnică durdulie îmi face semne disperate.

O întreb din privire ce dorește. Domnița duce mâna la gură ca și cum ar tuși, apoi o îndepărtează, iar o apropie și repetă mișcarea de 3-4 ori, într-un ritm nici foarte rapid, nici foarte lent. Din respect pentru onoarea ei, mă prefac că nu înțeleg aluzia și îi adresez un zâmbet virgin. Fata își strânge înciudată părul într-o coadă și-mi aruncă peste gard, cu o voce nepotrivit de sonoră pentru locul și momentul respective, traducerea în limba engleză a gestului de mai devreme:

- You laik blojop?

Se face liniște. Inna și Alexandra Stan se pun singure pe pauză ca să roșească nițel. Toți clienții bărbați ai pizzeriei întorc simultan capetele în direcția întrebării, înțeleg că nu lor le-a fost adresată, mă descoperă pe mine, fericitul chestionat și rămân cu furculițele în aer așteptând răspunsul. Încerc să ies din încercuire cu o glumă:

- De ce întrebi, domnișoară? Faci un sondaj?

Furculițele se înfig din nou în pizza. Inna și Alexandra își dau singure play. Pământul își reia mișcarea în jurul propriei axe. Fata de peste gard nu prinde poanta, dar nici nu dezarmează; trece doar, pentru moment, la muniția de manevră.

- You buy me a drink?
- Nu.
- Why? You tink me no biutifooool?
- Aoleo, nu începe și tu. Iu biutifoool maaak.
- You biutifoool too, you handsoman!
- Atunci eu îți fac cinste cu o bere, că ești frumoasă și tu mie cu una, că sunt chipeș.
- OK, kaa.

Plătesc pizza și trec granița către barul de alături, pe a cărui firmă scrie cu litere luminoase roz pe fond luminos bleu:

Forever Yours.

Privirile comesenilor mă însoțesc discret, cu un amestec de compătimire și admirație, invidie și îngrijorare. Din boxele atârnate sub foreveryours curge un playlist rezultat din ani îndelungați de market research:  disco german de dinainte de Modern Talking (pentru siderurgiștii pensionari din bazinul Ruhr), country-pop american (pentru ceapiștii din Sweet Home Alabama), Lady Gaga (pentru popokefeisărimea asiatică) și indispensabila Inna (care cică prinde și la ruși).

Fata mă invită să mă așez. O cheamă Em, are un metru cincizeci și cinci și șaptezeci de kilograme, un păr lung, cârlionțat la coafor, o față lată și un năsuc nostim, de purcică, brațe pline, palme aspre și 28 de ani. Așa zice ea. Eu estimez ca are 38, pentru că arată de 30.

N-am mințit mai devreme.  Em e frumoasă, fix la fel de frumoasă ca mine, n-a stricat Dumnezeu două case. Singura diferență  ar fi că ea se bărbierește. Em îmi toarnă berea în pahar cu o neîndemânare galantă și șterge atent spuma care dăduse pe margine. Ea bea din sticlă.

- Chok dee, kaa!
- Hai, noroc, khrap!
- You. You like me?
- Normal, Em. Altfel nu veneam la masa ta.
- You marry me, pliz? You wanna marry me? I need hasban.
- Cu cea mai mare plăcere, Em, dar nu pot.
- Why? You no like me!!!

Îi explic, având grijă să fiu cât mai delicat cu putință, că sub alte auspicii chiar m-aș fi căsătorit cu ea, că e o fată deosebită. Doar că, din păcate, am apucat deja să mă însor și că îmi iubesc soția, pe care o consider, repet, cea mai frumoasă femeie inventată vreodată.

- She biutifol?
- She very biutifol, Em. She number one.

Buttefly Man.

Ca un balon de speranță împuns cu andreaua destinului, Em se dezumflă într-o clipire. Privirea ei țeapănă, care până atunci mă înghețase în scaun, se topește și curge în paharul meu cu bere, deja aproape gol. Mi-l umple oftând resemnată.

- I can fain no husban for me, Brad. I can never ever have husban. Never ever boyfren.
- Vai, nu cred așa ceva, Em, tu ești o fata deosebită, nu se poate să n-ai un iubit!
- I have one before. I love him very much, I cook him. But him buttefly man.
- Cum adică buttefly man?
- Him go from flower to flower. Same-same buttefly. You know butterfly, him hep many ladies.

Em ia un șervețel de pe masă, își șterge ochii topiți, scoate un pix și notează ceva.

- Dis my pon number. Maybe you fain me hasban. If you fain you call Em this number, ok kaa?
- Sigur, Em. Fac tot posibilul. O să vorbesc cu toți prietenii mei. Dar acum trebuie să plec, că am treabă dimineața devreme. Îți promit că mâine seară vin iar aici să îți zic ce-am rezolvat.
- Nu, nu-mi pomite. Dacă îmi pomiți, mă minți. Nu mai vii, știu eu. You too same-same buttefly. You gonna foget Em, you neva come back, you.
- Vezi, Em, aici greșești.  Am să mă întorc la tine. Nu sunt un butterfly man. Ai văzut,  îi sunt fidel soției mele. Și la fel de fidel o să-ți fiu și ție. Crede-mă, Em: sunt cel mai fidel bărbat din Pattaya.

Cine dorește să se însoare cu Em, să lase un comentariu. vă contactăm noi. Va urma.

“Bar Girl” un foarte-scurt-metraj al lui Renzo Anerod, înscris la Filminute 2012.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 31 Comentarii

  1. Andreea spune:

    Mereu m-am intrebat de ce nu ai sute de cometarii la fiecare poveste pe care o scrii. Acum cred ca stiu: dupa ce termini tu de spus, orice alt cuvant e de prisos. Foarte frumos, Bradut, ca de obicei. Same-same.

  2. Petreanu spune:

    Same-same Andreea, vely biutifool poveste, Brad. Mi-ar placea sa scrii mai des.

  3. Creep spune:

    chiar ca nu poti sa te duci in fiecare zi la Pattaya, pentru ca cea mai frumoasa femeie inventata vreodata te-ar tunde cu masina de tuns iarba…

  4. mihai spune:

    Deci, Bradut, deci, asa cum intuisem intr-un coment facut mai de mult, erai intr-o stare de parca te insurai sau deveneai tata. Ietete – sa va fie de bine, dragilor!

  5. Iunian Pattaya spune:

    Salutare! Lucrez in Pattaya de 1 an si 4 luni, deschid un hotel.
    Asa cum ma asteptam , o descriere plina de farmec (si mizerie) pentru cei din Romania.
    Departe de adevar, totusi.
    Decat doar daca stai la capatul Pattaya, intr-o camera de 400 baht pe noapte si iti pierzi timpul prin mizeria de la periferie. Si Pattaya are Ferentariul sau….

    • Tedoo spune:

      @Iunian: Eu am povestit ce mi s-a intamplat mie, fara sa exagerez cu nimic. Si partea din Nakhlua (in acest articol) si despre good-life in capatul celalalt, la Ocean Marina. E ceva incorect in ce-am scris?

  6. Radu spune:

    Brad nu are multe comentarii sau like-uri la poze pe FB pentru cei care il citesc sunt invidiosi. El nu poate sa spuna asta pentru ca ar deveni in ochii lor mult mai antipatic decat este acum dar eu sunt un anonim si pot sa o spun.

    Invidia vine din frica de a face sau din prostie. Un om face si iti spune si tie cum sa faci insa tu alegi sa-l invidiezi pentru ca iti e frica sa faci ce face el sau esti prea prost ca sa o faci si tu.

  7. Rusty spune:

    Uitasem ca tu mai si scrii.Am crezut ca pestisorul de aur ti-a ordonat ca povestea lui sa fie ultima.

  8. Alexandra spune:

    Pentru ca abia m-am intors din Bangkok inteleg perfect cele descrise mai sus, stiu de Butterfly man, de Pattaya si de prapastia culturala de care vorbesti! Keep it up!

  9. iuli ana spune:

    @radu ..sau n-a aflat de brad pana acum prea multa lume ca si mine

  10. subsemnatu' spune:

    ai uitat sa dai prietenilor numarul fetei, desi i-ai promis! :) sau iti pastrezi un back-up pentru orice eventualitate ….

  11. Dragos spune:

    Este o poveste extrem de intalnita in Pattaya, insa scrisa de Bradut este atat de frumoasa si haioasa desi in mod normal ar trebui sa fie una trista. Am fost si eu de multe ori in Pattaya in aceeasi postura de cel mai fidel barbat din Pattaya, avand cea mai frumoasa femeie la mii de kilometri distanta, acasa si dand dovada de incredere maxima in mine. Inca un motiv pentru mine sa o iubesc si sa nu-i insel aceasta incredere.

    • Tedoo spune:

      @Dragos: nu inteleg ce vrei sa spui. Cea mai frumoasa femeie era la Chiang Mai, la 1000 de kilometri distanta. Sau vrei sa iesim afara sa ne batem? :-)

  12. evulmediu spune:

    m-ai facut curios. e prima oara cind ajung pe situ asta si ma intreb de unde ai bani sa mergi prin toate locurile prin care zici ca ai fost?

  13. Mara spune:

    Nice :) Mergem spre Pattaya curand, eu cu iubitul meu (no paper marriage yet, but we are married for ourselves)
    Chiar astept sa vad “the ladies” …it’s always fun to see their reactions when there is a couple traveling :)
    Mersi de articol, will follow your blog :)

  14. dan spune:

    Super tare Pattaya super marfa tailandezele … nu stiu d c prapastie culturala vorbesti mie mi-au parut super tari , love them mak mak :))

  15. Nickescool spune:

    prapastie culturala,te refei la diferenta culturala sau lipsa ei?

  16. Nickescool spune:

    ,,,:) eu vreau sa ma insor doua saptamani ,dar nu cu EM poate mai ai si alte numere de telefon :)

  17. Dana spune:

    Ffff frumos articolul…am ras cu lacrimi…e intr-adevar o buna descriere a Pattayei…un oras cu un farmec aparte :)

  18. alina spune:

    Perfectä dreptate !!!

  19. wasabi spune:

    In afara de faptul ca Em era beata moarta de doua zile ( cu siguranta asta …dar ai uitat sau poate nu ai mai avut loc de scris

  20. bea spune:

    Bradule..in 2010 am stat in Pataya, aproap o luna…ochi mai tristi si ma sinceri ca ai acelor oameni nu am vazut..si …in acelasi timp, fericiti in simplitatea lor. am scris un singur articol laintoarcerea din tara http://numaiavemtimp.blogspot.ro/- thai, my thai…altul, nu am mai avut de ce si cui s scriu..thailanda este cea mai ciudata experienta a vietii mele…Bradule, esti un om binecuvantat, nu trebuie sa iti spun eu de ce. doar..nu te opri. never

  21. [...] ci şi o sursă de inspiraţie şi de informaţii. Este blogul pe care găseşti poveşti cu personaje care de care mai interesante şi relatate cu mult talent, exact aşa cum ar trebui să fie toate poveştile de pe blogurile de [...]

  22. [...] va urma. Episodul 1 îl găsești aici) Tweet window.___gcfg = {lang: 'ro'}; (function() { var po = [...]

  23. [...] ai ratat întâlnirea cu personajele poveștii citește episodul 1 și episodul [...]

Lasă un comentariu