Tedoo cu Brad Florescu

Când poţi să spui că ai văzut o ţară?

Există “călători virtuali” care ar fi îndreptăţiţi să primească gratuit bilete de avion şi cazare. Oameni care, deşi nu-şi permit momentan să vadă lumea, citesc şi simt despre ea, au o intuiţie documentată a locurilor pe care le văd doar în fotografii. Dacă le-ai da drumul pe o străduţă din India, Argentina sau Maroc, aceşti oameni ar găsi în zece minute o experienţă esenţială. Aceşti călători virtuali care visează ce ştiu şi ştiu ce visează sunt mult mai merituoşi decât noi, cei care măsurăm erudiţia în kilometri.

Backpackers Thailand Pnangan2011-01-22 06-30-32 - DSC02541 (Copy)

Printre alte deşertăciuni, civilizaţia occidentală ne tot asmute la lauda propriului ciocănel. Ce bine arătăm, câţi bani avem, ce ne-am mai cumpărat, unde am fost în vacanţă şi, nu în ultimul rând, câte ţări am colecţionat. Lumea e, mai nou, un hipermarket, iar ţările sunt produse numai bune de pus în coş.

Elena întreba în glumă pe wall-ul Tedoo de pe Facebook: “Dacă mă învârt două ore prin aeroportul Charles de Gaulle se cheamă că am fost în Franţa?“. Tehnic vorbind nu, pentru că n-ai trecut de poliţia de frontieră, deci n-ai intrat în statul respectiv. Dar asta e doar una dintre dimensiunile problemei. Cea mai măruntă.

Lucrurile nu se schimbă prea mult dacă petreci trei ore, trei zile sau trei săptămâni călătorind printr-o ţară. Sau trei luni. Sau trei ani. Pentru că, din fericire pentru planeta Pământ şi pentru fiinţele care o locuiesc, lumea e o multidimensională continuă. Nu poţi să striveşti un spaţiu într-un segment de dreaptă, aşa cum nu poţi cânta o simfonie la banjo. În fiecare secundă, lumea din jurul tău, ţara din jurul tău se mişcă subtil într-o infinitate de direcţii. Până întorci capul, multe au trecut şi multe au venit să le ia locul. Ca-n dragoste, ca-n noroc. Dacă nu eşti acolo atunci, nu vă întâlniţi.

Turismul este o industrie şi, ca orice industrie, aruncă pe piaţă produse. Temple, spa-uri, trasee montane sau zboruri cu balonul, toate sunt aşternute pentru “petrecerea plăcută a timpului liber”. Atracţiile turistice sunt puse pe piaţa unui anumit tip de clientelă. Am putea să le considerăm porţi către ţara respectivă doar dacă le-am aborda dintr-o curiozitate pasionată şi informată. Un turist care se fugăreşte cu gibonii, face meditaţie buddhistă şi river rafting în aceeaşi zi n-are nicio treabă cu ţara în care se află. Ar fi putut la fel de bine să meargă într-un parc de distracţii, scutindu-şi banii de avion. A cunoaşte o ţară prin atracţiile sale turistice e ca şi cum ai cunoaşte un om după cum se comportă în timpul programului de lucru.

Statele sunt simple convenţii. Aşa cum scriam şi pe blogul meu anul trecut, teritoriul naţional şi graniţa sunt nişte invenţii omeneşti fără fundament natural. Că unele frontiere urmează râuri sau lanţuri muntoase e minunat. Doar că râurile şi munţii nu ştiu şi nu le pasă că în stânga se află Bulgaria ori Rusia, iar în dreapta România sau China. Râul curge, vântul bate, limbile şi cântecele trec orice frontieră, indiferente la graniţele politice efemere. Efemere, da.

În logica de consumator, un om care a fost la Belgrad în 1990 îşi poate trece azi pe harta personală toate ţările rezultate din dezmembrarea Iugoslaviei? Un călător în Moscova lui 1985 a văzut URSS-ul, inclusiv Republica Moldova? Şi, apropo, dacă mâine Moldova se uneşte cu România, un Jean-Jacques care a petrecut trei nopţi în Bamboo poate spune că le-a văzut pe amândouă? Sigur că poate. Fiindcă pe internet se lucrează cu două cifre. Unu dacă ai fost, zero dacă nu. Orice e posibil, mai puţin subunitarele.

Un sistem discontinuu care vrea să încapă unul continuu. “Eroica” la banjo. Sigur că da, construim o lume în care oricine poate cânta, scrie, face fotografii şi filme. Şi harta lumii se centrează automat pe scaunul de bar unde-şi ţine fundul exponentul Generaţiei Eu.

Conform unei aplicaţii online care mapează şi ierarhizează localităţile vizitate de utilizatorii săi, mă număr printre cei 0,1% mai umblaţi vizitatori ai Thailandei şi Indoneziei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că plajele, insulele pustii şi colţurile de junglă nu există, pentru că n-au primărie şi plăcuţă la drum. Mai înseamnă că m-am oprit în mai multe locuri, nu că le-am cuprins. Şi mai înseamnă că, indiferent ce-am priceput, am văzut mai mult ca alţii. Chior în lumea orbilor, cum se spune la noi în satul global.

Există “călători virtuali” care ar fi îndreptăţiţi să primească gratuit bilete de avion şi cazare. Oameni care, deşi nu-şi permit momentan să vadă lumea, citesc şi simt despre ea, au o intuiţie documentată a locurilor pe care le văd doar în fotografii. Dacă le-ai da drumul pe o străduţă din India, Argentina sau Maroc, aceşti oameni ar găsi în zece minute o experienţă esenţială. Aceşti călători virtuali care visează ce ştiu şi ştiu ce visează sunt mult mai merituoşi decât noi, cei care măsurăm erudiţia în kilometri.

Când poţi să spui că ai văzut o ţară? Atunci când ochii tăi, ahtiaţi să vadă, să fotografieze, să filmeze, se închid pentru o poezie, pentru un cântec sau o lacrimă. Lumea e o taină care se străbate în genunchi, cu capul plecat.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 7 Comentarii

  1. iulius spune:

    Frumos articolul,ma regasesc in aceasta perspectiva si as fi foarte curios ce parere au “calatorii” ca voi despre: cat trebuie sa stai intr-o locatie pentru a putea spune ca o cunosti?(fiind un fan al insulelor pt mine locatie s-ar putea echivala cu un cerc avand raza de 100-200km)

  2. Brăduț "Brad" Florescu spune:

    Iulius, si eu sunt un insular. Nu stiu sa-ti dau un raspuns general la intrebare, pentru ca insulele nu sunt toate la fel. Iti dau, insa, un exemplu: am fost de trei ori pe o insula mica-mica (o inconjori la pas in 15 minute), locuita de numai patru oameni. De fiecare data am descoperit inca ceva. Si stai, ca n-am pornit pe raza cercului!

  3. Paula spune:

    Citesc si recitesc articolul asta, pentru ca imi place si sunt de acord fiecare idee, fiecare cuvintel. Constat cu amaraciune, totusi, ca oricat as vrea sa cunosc si sa inteleg (unele din) locurile in care merg, in marea majoritate a timpului experientele esentiale, intelegerea imi scapa; din multe calatorii ma aleg cu o colectie aleatorie de poze de cladiri aranjate si… atat. E una dintre marile mele fustrari. Ai vreo reteta pentru a calatori, Bradut? :)

  4. Ioana spune:

    M-ai uns pe suflet cu articolul asta, nimic mai adevarat… ma regasesc cuvant cu cuvant in ultimul paragraf.

  5. [...] la cuvintele frumoase adresate Roxanei şi lui Alex săptămâna trecută. Nu e aşa. Răspund unui alt articol, din care o să vă citez un pasaj: “Când poţi să spui că ai văzut o ţară? Atunci [...]

  6. [...] de Sud în urmă și revenise pe Bătrânul Continent, Paula îmi împărtășea o stare pe care o resimt și eu de ceva timp: neputința de a se întoarce la tot ce era înainte de călătorie. La Europa, la stilul de [...]

  7. [...] se extinde însă dincolo de rețeaua marilor tour operatori. Obsesia de a bifa cât mai mult în cât mai puțin timp se manifestă în egală măsură la mulți dintre cei care-și zic “călători [...]

Lasă un comentariu