Tedoo cu Brad Florescu

Anonima Sudamericană, (ep. 10). Pe Amazon, mai-ahi de Manaus.

Țuțurică aproape că se însoară, Liana iese din Buda Bar cu pantalonii în vine. Un moonwalk cu macaroane și o bere de la căpitan.

Amazon cruise ship

Din episodul de azi: Plictisiți de rutina zilnică a croazierei amazoniene, cei doi prieteni români se țin doar de trăznăi. Țuțurică aproape că se însoară, Liana cea biodegradabilă iese din Buda Bar cu pantalonii în vine. Are loc un moonwalk pe macaroane. Totul se încheie cu o bere de la căpitan. Text și foto: Liana Oprea.

În Manaus schimbăm vaporul cu unul mult mai mare, care promite că ne duce la tripla graniță de la Tabatinga în vreo 7 zile. Noţiunea timpului deja mă depăşeşte, sau eu pe ea, şi datele din jurnal încep să fie aproximative: vreo miercuri, vreun 18 – însoţite de câte un sincer semn de întrebare. Mai întâi uiţi zilele săptămânii, lucru la care ajută şi felul în care le numesc brazilienii: în loc de luni, “a doua”, în loc de marti “a treia” şi aşa mai departe. Pe urmă intră în derizoriu data şi în final pierzi complet şirul numărătorii, după care te întrebi la ce îţi folosise această contabilizare care ţi se păruse aşa importantă până de curând.

Buda Bar și Sfântul Playlist.

Eram la budă, ca tot creștinul. Ţuţurică îmi bate cu pumnii în uşă strigându-mi să ies repede. Ţuţurică nu e de felul lui ceremonios, dar când mă scoate de la toaletă cu nădragii în vine înseamnă că e ceva important pentru el: ori e de râs, ori e de bere gratis. Ies înbutonându-mă la pantaloni. Țuțurică îmi face semn să ascult cu atenție melodia care duduie oricum în boxe (sunt la buda-bar, adică buda de lângă bar). Într-adevăr, remarcabil. Mă umflă râsul şi uimirea, dimpreună cu o mândrie caraghioasă, în timp ce identific o melodie românească de tipul “acasă n-o ascult niciodată”, din genul de discotecă “mai-ahi, mai-ahu”.

Viaţa pe vaporul brazilian de Amazon (trei punţi suprapuse, capacităţi de la 250 la peste 1000 de pasageri plus cargo) numai vaporoasă nu e. Îşi are rutina ei: ziua începe brusc pe la 5 şi ceva, puţin înaintea răsăritului, când sunetele monotone ale nopţii se preschimbă în foşneli agitate. Obiectele însele se trezesc parcă, şi încep să se rostogolească pe podea cu de la sine putere. Cutii de bere, pahare de plastic şi alți producători necunoscuți – sau doar bănuiți – de zgomote rătăcite.

Apoi preiau semnalul fiinţele mai sensibile, copiii, care încep să trâmbiţeze diverse tonuri emoţionale, fără traducere necesară. Foșgăiala trezitului se transmite subtil, dar sigur, ca într-un stup, în rețeaua de crisalide colorate atârnate unele peste altele pe punte. Vocea căpitanului invită pasagerii la café da manhã (micul dejun, asimilat, în Brazilia, cu cafeaua – evident). Anunţul e semnalul pentru decibelii din boxele mari de lângă bar, pe puntea superioară. Astea, odată pornite de cafeaua căpitanului, nu mai tac toată ziua (nu ziua calculată în ore-lumină, care se termină pe la șase p.m., ci alta, socotită după orarul de vară din Norvegia).

Amazon Cruise

Repertoriul începe cu muzică uşoară pe teme de Isuşi, Spiritu Santu şi Dumnezei. Așa, ca la cafea. Sfântul Playlist durează vreo oră, dând timp soarelui să se ridice câtiva metri deasupra fluviului şi, astfel încălzirea completă, lumea intră în ritmul zilei. Asta am constatat că înseamnă (în nicio ordine anume): preumblat pe punte, privit peisajul, flirtat, flirtat încă puțin, băut bere de la bar, improvizat samba la butoaie sau alte percuţii ad-hoc, încă ceva exerciții de flirt.

Spre asfințit, toată lumea a băut bine, a mâncat suficientă carne, s-a duşat pe punte sau în budele 2 pe 1,5m (de altfel foarte onorabile), s-a preumblat în sus şi-n jos, orizontal şi vertical, şi a scuipat satisfăcător de mult peste bord (aici n-am explicație, dar putem întreba un antropolog). E momentul în care începe contemplarea fabulosului apus de soare de pe fluviu. Fiind culorile, probabil, foarte ieftine în America de Sud, cerul afişează toată această inflaţie cromatică cu nonşalanţă, şi deopotrivă băştinaşi şi turişti se opresc – şi privesc. Fără ostentație. Dacă ai ochi nu poți să nu te uiți.

După câteva ore de la apus şi mai mult de o zi lumină de mişcare continuă, populaţia vaporului se pregăteşte de odihnă. Începe furnicarul preparării aşternutului din hamac, a căutării poziţiei celei mai bune. Au loc și niște permutări, în timpul zilei s-au mai înfiripat sau s-au mai rupt câteva idile la bord. Copilașii scâncesc, bătrânii stau de vorbă agățați de hamacele care le ies în cale, alți pasageri își răsfoiesc bagajele înșirate pe sub locul de dormit. Pungile de plastic foșnesc, foșnesc, până ce glasul le piere, treptat, obosit de căutarea acelor obiecte pe care nu le găsești niciodată dar de care ai nevoie neapărat, exact când toată lumea în jurul tău începe să ațipească. Apoi, pentru prima dată de la orele răsăritului, linişte.

Muzica tace aproape ultima, după ce şi-a dublat decibelii cu strigătele sutelor de voci cofeinizate şi cervej-izate. Linişte, precedată de ultimele şuşoteli de oameni şi lucruri care-şi caută locul. Aceste mişcări se răspândesc în reţea (în portugheză ”rede” înseamnă ”hamac”, dar și ”reţea”), din hamac în hamac, de vreme ce hamacele sunt atârnate aproape unele în altele, pe lăţime şi pe înălţime. Orice acţiune trezeşte o reacţiune în hamacul vecin. Pe jos, apartenențe personale răscolite, farfurii de plastic de la cină, muşuroaie de proprietăți care se mută şi cresc aproape organic, după reguli necunoscute, zi de zi.

Vrei să fii soția mea până luni?

Într-o zi, mă trezesc cam fără chef dintr-un somn de după-amiază și mă duc să mă dreg cu o bere. Clar, nu e ziua mea cea mai bună. Sunt în contratimp cu Țuțurică, și mult în urmă cu berile, fiindcă, mă dojenește el „încă n-ai învățat să bei în somn”. De data asta nu gust gluma, sau mai exact n-o înțeleg. Aleg, din lene și pentru variație, să nu prizez ambianța. Există și momente din astea. Țuțurică e foarte exuberant și euforic, ceea ce mă sâcâie vag. E acompaniat de două brazilience în aceeași stare. Eu continui să mă atașez de rolul de om abia trezit din somn într-o după-amiază călduroasă. Se mai întâmplă. Câteodată te trezești ursuz, și parcă îți pică bine să mai explorezi starea aia, măcar din comoditate dacă nu din curiozitate.

1 2

Comentarii - Un Comentariu

  1. [...] să cânte pe românește. Bomba de discotecă pe care o aud sună atât de straniu în locul ăsta, că iar am sentimente confuze. Noroc că asta nu m-a prins cu pantalonii în vine. Progresez. Un Luna Amară, un Nightlosers, un [...]

Lasă un comentariu