Tedoo cu Brad Florescu

Câteva idei originale de vacanță pentru 2017.

Câteva idei de vacanțe mai altfel, organizate de oameni pe care îi cunosc și recomand.

Proverbul “omul sfințește locul” își manifestă cu prisosință validitatea atunci când încercăm să îl aplicăm călătoriilor. Fiindcă oricât ar fi locurile de frumoase, mâncarea de bună și șoselele de autostrăzi, cele mai calde amintiri cu care ne întoarcem acasă sunt cele legate de oamenii pe care i-am întâlnit, fie ei gazde sau tovarăși de drum.

De aceea m-am gândit să îți aduc atenției câteva potențiale vacanțe organizate de oameni pe care îi cunosc și care și-au pus cunoștințele și sufletele la contribuție pentru a gândi niște experiențe speciale de călătorie pentru oameni ca tine.

Mai-septembrie: marinărie old style între Anglia și Franța.

Am să încep cu prietenii mei marinari, Marcus și Freya, proprietarii superbei corăbii Grayhound Lugger. Ai avut ocazia să îi cunoști dacă ai citit foiletonul Răsărit și Apus. Ca în fiecare an, cei doi se îndeletnicesc cu transportul sustenabil de mărfuri alese (vinuri, brânzeturi și beri organice) între sudul Angliei și nordul Franței. Cum velierul lor e mare iar pe punte e întotdeauna nevoie de o mână de ajutor în plus, Marcus și Freya sunt deschiși să ia la bord pe oricine iubește marea și vrea să învețe sau să aprofundeze tainele marinăriei.

Grayhound Peter Hunt

O săptămână la bordul Grayhound este o experiență pe care o recomand cu toată căldura nu doar adulților, ci și celor mici. Să nu uităm că proprietarul vasului, Malachi, are doar 4 anișori și așteaptă cu nerăbdare noi tovarăși de joacă. Pachetele pe Greyhound încep de la 120 GBP pentru o zi pe mare și 525 GBP pentru o săptămână. Prețul include cazare la bord și toate mesele. Din ce văd pe calendarul lor, mai sunt locuri din mai până în septembrie.

Mai: retreat de yoga și aventură în Bali, cu Crina Andrei.

O româncă frumoasă și cosmopolită pe nume Crina Andrei a avut ideea organizării unei tabere de yoga în faimoasa insulă Bali din Indonezia.

Crina Bali

Ediția inaugurală a fost un succes (peste 20 de participanți), motiv pentru care Crina a decis să re-re-re-recidiveze și iat-o la ediția cu numărul 7. Doar că anul acesta la yoga propriu-zisă s-au adăugat activități și aventuri felurite, de la trekking la surfing și de la snorkeling la rafting.

Nebunia se întâmplă între 5 și 14 mai. La acest moment mai sunt doar 4 locuri disponibile. Detalii găsești pe site-ul Crineiunde te poți pune la curent și cu viitoarele tabere.

Iulie: expediție în Micul Tibet, cu Simina Cernat.

Pentru Simina, al cărei reportaj a câștigat concursul nostru de travel blogging de anul trecut, India a devenit a doua casă. După ce a locuit timp de un an în nordul țării, bătând munții și cătunele Himalayei, Simina a decis că nu e frumos să țină toate aceste splendori doar pentru ea, ci să le împartă cu compatrioții săi.

Simina Himalaya

Așa a luat naștere itinerariul Himalaya Nomads, o călătorie de 14 zile în Micul Tibet. Tura include trekking la peste 3500 de metri înălțime, cea mai înaltă șosea din lume, cultură și gastronomie locală, adică tot ce-ți imaginezi că ai putea trăi în nordul Indiei.

Următoarea ediție are loc între 1 și 14 iulie. Detalii și imagini pe blogul Siminei (unde merită să intri nu doar pentru ture, ci mai ales pentru poveștile de călătorie).

Septembrie: insulele și aromele Thailandei, by Elena Stanciu.

În cei 7 ani de când locuiește în Țara Zâmbetelor, Elena a avut timp să învețe și să își însușească secretele faimoasei bucătării thailandeze. Pe lângă asta, tovarășa mea de viață a explorat sudul Siamului în lung și în lat, putându-se lăuda că știe cele mai frumoase unghere litoral-insulare. E drept, aici i-am mai dat și eu niște ponturi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din combinația celor două tipuri de expertiză s-a născut programul Umami Thailand, un periplu culinar care amestecă armonios cultura gastronomică și frumusețile naturii. Tura include vizite la ferme, cursuri de gătit, plimbări cu barca în căutare de licurici sau delfini, restaurante știute doar de localnici și plaje cât cuprinde. E un program sută la sută original, pe care îl recomand atât gurmanzilor cât și celor dornici să învețe lucruri noi într-o atmosferă tropicală.

Tedoo Umami 4

Următoarea ediție, a treia, are loc între 3 și 13 septembrie. Pentru mai multe detalii intră pe pagina-eveniment de pe Facebook, iar ca să vezi imagini din turele anterioare fă o căutare după hashtagul #umamithailand.

(Acum, că tot veni vorba, în octombrie fac și eu o tură signature în Borneo, Malaezia. Dar despre asta vorbim când ne vedem 🙂 )

Vacanțe frumoase.

Comentarii - 3 Comentarii

  1. Valentin says:

    Pentru ca am fost in Tailanda si zona care ne-a impresionat cel mai mult a fost AoNang Krabi, o recomand 🙂
    Aici e primul episod al vlogului nostru din Krabi: https://www.youtube.com/watch?v=YcST3VRQMT4

  2. alin says:

    Salut,
    zici de tura din octombrie in Borneo. Zici ca vorbim de ea cand ne vedem, deci nu e pentru toata lumea?

    Mersi

  3. Darius Cebuc says:

    Asa cum ai mentionat, cred ca cel mai important lucru la o vacanta este mediul in care vei sta zilele respective, daca oamenii vor fi primitori si amabili, restul lucrurilor nu te vor mai deranja, cel putin din prspectiva mea.

Lasă un comentariu