Tedoo cu Brad Florescu

Cealaltă Turcie (Ep. 3) – Antakia, New York-ul primului mileniu.

Poate că de Antakia (sau Hatay, numele aeroportului) n-ai auzit, dar sunt convins că Antioch îți sună mult mai cunoscut. Antakia de azi e una și aceeași cu Antioch-ul menționat în Biblie și în cărțile de istorie, o cetate fondată acum peste 2300 de ani de Seleucus I Nicator, generalul lui Alexandru cel Mare.

Antakia 5

Peste noapte, temperatura scăzuse atât de mult încât apa caldă înghețase în conducte. În Goreme era frig ca pe Pluto. Ne-am luat micul dejun dârdâind, ținându-ne cu mâinile de ceștile calde cu ceai și vânând fiecare rază de soare care se strecura pe fereastră. Degeaba: soare cu dinți. Simona și Andrei nu scoteau o vorbă, dar întrebarea românească plutea în aer: mergem sau nu mai stăm?

- Nu mai stăm. Situația a devenit criogenică. Faceți bagajele, plecăm.
- Unde?
- La Antakia. Lângă mare ar trebui să fie ceva mai cald.
- Oricum, mai frig ar fi imposibil.

Era 10 dimineața când am plecat. Termometrul tremura la minus doisprezece. Din Goreme la Antakia sunt 500 de kilometri, dar pe noi nu distanța în spațiu ne interesa, ci cea în temperatură. Salutam cu voioșie fiecare urcare de un grad Celsius ce survenea pe măsură ce coboram către Marea Mediterană. La ora 9 seara, când termometrul atinsese deja amețitoarea cotă de 8 grade plus, am intrat în Antakia. Începea dezghețul.

Antakia. Istorie vie.

Numele de azi al orașului ascunde cu iscusință denumirea unuia dintre cele mai importante orașe ale antichității. Poate că de Antakia (sau Hatay, numele aeroportului) n-ai auzit, dar sunt convins că Antioch îți sună mult mai cunoscut. Antakia de azi e una și aceeași cu Antioch-ul menționat în Biblie și în cărțile de istorie, o cetate fondată acum peste 2300 de ani de Seleucus I Nicator, generalul lui Alexandru cel Mare.

În perioada timpurie a Imperiului Roman, Antioch era al treilea cel mai populat oraș al lumii, cu peste 500.000 de locuitori. Un adevărat New York al acelor vremuri. Amplasarea sa ideală, între munte și mare, pe malurile fertile ale râului Orontes, îi asigura prosperitatea pe timp de pace și protecția pe timp de război.

Antioch este considerat leagănul creștinismului non-israelit. Apostolul Pavel întemeind aici, într-o peșteră, prima biserică creștină și folosind Antioch-ul ca bază pentru expedițiile sale misionare de la jumătatea primului veac după Hristos. Peștera în care Apostolul a rostit pentru prima oară cuvintele Evangheliei este și locul unde – conform legendei – a fost găsită Lancea Sfântă (cu care soldatul roman l-a împus pe Iisus în coastă pe dealul Golgotei).

Cu urcușuri și coborâșuri, Antioch a avut o soartă înfloritoare până la cutremurul din 526, considerat al treilea cel mai devastator seism din istorie. Ce n-a distrus cutremurul a distrus incendiul care-a urmat. Dar lovitura de grație urma s-o dea tot omul. Steaua Antiochului începuse să pălească.

La o mie de ani după ce Apostolul Pavel își începuse lucrarea divină, crucea pornită de la Antioch se întorcea ca sabie. Un asediu crâncen și largul concurs al unui trădător cu antecedente creștine făceau ca Prima Cruciadă să smulgă orașul din ghearele „necredincioșilor musulmani”. Bohemond, cuceritorul Antiohului, își desăvârșea sfânta misiune măcelărind populația nedisociat. Musulmani, creștini, păgâni, zeci de mii de oameni au fost făcut terci de sabia credinței. De unde s-a plecat și unde s-a ajuns.

Pe parcursul următoarelor veacuri, cetatea a fost permanent la încrucișarea săbiilor cruciate, turcești, egiptene sau mongole. Aluviunile depuse pe Orontes au privat-o de accesul la mare. La sfârșitul secolului XIX, orașul decăzut mai adăpostea doar 500 de locuitori. După o scurtă perioadă de independență și includerea în Turcia Modernă, Antioch-ul a devenit Antakia și a început un nou drum.

Indiferent câte săbii, focuri și cutremure s-ar fi abătut asupra sa, Antakia încă respiră parful de istorie. Pe malul estic al râului, în orașul vechi, timpul curge de 100 de ori mai lent decât în urbea modernă. Străzile înguste și abrupte rezonează a râsete de copii, gângurit de porumbei și sonerii de bicicletă. În orașul vechi se mai vorbește încă limba aramaică.

Samandağ și Cevlik. Cu Nastratin Hogea la cules de pătrunjel.

Denumit de romani Seleucia Pieria, port important la Mediterană și acces la mare pentru gloriosul Antioch, Samandağ-ul de azi e un orășel prăfuit, aglomerat și zâmbitor. Poți să te oprești aici o oră sau două, pentru o ședință de narghilea cu tinerii sau o tablă și un pahar de ceai cu bătrânii.

Ca să vedem ceva interesant în Samandağ, a trebuit să ieșim din oraș și s-o ținem tot spre mare, până la Cevlik. În mijlocul drumului, ținând un smoc de pătrunjel în mână, l-am întâlnit pe rotofeiul Nasreddin. Acesta mușcă din tufa de pătrunjel și ne întrebă, molfăind:

- Vreți să vă duc la ruinele romane? Nu vă costă nimic, oricum am drum într-acolo. Trebuie să mai culeg niște pătrunjel.
- Păi n-aveți destul?
- Ăsta? Imediat îl termin!

Mestecatul pătrunjelului albește dinții, iar domnul Nasreddin ținea la aspectul lui exterior. L-am urmat spre colinele tocite de pașii războinicilor și negustorilor de tot felul. În sudul golfului, răsărind din mare, un munte întunecat și pleșuv.

- I se spune Muntele Pleșuv. Imediat în spatele lui e Siria.

Pentru a facilita accesul dinspre mare către oraș, romanii săpaseră prin piatră un drum-tunel de un kilometru. La două mii trei sute de ani distanță, infrastructura se ținea atât de bine încât și buruienile se țineau deoparte, cu respect. În schimb, zarzavaturile și legumele își trăgeau vârtos apă din canalele de irigație romane, aflate încă în stare de funcționare. Nu se mai fac imperii ca pe vremuri…

Când am ajuns la necropola de la Cradle Cave, unde odihneau diverse fețe împărătești, Nasreddin a luat o ultimă gură de verdeață și a trecut subtil la afaceri:

- Acum, că v-am plimbat și v-am arătat, îmi faceți plăcerea să luați cina la restaurantul meu?
- Sigur că da, suntem morți de foame.
- Atunci urmați-mă. Iau pătrunjel și mergem la masă.

Bucătăria din zona Antakiei e cu totul specială. Istoria dă gustul. Preparatele locale îmbină ingredientele mării cu cele ale câmpiei și exotismul Orientului cu prospețimea mediteraneană. Nasreddin ne-a preparat nu o cină, ci un festival gastronomic, pe care l-am savurat cu toate cele 5 simțuri. După masă am băut ceai, am jucat o tablă, am discutat politică și am râs de glumele inteligente și picante ale turcului, care s-a dovedit demn de prenumele său (Nasreddin e varianta originală pentru Nastratin).

A doua zi ne-am întors la Cevlik. Până la înserat ne-am plimbat pe plaja cu nisip cenușiu și moale, am strâns mâini și zâmbete, am privit spre Muntele Pleșuv înciudați că n-aveam vize de Siria. Seara, cârciumioara lui Nasreddin a început să strălucească de beculețe colorate, bubuituri de tobă și pași de dans. Era o ocazie specială. Anul Nou 2009.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Un Comentariu

  1. [...] Pavel a întemeiat prima biserică creştină într-o peşteră de lângă Antioch, iar sfinţii creştini l-au căutat pe Dumnezeu în grotele de la Cappadocia sau Basarabovo. Din [...]

Lasă un comentariu