Tedoo cu Brad Florescu

Oameni și păsări, partea 2. Srebarna.

Ploua literalmente cu caise. Mirosea a caise. Toți copiii satului aveau bărbiile portocalii de la molfăit caise. Ca-n Paradisul originar, am întins și eu mâna și am luat. Inspirat de gustul fructului moale și parfumat, am reușit să descâlcesc printre ulițele satului drumul spre primul meu obiectiv.

Bulgaria Srebarna Reserve Holiday Home Accommodation 6

Am descoperit Srebarna acum o lună, când v-am și scris prima oară despre aceasta rezervație naturală aflată atât de aproape de București. Ca să nu fiu nevoit să mă repet, vă invit să citiți mai întâi articolul publicat atunci. L-ați citit? Bun. Acum, că am aflat cum e cu zona și cu păsările, haideți să cunoaștem oamenii și să ne găsim și noi un culcuă în acest loc de poveste.

Luându-mi rămas bun de la Pavel Simeonov, m-am îndreptat spre Silistra. Am încercat să găsesc un drum mai scurt, mai direct, între litoral și orașul de la Dunăre. Şi poate că aș fi reușit dacă șoselele desenate pe hartă ar fi existat cu adevărat și în realitate. Până la urmă, am făcut o mică descoperire care, funcție de punctul de pornire, poate scurta drumul cu câteva zeci de minute: ruta Kavarna – General Toshevo – Dobric – Silistra. Peisajele sunt foarte frumoase, iar șoseaua până la Dobric e complet pustie: niama mașini, niama radare.

Am trecut, deci, de Silistra și am făcut dreapta urmând semnul către Srebarna. Satul nu mai semăna cu cel de acum o lună, din doua motive. Primul – drumurile din sat erau complet distruse de o amplă operațiune de asfaltare. A trebuit să-mi folosesc serios resursele 4×4 ca să pot înainta. Al doilea – toți caișii din sat erau în rod. Ploua literalmente cu caise. Mirosea a caise. Toți copiii satului aveau bărbiile portocalii de la molfăit caise. Ca-n Paradisul originar, am întins și eu mâna și am luat. Inspirat de gustul fructului moale și parfumat, am reușit să descâlcesc printre ulițele satului drumul spre primul meu obiectiv. Am parcat mașina sub un cais (unde altundeva?) și am intrat pe portița casei albastre cunoscută sub numele de…

Pensiunea Pelican Lake.

Pelican Lake este ținută de o familie de englezi – Jerry și Mike – care a renunțat la tot ce-avea și s-a mutat pe malul bulgăresc al Dunării în urmă cu 4 ani împreună cu Peggy, o cățelușă terrier. Dornic să-i cunosc, am bătut la ușă. Niciun răspuns. Am dat ocol casei de câteva ori, în căutare de prezență umană. Liniște, flori, viță de vie și caiși, plus o hrănitoare mare pentru păsările care veneau în vizită pe la englezi. Un lătrat subțirel și apăsat m-a făcut să întorc capul: Peggy mă fixase pe poziție, avertizându-și stăpâna că are un intrus pe proprietate.

- Bună ziua, sunt Brad Florescu de la Tedoo.ro, din România. V-am dat un mail acum câteva zile, v-am scris că vreau să vin să văd personal pensiunea.

- A, în sfârșit, ne cunoaștem! Eu sunt Jerry. Mike nu e aici, e plecat pentru câteva zile. Scuză-mă că te-am lăsat singur să aștepți, înregistram ceva pentru un post de radio. Ia loc, hai să-ți fac o cafea. Cum o bei?

- Neagră și dulce.

Casa englezilor, deși mică, e frumoasă și cochetă, cu zidurile ei de un albastru proaspăt și strălucitor, cu rondurile de flori, șezlongurile și băncuțele care te invită la relaxare după o zi întreagă de alergat după păsăret. Un tânăr blond iese din casă, ținând o carte în mână.

- Salut.

- Salut, eu sunt Brad din România. Tu cine ești și de unde?

- Eu sunt Guus, din Olanda. Sunt în vizită aici pentru 3 zile. Am venit să văd pelicanii.

- De unde știi locul ăsta?

- Din Lonely Planet. Am citit numai lucruri bune despre Jerry și Mike și am zis să trec și prin Srebarna câteva zile. Pe urmă mă duc la Nisipurile de Aur, să stau la plajă.

- Da, avem foarte mulți oaspeți care vin la noi după ce-au citit în Lonely Planet, intervine Jerry aducând în discuție și 3 cești de cafea.

- A fost cineva de la LP aici?

- Da, acum vreo doi ani, cred. Adevărul e că l-am și ajutat mult. I-am servit drept ghid, l-am dus peste tot, i-am prezentat toate locațiile și obiectivele, cazările, restaurantele. La plecare mi-a spus “o să scriu bine despre voi”. Nu l-am crezut. Apoi, la câteva luni, primesc un telefon din Anglia, de la fratele meu. Îmi zice: “Jerry, cu cât l-ați plătit pe tipul de la Lonely Planet? V-a făcut un review excelent.” Îți dai seama că nu l-am plătit cu nimic. Am fost doar amabili cu el. Şi cred că i-a și plăcut pensiunea noastră.

Speaking of which, i-am cerut lui Jerry să îmi arate camerele, avertizând-o că sunt mai exigent decât Lonely Planet și Rough Guides la un loc.

Pelican Lake are doar două camere. Nu e un business de masă. Una dintre camere era ocupată de Guus și n-am putut s-o fotografiez, că n-ați fi văzut decât un morman de ruccsaci, haine de ploaie și cărți de călătorie lăsate în dezordine de olandez. Cealaltă cameră, așa cum veți vedea și în poze, e luminoasă, cochetă, amenajată cu gust și foarte, foarte curată. La fel de curat am găsit și la baie, precum și în chicineta de pe hol, aflată la dispoziția turiștilor. Pe dinăuntru și pe dinafară, pensiunea e ca o caisă. Îți vine să-ți înfigi dinții în ea. A trecut testul.

1 2 Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu