Tedoo cu Brad Florescu

The Thailander. Ban Bang Ben: Lacrimi spre cer.

În noaptea de 6 aprilie 2010, pe Terra au avut loc două evenimente notabile. Primul: Barcelona a învins Arsenal cu 4-1, toate cele 4 goluri ale catalanilor fiind marcate de Lionel Messi. Despre al doilea am aflat abia la micul dejun.

Bang Ben Ranong Thailand _DSC4708_2

Ziua: 30
Kilometri parcurşi:  2770
Localizare: Ban Bang Ben, Parcul Naţional Laem Son, provincia Ranong

Echipaj: Vlăduţ Tenovici şi Brăduţ Florescu.

Am oprit în Krabi Town o noapte doar ca să-mi încarc bateriile, la propriu şi la figurat. Pe străzile oraşului viaţa curgea într-o lentoare provincială indiferentă la valurile de puştani tatuaţi care se îmbarcau pentru insulele Phi Phi fără a-i da Krabi-ului nici măcar un bună ziua.

Dimineaţa, după o ploaie zdravănă, am pornit spre nordul sudului. Am trecut în viteză pe lângă superbele plaje din Khao Lak şi pe lângă resorturile de lux în care nu se cade să intri la ghidonul unui saleng. Totuşi, la Takolaburi m-au invitat să rămân peste noapte şi să le povestesc românilor ce frumos e la capul Pakarang. Am scris despre asta aici şi am plecat mai departe, spre Ranong.

Unirea alerga spre un amurg necunoscut. Cu harta pe fundul lăzii şi carnetul cu planuri închis, nu aveam nicio intenţie şi nicio aşteptare. Eram cel mai liber om de pe şosea. Ceilalţi oameni ştiau de unde vin şi unde se duc. Eu nu ştiam.

Există un cod ascuns al indicatoarelor rutiere. Un nume, o săgeată şi o direcţie pot fi citite printre rânduri. Unele promit târguşoare banale, altele – plaje fără farmec. Anumite indicatoare, deşi vopsite în aceleaşi culori – verde şi alb – urlă către tine cu voci roşu-portocalii: aici, aici, ia-o pe aici! Sau poate am înnebunit eu.

Plecând urechea la unul dintre aceste indicatoare, am luat-o spre Ban Bang Ben. Am trecut peste cinci râuri, am luat în piept un stol de cărăbuşi ieşiţi la şosea dintre copacii deşi, iar în clipa în care poarta pădurii s-a închis în urma mea, am simţit că sunt în alt timp şi pe altă lume. Un munte mic şi colorat scruta orizontul către mare, păşunile verzi şi mătăsoase miroseau a prospeţime, iar liniştea avea gingăşia porţelanului. Ca să n-o ciobesc, am încetinit.

- Ne pare rău, suntem full. Veniţi mâine.

La Andaman Beach Resort era cazat un microbuz de turişti occidentali. Tinerii pozau pe plajă în posturi cretine de arte marţiale, dar nici marea, nici soarele nu îi băgau în seamă, ocupate să alcătuiască încă unul dintre acele apusuri care nu seamănă nici cu cele ce-au fost, nici cu cele care vor urma. Plaja se întindea pe mai mulţi kilometri, replicând la scara nisipului modelul vălurit al Mării Andaman.

- Bineînţeles că avem locuri. Nu mai e nimeni pe-aici. Wasana, iubito, fă-i băiatului ceva de mâncare.

Bo venise din Olanda acum 20 de ani, o cunoscuse pe Wasana şi rămăsese în sat, unde ţinea una dintre cele două cazări şi singura disponibilă în seara sosirii mele.

Cupolele sclipitoare ale moscheilor, ca nişte lacrimi curgând spre cer, îngânau povestea simplă a unor oameni pentru care munca şi rugăciunea erau singurele distracţii. Înfipt în coasta Parcului Naţional Laem Son, Bang Ben nu oferea nici discoteci, nici resorturi de 5 stele, ci doar un magazin sătesc care accepta numai cash. Cel mai apropiat bancomat fiind la Ranong, 60 de kilometri nord.

- Nu te plictiseşti aici, Bo?
- Ssssst. În noaptea asta joacă Barcelona cu Arsenal. Meciul începe la 2.45. Vrei să te trezesc?
- Am televizor în cameră?
- Normal că ai. În zona asta vin mai mult turişti thailandezi. Dacă n-am avea televizoare, i-am pierde de clienţi.
- Mulţumesc, nu te deranja. O să încerc să stau treaz.

Am parcat-o pe Unirea în faţa bungalow-ului, am intrat şi am pornit televizorul, pentru prima oară după jumătate de an. Ştirile de seară. Nişte oameni care nu erau în cameră se uitau la mine şi-mi spuneau ceva. Oare puteau să mă şi vadă? Primul minut de televizor mi s-a părut foarte dubios.

Eram terminat de oboseală după ce condusesem toată ziua prin soare. Pe motocicletă, fiecare kilometru se simte pe piele, în creştetul capului, în picioare, în ochi şi în plămâni. Maşinile sunt turnuri de fildeş cu roţi. M-am întins în pat aşteptând începutul partidei şi am adormit.

În noaptea de 6 aprilie 2010, pe Terra au avut loc două evenimente notabile. Primul: Barcelona a învins Arsenal cu 4-1, toate cele 4 goluri ale catalanilor fiind marcate de Lionel Messi. Despre al doilea am aflat abia la micul dejun.

- Cutremur de 7.7 grade Richter în Sumatra. Acum două ore am primit alertă de tsunami.
- Şi? Nu fugim?
- Nu, că între timp s-a anulat alerta.
- De ce nu m-ai trezit?
- Am aşteptat să văd ce se întâmplă. Aici vin alerte de tsunami în fiecare săptămână. Trăim cu bagajele făcute. Uite-le colo, după uşă.

Fantoma tsunami-ului mă urmărea şi aici. Cele două valize pline de la ieşire mărturiseau despre teroarea în care locuitorii de pe toată coasta de Vest a Thailandei trăiesc din 2004 încoace. Tsunami-ul din decembrie devastase Bang Ben-ul şi toată peninsula pe care se afla acesta.

-  Am luat în maşină câţi oameni am putut şi am gonit ca un nebun până în munţi. Valul a inaintat mai bine de un kilometru înspre uscat. Îl vedeam în oglinda retrovizoare. Wasana şi copiii urlau “mai repede, mai repede!” Noi am scăpat, mulţi alţii au murit.  Tsunami-ul a distrus tot ce se putea distruge. Satul nu şi-a revenit niciodată pe deplin.

Din nou singur, pe plajele din jurul Bang Ben-ului, încercam să înţeleg, din semnele lăsate de tsunami, cum trebuie să fi arătat grozăvia din a doua zi de Crăciun a anului 2004. Deşi casele fuseseră reconstruite, năvoadele pescarilor împletite la loc, iar cirezi de vite păşteau acum pe locul caprelor înecate de val, viaţa în Bang Ben suna ca scârţâitul unei uşi într-o casă de stafii. Privirile oamenilor se curbau în jos, neîndrăznind să mai scruteze nici marea ucigaşă, nici cerul nepăsător.

O fetiţă frumoasă ca furtunile de vară desena cercuri de nisip cu o scoică. Singuri, ochii ei negri şi limpezi au fâlfâit spre mine fără nicio frică. M-a întrebat:

- Cum te cheamă? Câţi ani ai?
- Vlăduţ. Am 7 luni. Dar tu?
- Eu sunt Isra. Am 3 ani. Sunt mai mare ca tine. Hai să ne jucăm.

Notă: Vlăduţ Tenovici este primul pasager al campaniei “Thailander 2 – Trei roţi pentru o viaţă”, dedicată strângerii de fonduri pentru exploratorul român Alin Totorean. Dacă vrei să fii parte din următoarea poveste, înscrie-te printr-o mică donaţie. Ai toate detaliile aici.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 3 Comentarii

  1. bo spune:

    thank you for put me on your side love WASANA RESORT bang ben beach ranong beautifull pictures…..

  2. [...] pe terasă şi scriam. Wasana, soţia lui Bo şi titulara restaurantului, îmi aduce o farfurie cu mâncare şi se uită cu coada ochiului la [...]

Lasă un comentariu