Tedoo cu Brad Florescu

(P) Efectele unui card Platinum asupra călătorului.

Despre beneficiile unui card de frequent flyer. Observații pe propria piele.

card de fidelitate Platinum Flying Blue

Nu toți kilometrii sunt la fel. Unii se duc ca și cum n-ar fi fost, lăsând în urmă doar o amintire sau o oboseală. Alții, însă, te țin minte și-ți arată când și când recunoștință pentru că i-ai străbătut. În această a doua categorie intră milele acumulate cu companiile aeriene.

Am avut card de fidelitate pe fiecare companie sau alianță cu care am zburat până acum. Am strâns cu grijă fiecare milă parcursă și am pus-o acolo, pe card, să fie. Ajunsesem Silver la Flying Blue și Skywards, mă apropiam de Traveler la Miles&More și am făcut mare scandal când nu mi-am putut transfera milele zburate cu Qatar Airways în programul Star Alliance. Erau alte vremuri.

La un moment dat, însă, am înțeles că trebuie să aleg un singur program dacă vreau ca loialitatea mea să conteze cu adevărat în viitor. Făcându-mi niște calcule am decis să-mi direcționez fidelitatea spre Flying Blue și să pun milă peste milă ca să ajung membru Elite/Gold.

Efectele unui card negru.

Numai bine pentru că în 2010, la plecarea în jurul lumii, echipa AirFrance/KLM România mi-a oferit un upgrade Platinum, cel mai înalt tier din programul lor de fidelitate, echivalent cu Elite Plus în SkyTeam. Cardul negru încrustat cu litere argintii, valabil și astăzi, mi-a deschis accesul spre o lume diferită de cea pe care o cunoscusem până atunci.

Chiar dacă am zburat în mare parte la clasa economică, statutul de membru Platinum m-a făcut să mă simt ca la business. Am să explic mai jos ce se mi s-a întâmplat de când am cardul cu pricina în buzunar.

  1. În ziua zborului mă pot trezi mai târziu. Membrii Elite și Elite Plus pot folosi check-in desk-urile prioritare indiferent de clasa la care călătoresc. Asta înseamnă că nu trebuie să mai stau o oră în picioare la desk-urile de economy. În 5 minute am lăsat bagajul și am boarding pass-ul în mână.
  2. O regulă nescrisă: dacă la cabina de economy nu mai sunt locuri, membrii Elite Plus au prioritate de upgrade la o clasă superioară (Premium Economy sau Business). Mi s-a întâmplat pe un zbor Delta de la New York la Los Angeles. Și ce bine-a fost.
  3. Pe anumite aeroporturi, membrii Elite Plus fac formalitățile de frontieră la un speed lane. Cine-a zburat vreodată de pe Bangkok Suvarnabhumi știe ce cozi uriașe sunt la immigration. Se câștigă și aici 20-30 de minute. Pe care, deasemenea, pot să le dorm.
  4. Cardul Elite Plus îmi asigură acces la toate lounge cele 530 de lounge-uri SkyTeam din lume, indiferent de clasa la care zbor. N-am avut ocazia să le inspectez pe toate – mi-ar trebui câteva vieți – dar, din ce-am vizitat până acum, preferatele mele sunt cele din Otopeni și Schipol, unde fumătorii sunt considerați ființe umane.  Cel din Heathrow e senzațional, doar că trebuie să ieși din aeroport ca să fumezi o țigară (ce criterii mi-am găsit și eu…) Partea bună la accesul în lounge e că pot lua pe încă cineva cu mine, cu condiția să zboare tot cu o companie din SkyTeam.
  5. Statutul de membru Elite Plus mă scapă și de îmbulzeala din momentul îmbarcării. Pot să mă îmbarc când vreau eu, cu condiția ca avionul să fie tras la poartă. Altfel cad pe asfalt și-mi rup ceva.
  6. Pentru că vin destul de rar acasă – cam o dată pe an – am nevoie de loc mult în bagaj. Pe ruta Bangkok-București duc cadouri, la retur iau cărți. Niciodată nu-mi încap toate într-o valiză. De când sunt membru Elite Plus am dreptul la două bagaje de cală (20 de kilograme extra) și astfel am rezolvat problema micului trafic de frontieră. Să-mi zici ce să-ți aduc data viitoare.
  7. Seating-ul. Pot să-mi aleg orice loc în avion la clasa unde zbor, inclusiv pe exit row. Nu se mai dau la liber ca pe vremuri.
  8. În fine, la sosire câștig din nou timp, pentru că bagajul meu sosește întotdeauna printre primele, cu o etichetă “priority” atașată.
  9. Nu în ultimul rând, am discount la mai multe companii rent-a-car (AVIS, Europcar, Sixt, Hertz), iar în lanțul Sofitel primesc upgrade la o cameră superioară și pot face check-out până la 4 după-amiaza. Lucruri mici când le privești de-acasă, foarte importante când ești pe drum.

Palierele de membership în programul de fidelitate Flying Blue

Ivory – entry level, îl primești imediat ce ți-ai făcut cardul.

Silver – 25.000 de mile fizice sau 15 zboruri (depinde și de zboruri)

Gold – 40.000 de mile fizice sau 30 de zboruri (depinde de zboruri)

Platinum – 75.000 de mile fizice sau 60 de zboruri.

Ce este programul Flying Blue și cum se echivalează în SkyTeam.

Inițial, Flying Blue a fost programul de fidelitate Air France/KLM, adoptat apoi și de TAROM, Air Europa, Kenya Airways și Air Calin. Membrii programului beneficiază de avantaje pe toate zborurile operate de companii din alianța SkyTeam. Statutul Silver în Flying Blue este echivalent cu Elite în SkyTeam, iar Gold și Platinum au corespondent în Elite Plus. Avantajele fiecărui nivel pot fi consultate în detaliu pe site-ul Air France (http://www.airfrance.co.uk/X01/en/local/voyageurfrequent/flyingblue/fblue_avantages_elite_platinum.htm.

Comentarii - 17 Comentarii

  1. Corina says:

    Buna,
    Desi sunt Platinum la Flying Blue, si am zburat de 2 ori pe saptamana mai mult de un an, pot spune ca desi sunt si avantaje, nu e totul numai lapte si miere:
    1. De multe ori se aseza lumea la coada de Prioriry Check-In chiar daca habar nu aveau ce e aia. Uneori trecea un angajat al aeroportului sa sorteze pasagerii de la coada, dar chiar si asa de multe ori era coada mai mare la Priority decat la Economy Check-In (vorbesc de luni si joi/vineri, cand majoritatea calatorilor pleaca in interes de serviciu, deci multi au Gold/Platinum) :))
    2. Asta mi s-a intamplat de multe ori, in special upgrade de la Economy la Premium Economy (acelasi tratament ca la Business, dar fara locul liber dintre pasageri)
    3. Adevarat si f util
    4. Asta mi se pare printre cele mai mari avantaje. Comparativ cu tine, eu urasc lounge-urile din Otopeni (nu sunt fumatoare, dar am fost la ambele categorii). De retinut ca poti intra la lounge si daca nu esti membry Flying Blue, dar trebuie sa platesti cam 20 euro intrarea. O alta chestie interesanta e ca daca esti Gold/Platinum mai poti baga pe cineva la lounge, gratuit. Auzisem ceva de genul ca Platinum poate baga chiar 2 persoane, dar cu anumite conditii (sa nu fie f aglomerat lounge-ul, etc) – nu am incercat niciodata.
    5. Sunt snoaba daca recunosc ca atunci ma simt extrem de bine? :))
    6. Daca esti Platinum poti de asemenea sa negociezi la telefon/mail anumite chestii extra: bagaj de forme dubioase gratuit (in mod normal costa f mult). Nu scrie nicaieri ca vei beneficia de ele, dar am auzit cazuri in care a mers.
    7. Daca faci check-in la Tarom (site de toata jena, le-am dat si un mail pe tema asta) poti avea surpriza sa nu iti poti alege locul si sa nimeresti fix in ultimul rand (loc putin la picioare, miros de la toaleta etc)
    8. Am patit de multe ori sa dau bagajul la cala in acelasi timp cu alti colegi fara niciun statut la Flying Blue, si….surpriza….al meu sa vina cu mult dupa :))
    9. Nu am folosit.

    Hai ca m-am lungit destul…spor la scris articole, apreciez ceea ce faci 🙂

  2. Mihai says:

    De acord cu tot ceai scris. Sunt Elite Plus, insa niciodata nu mi-a ajuns bagajul cu prioritate. De cele mai multe ori, printre ultimii.
    Cand am intrebat la Tarom mi-au zic ca vina apartine companiei de handling si….noah, ce sa faca? Deci quality control la supplierii lor…NOT.

    In rest, pe cursele interne pe care le frecventez cel mai des, nu simt absolut deloc diferenta. Cata vreme boardingul se face via autobuz, nici macar placerea de a mai savura o tigara pana s imbarca restul nu o am, pt ca tb sa fim toti in autobuzul cu pricina.

    Merci pt pontul legat de Schipol si fumatul. Preferam munchen pt zboruri cu escala pt ca e cel mai smokers friendly pe care l-am vazut. Si da, din Cluj,esti fortat de preturi sa zbori lufthansa pt ca au tarife constant cu 30% mai mici decat Tarom- dc tot esti in legatura cu ei poate le precizezi asta.

  3. catalin says:

    Brad, 2 intrebari te rog:
    1. Milele se aduna pt un an sau mai multi?
    2. Acum sunt in Caraibe si am zburat cu Air France, dar biletele le am cumparat de pe Tripsta pt ca erau mult mai ieftine. Acestea mile s ar fi pus la socoteala?
    Iti multumesc frumos
    PS si am gasit si cea de a treia intrebare: cardul este nominal si nu se cumuleaza si milele sotiei (de exemplu), asa I?

  4. Ami says:

    Cu milele premiu acumulate (eu sunt Frequent Traveler la Miles&More), mi-am luat de cateva ori bilete gratuit sau mi le-am platit partial. Deci un beneficiu in plus, pe termen lung evident.

  5. Radu says:

    Salut,

    Sunt Gold de anul trecut si am beneficiat pana acum te cateva ori de avantajele cardului, dar exista si lacune (cateva mentionate deja mai sus).

    Mi s-a intamplat in Bucuresti sa nu se faca deloc Priority Boarding (sau cel putin nu a fost anuntat). Erau cozi peste tot, asa ca am asteptat pana la sfarsit, chiar daca teoretic ma puteam baga in fata (nu imi place sa fac asta). Mai bine mai stateam in Lounge 🙂

    Legat de bagaj, sunt sanse sa ajunga printre primele, dar sunt sanse sa ajunga si printre ultimele, asa e. Tot in Bucuresti mi s-a intamplat ca nici macar sa nu mi se puna Priority Label pe el (desi aveam codul de Flying Blue pe bilet si intrasem pe la Sky Priority la check-in). Nu pun mare pret pe asta, dar uneori e util atunci cand te grabesti.

    Am folosit un “extra avantaj” sa fac un late check-out la un Pullmann 🙂 (desi ti-l fac oricum daca hotelul nu e plin).

    In rest, sunt de acord cu tine, sunt avantaje bune. Eu incerc pe cat de mult posibil sa iau bilete in cadrul aliantei Sky Team, chiar daca uneori platesc mai mult pe bilet. La un moment dat eram aproape de Frequent Traveler la Miles and More, dar i-am abandonat pe drum.

    P.S. Preferi (preferati) sa stai mai mult la lounge si sa te imbarci ultimul sau sa profiti de Sky Priority si sa intri printre primii in avion? Ambele au plusuri si minusuri desigur, dar cel mai mare minus e ca uneori nu mai ai loc sa iti pui bagajul sus langa tine daca intri spre final.

    • @Radu: mulțumesc pentru comentariu. Eu am folosit cardul pe multe aeroporturi (București, Paris, NY JFK, Bangkok, Los Angeles, Amsterdam, Roma, Shanghai și Dubai) și de fiecare dată bagajul mi-a venit printre primele. Cu excepția Bucureștiului, unde s-a mai întâmplat să nu. Referitor la întrebarea din PS: sunt fumător, ce crezi că prefer? 🙂

  6. @Catalin: 1. E un algoritm pe care nu-l cunosc in detaliu. Intreb si revin cu un raspuns. 2. Nu conteaza de unde cumperi biletele, milele se acumuleaza. In cazul anumitor tarife promotionale e posibil ca numarul de mile acumulate sa fie mai mic decat numarul de mile zburate. Citeste conditiile tarifare. 3. Asa e. Tu iti strangi milele pe cardul tau, sotia – pe al ei.

    @Corina, Mihai, Ami: multumesc pentru observatii si completari.

  7. Radu says:

    Am inteles 🙂

  8. Tim says:

    Pentru un calator normal statutul de Platinum (ca sa nu zic chiar Silver) este aproape imposibil de obtinut de cind majoritatea zborurilor dau doar 25% din mile, ca vezi doamne rezervarea este facuta intr-o clasa discounted.

    Timp de 10 ani am strins peste 1 milion de mile si am facut tot posibilul sa zbor cu AF si SkyTeam (chiar daca zburam spre est, ruta mea era Bucuresti – Paris – Asia), iar in momentul in care m-am decis sa-mi folosesc milele am avut parte de surprize foarte neplacute:

    – rezervarile trebuia sa mi le fac cu cel putin 6 luni de zile inainte, pentru ca in general existau doar 1-2 locuri in business class pentru mile (si nu are rost sa cheltui mile pe altceva decit business class seats), chiar si cu Flex Award sau cum se cheama ala unde platesti si mai multe mile, tot era full business class-ul sau erau niste preturi de te lua ameteala.

    – smecheria cu fuel surcharge pusa ca “taxe”, scade valoarea milelor. Un bilet roundtrip OTP – CUN via CDG a costat pe bani 850 EUR (in 2012), luat pe mile acelasi bilet a costat 60.000 mile + 540 EUR “taxe de aeroport” (asta in economy pentru ca business class nici nu am gasit cu 3 luni inainte).

    Dupa 10 ani de SkyTeam, am reusit cu greu sa-mi iau 2 bilete business class OTP – SFO return via CDG si OTP – CAY (French Guyana) return via CDG + 2 bilete economy OTP – CUN return via CDG pentru prieteni.

    Cel mai important avantaj este ca poti intra in lounge-uri cu un invitat si ca ai extra bagaj. In rest toate avantajele sunt povesti. Bagajele nu ajung mai repede (doar in Singapore si Bangkok bagajele cu priority tag ies primele), operational upgrade mi s-a intimplat o singura data de la economy la business pe Paris – Shanghai, dar asta pentru ca am pierdut zborul din cauza lor si le-am facut scandal, upgrade-uri pe mile nu au reusit sa fac pentru ca biletul economy trebuia sa fie intr-o clasa de rezervare foarte scumpa…

    In concluzie… povesti frumoase astea cu avantajele Flying blue.

  9. @Catalin
    1. Milele se cumuleaza pe mai multi ani, conditia este sa faci un zbor in intervalul de 20 de luni. Daca nu zbori 20 de luni consecutiv, milele expira si le pierzi.
    2. Se acumuleaza, dar conditia este ca numarul de card Flying Blue sa apara in rezervare sau sa fie prezentat in momentul check-inului. Daca ai uitat sa il prezinti, se pot solicita milele retroactiv pentru calatorii efectuate in ultimele 6 luni. Trebuie sa intrii pe http://www.airfrance.ro sau http://www.klm.ro, sectiunea Flying Blue/ Claim your missing miles.

    @Tim,
    1. Locurile disponibile pentru bilete Award variaza in functie de cat de solicitata este ruta. Sunt rute aglomerate unde intradevar trebuie sa rezervi din timp, dar sunt si rute unde se gasesc locuri si cu cateva zile inainte. Disponibilitatea mai depinde si de sezonalitate. In perioadele aglomerate este adevarat ca trebuie sa rezervi din timp.
    2. Din pacate Fuel Surcharge nu poate fi altfel, pt ca reprezinta un cost platit de compania aeriana furnizorului de petrol.

  10. Tim says:

    @Nicoleta

    1. Faptul ca platesti cu mile sau cu cash ar trebui sa fie doar o forma de plata.. in schimb ea este o forma de discriminare: “ah, esti client la mocangeala cu mile, nu-ti dam ultimul loc din business ca mai bine luam bani pe el sau zburam cu el neocupat”.

    2. Fuel surcharge-ul a aparut in 2004-2005 cind pretul petrolului a sarit de $40, iar companiile aeriene au fost luate prin surprindere. Am inteles perfect contextul mai ales ca toate ziceau ca taxa o sa fie scoasa cind petrolul isi revine, dar de anul urmator costul petrolului trebuia sa intre in costul biletului, pentru ca doar asta este biletul de avion = un serviciu in care sunt factorizate *toate costurile*…. in schimb a aparut aceasta scamatorie in care apare un pret mic la bilet si o steluta de rigoare care spune ca taxele nu sunt incluse, iar la categoria taxe gasesti fuel-surcharge pe linga taxele de aeroport.

    Practic din 2004 petrolul (estimat la 40% din costurile unei companii aeriene) nu mai este o materie prima ce intra la cost de productie este o “taxa”.
    In the big picture nu conteaza cind cumperi un bilet pe bani, dar cind il cumperi pe mile… faptul ca jumatate din pret este dat de “taxe” te doare.

  11. Ariel says:

    O perioadă lungă de timp, zborurile alea care le-am efectuat (infime față de ce citesc la alții în comentarii) au fost rezervate urmând principiul: orarul de zbor cel mai convenabil chiar la costuri mai mari cu 20-30%

    De vreun an, am dat-o preponderent pe Flying Blue. Dacă sunt tarife la jumătate de preț la concurență, în aceleași condiții și relativ orar de zbor, aleg concurența. Să văd cum evoluez și cât menține grupul milele efectuate în cont.

    Ca și întrebare, daca am X mile acumulate, pot teoretic (cu programarea de rigoare pe X luni in avans) sa achizitionez un zbor si sa nu mai fiu nevoit să platesc nici 1 cent ? unde X = infinit

  12. […] am un card, Platinum-ul de frequent flier FB, care îmi face viața extraordinar de ușoară. Bagajul meu, pus încă de la Paris cu eticheta […]

  13. […] programul Flying Blue am mai scris. Azi aș vrea să explic cum stă treaba cu cardul BT Flying Blue Premium, pe care am avut ocazia […]

  14. […] programul de fidelitate pentru firme al Air France, KLM, Alitalia și Delta, adică echivalentul Flying Blue “pe persoană […]

  15. […] (P) Efectele unui card Platinum asupra călătorului. […]

Lasă un comentariu la Radu