Tedoo cu Brad Florescu

Captain Brad (Ep. 3). Povestea celor două lumi.

“Toate astea sunt doar o suspendare temporară a realității. Mai devreme sau mai târziu va trebui să mă întorc în lume.”

“Captain Brad” este jurnalul unui curs intensiv “Zero to Hero” de navigație cu vele, curs pe care l-am urmat la o școală acreditată IYT din Phuket. Proiectul este susținut de Autoritatea pentru Turism a Thailandei, Biroul pentru Balcani.

Pentru traduceri și definiții ai termenilor marinărești poți consulta acest “abecedar”. Prima parte a poveștii o găsești aici, a doua aici.

Viza pentru lumea de dincolo.

Drumul de la resort la școală nu e o șosea obișnuită, ci un pod între două lumi. Lumea aceasta parcelată, plină de garduri și de legi, de intabulări și cadastre și lumea mării, fără proprietar și pietre de hotar, legiuită și condusă de un singur mare stăpân: Natura, cu legile ei nu pe de-a întregul deslușite.

Se tot spune că suntem prea mulți pe lume, că planeta asta nu ne mai încape. Nu trebuie să uităm, însă, că toți cei 7 miliarde de omuleți ne înghesuim pe o firmitură de Terra. Polii sunt pustii, la fel și marile deșerturi ori  munții cei mai înalți. Acolo nu e nimeni acasă.

Și-apoi sunt cele două treimi de lume acoperite cu ape. Nu vezi nici țipenie, cu excepția marinarilor în tranzit de la un orizont la altul.  Această lume lichidă ar putea fi viitorul cămin al unora dintre noi. Când uscatul chiar nu va mai putea să ne susțină foamea, pofta și patima, ne vom retrage în mânăstirea oceanului și vom trăi într-o pustnicie rătăcitoare, meditând la cele lăsate în urmă pentru totdeauna, rugându-ne pentru semenii noștri înlănțuiți pe țărmuri.

Pentru asta vreau să învăț marinăria. Nu ca să mă dau mare și nici ca să plimb fete cu yacht-ul. Ci pentru ziua aceea când pe pământ nu va mai fi de trăit. Când va veni, dacă va veni, brevetul de marinar va fi viza mea pentru lumea de dincolo.

Revolta de pe Platu.

Dar până atunci am un prim examen, care apare din seninul cerului de februarie. Colegii sunt deja la măsuțe, cu testele în față și cu pixurile între degetele julite. Am cumpărat patru perechi de mănuși grădinărești de la un magazin cu chinezării și le împart colegilor ca un Moș Crăciun, apoi mă așez contrariat între Mark și Nicole.

– Ce examen, măi?
– Am terminat primul modul, “Learn To Sail”, trebuie să dăm un mic test de absolvire.
– Păi nu ne-a anunțat nimeni.
– Ne-a anunțat acum.

Pe hârtia din fața mea sunt 10-12 întrebări, iar prima cere să se completeze, pe o diagramă, părțile constituente ale unui velier. În engleză. Mare noroc că am tocit azi dimineață. Hull, centerboard, mast, jib, forestay, backstay, luff, foot, head, stern, bow, tell tails și alea trei părți ale velei mari pe care am stabilit deja că n-o să le țin minte niciodată. Restul întrebărilor sunt ușoare. Dacă ai citit primele două episoade poți să răspunzi și tu la ele.

Alex se uită la test peste umărul meu, cu capul înclinat. Pe cât îmi e mie de greu să înțeleg ce vorbește, pe atât se chinuie proful să-mi deslușească scrisul care ar umple de invidie orice medic din lumea asta.

– Ăla e un r?
– Nu, e un s, crezi că sunt analfabet? Aș scrie rail în loc de sail?
– Și ăsta ce e? Un t sau un f?
– F, ca în luff.
– Tu cum faci să înțelegi ce scrii?
– Mă antrenez pentru asta din școala primară.

Trec testul fără probleme. Nu e nicio mare reușită, nu primesc coroniță sau diplomă de absovire. Singurul câștig al extemporalului de azi e că cei trei termeni pe care nu am știut să-i completez mi se aștern în memorie caligrafiați frumos de mâna lui Alex: batten, clew și shroud. Vezi, îi țin minte și acum, nu m-am uitat în dicționar înainte să scriu paragraful. Doar că nu mai știu care la ce se referă.

Din briefingul de dimineață înțeleg că azi o să fie o zi de fixare a cunoștințelor deja dobândite. Suntem la jumătatea modulului “International Crew”, pe care o să-l absolvim mâine seară, cu examenul și certificatul de rigoare. Organizez o scurtă și eficientă grevă studențească la care Mark aderă mai mult din năuceală decât din convingere.

– Alex, eu nu execut niciun ordin azi dacă nu-mi explici ce face fiecare cap de ață de pe barcă. Așa ai promis.
– Bine, bine, oricum făceam asta azi sau mâine, nu văd ce-i cu zorul ăsta.
– Mă pui toată ziua să trag sfori și te mai și enervezi pe mine când greșesc. Greșesc pentru că nu înțeleg logica. Vreau să o înțeleg și să fiu capabil să fac lucrurile bine, fără să-mi dai tu indicații. Știi proverbul ăla cu peștele și pescuitul?
– Sigur. Toată lumea îl știe.
– Eu am copilărit cu el tipărit pe ușa camerei. Te rog, deci, să înțelegi că am nevoie de o undiță ca să prind marinăria.

Cine a condus o mașină poate, în principiu, să le conducă pe toate.  Oricâte diferențe ar fi între un Tico și un Maybach principiile și manevrele sunt aceleași. Ai un volan, un schimbător și niște pedale. În 30 de secunde poți trece de pe un model pe altul.

În cazul velierelor lucrurile sunt ceva mai complicate, motiv pentru care, atunci când preiei o barcă fie și pentru o zi, ai nevoie de cineva care să-ți explice particularitățile acesteia. Nu sunt două bărci la fel pe lume. Fiecare are sufletul și chichițele sale pe care doar unul care-a navigat-o ceva timp le cunoaște și le stăpânește.

Există, firește, și multe lucruri în comun, care țin de ingineria primară navigației. Vela mare va avea două parâme principale: una cu care se ridică și alta cu care se manevrează. Focul va avea o școtă în plus, că se mută de pe un bord pe altul. Pe punte vor fi întotdeauna niște vinciuri, tacheți și trolii care să permită fixarea, blocarea și manevrarea cu ușurință a parâmelor. Și toată această mățăraie de frânghii și cabluri trebuie gestionată după o logică anume, într-o ordine anume, altfel se încurcă sau, mai rău, se strică.

Cum se planifică un duș.

Cele doar două zile de practică pe barcă au avut un efect ciudat asupra mea: m-au făcut mult mai ordonat. De unde până acum toată viața mea am aruncat lucrurile care pe unde mi-a venit la mână, aseară m-am surprins luându-mi o jumătate de oră să îmi împăturesc hainele și să le pun în șifonier, să îmi stivuiesc cu grijă caietele și cărțile și să descâlcesc cablurile diverselor încărcătoare și prelungitoare cu care am venit de acasă. Mai aveam un pic și le făceam fundă.

O altă deformare profesională cu care m-am virusat la cursul ăsta este reflexul de a planifica orice operațiune, oricât de simplă și mundană, pentru a preveni incidente neplăcute. De pildă mersul la duș.

O să spui că exagerez și că nu e nevoie de nicio planificare pentru un duș. Ba e nevoie și, dacă-mi oferi 30 de secunde, am să-ți explic de ce.

1 2

Comentarii - 3 Comentarii

  1. Costin says:

    Captain Brad,
    Mai sus scrie (va urma). Unde si cand? Vreau continuarea. Nu ne poti lasa asa.

  2. Costin says:

    Te rog ignora mesajul de mai sus. Ma luase panica pentru ca nu vazusem link cu continuarea. Ma’bad!

Lasă un comentariu la Windia Freedomwear, de Elena Stanciu. Haine și accesorii inspirate de Tedoo. | Tedoo cu Brad Florescu