Tedoo cu Brad Florescu

Anonima Sudamericană (ep. 1). Rio. 10.000 de kilometri și prima la dreapta.

Un nou roman de călătorii, despre prietenie, pasiune și viață în Brazilia, Peru, Ecuador, Columbia și Argentina. O aventură de Liana Oprea și Răzvan Antonescu “Spidu”.

Brazilia Amazon

Nota editorului. Începem azi publicarea în foileton a unui nou roman de călătorii: “Anonima Sudamericană”, o poveste despre prietenie, pasiune și viață pe cel mai caliente continent al Terrei. Liana Oprea relatează cu o sinceritate savuroasă și senzuală coclăureala de opt luni și jumătate prin Brazilia, Peru, Ecuador, Columbia și Argentina, împreună sau neîmpreună cu Răzvan Antonescu a.k.a. “Spidu” a.k.a. “Țuțurică”. Cei doi au dansat samba, au băut un milion de beri reci și au traversat continentul călare pe Amazon, din Brazilia în Ecuador. Autoarea dedică acest roman memoriei lui Răzvan, care și-a pierdut viața în timpul unei călătorii în Africa.

Anonima Sudamericană. De Liana Oprea și Răzvan Antonescu.

Am fost un copil întârziat. În vreme ce alții explorau primele jocuri de-a doctorul, de-a invitația la ceai și de-a mama și de-a tata, eu eram când mușchetar, când explorator. Am ținut-o așa până a început liceul. Mă închipuiam descoperind specii şi locuri necunoscute, savurând aventura şi umpleam filă după filă jurnalul expediţiei, asemeni eroilor lui Jules Verne. Intrând, de ochii lumii, în anii maturităţii, și reuşind, poate, să iau contact cu copilul care începuse pe la 10 ani să scrie un roman despre Perú şi desenele Nazca, mi-am amintit dorinţa lui, nu cu mintea, ci prin decizia aparent nouă şi spontană de a pleca haihui prin America de Sud.

Într-o zi, pe un drum din Bucegi, Răzvan, căruia îi plăcea să-și spună sieși și de altfel oricui altcuiva „Țuțurică”, m-a întrebat dacă nu vin în America de Sud, în loc să plec în Thailanda, cum mă gândeam. De ce nu? Restul a venit de la sine și, peste două luni am pornit, cu rucsacul în spate şi în buzunar cu un bilet de avion tur Rio-retur Quito, achiziţionat contra sumei de 1240 de bani europeni.

Slavă Marelui Proiectant!

De-a lungul a două luni şi jumătate de vis mai adevărat decât orice realitate anterioară, aveam să descopăr că cel care a proiectat America de Sud – și în faţa căruia mă înclin adânc -, a făcut-o consecvent aceluiaşi model: mai mare, mai exuberant, mai colorat, totul la scară titanică, cu tuşe hotărâte, vibrante până la senzația de continuu mic cutremur lăuntric.

Plante care pe care le văzusem până atunci doar protejate de vitrine cresc precum bălăriile pe marginea drumului. Zâmbetele omniprezente nu sunt fabricate la repezeală, de circumstanţă. Pasiunile, aparent, nu cunosc conceptele de “mi-e ruşine”. Ideea de ”mă/te fac de cacao” pare că nu a tulburat nicicând comunicarea firească, purtată îndeosebi după regulile simple ale atracţiei şi respingerii. Dansul, cântecul sunt expresii proprii, aproape în uitare de sine, ale bucuriei de a trăi, departe de “autoconştienţa” care ne învaţă de mici, prin unele părţi ale lumii, să ne cenzurăm gesturile şi să plecăm urechea la ”ce zice lumea”. De altfel, lumea, în serile de samba, cumbia sau salsa, nu zice mai nimic, pentru că este ocupată exclusiv cu dansatul şi cântatul.

Mijlocul lui noiembrie. Bucureşti-Rio de Janeiro via Paris, zburând spre soare, la propriu şi la figurat. El se duce spre vest, eu după el. El ajunge la Rio, hop şi eu. Tocmai cât să îl văd apunând brazilian, după ce îl văzusem răsărind pe Otopeni.

Afară din aeroport, printre umbrele umede care se lasă rapid, trag dintr-o țigară obișnuită și primul contact cu aerul serii tropicale mă amețește mai tare decât orice iarbă. Rio de Janeiro mă întâmpină cu un şofer excentric care duce autobuzul dinspre aeroport spre cartierul Botafogo în scârţâit de roţi şi accelerări în curbe. Aveam să aflu în zilele următoare că n-am dat peste o excepție de bun-venit, ăsta e modelul în Brazilia, la urma urmei ţara unde a învățat să piloteze Ayrton Senna.

După zece mii de kilometri, faci dreapta

Țuțurică sosise la Rio cu două săptămâni mai devreme, și conveniserăm să ne întâlnim pe strada Guilhermina Guinle, la Green Hostel, în cartierul Botafogo, după cum ne spuseseră intuiția, bunul plac și o hartă de pe internet. De la stația unde mă lasă autobuzul, îmi spun niște taximetriști, mai sunt vreo 20 de minute de mers pe jos până la adresă. La pas, în noaptea tropicală, pe trotuarele tocmai plouate, mă îndrept spre Green Hostel cu siguranța unui bucureștean abia ajuns în Targoviște. Mintea mea nu înregistrează distanța de 10.000 de km, și mă simt ca și cum am dat o fugă până la Brașov, la Țuțurică, să bem o bere la terasa de lângă gară. „La Rapid”, știți care.

În jungla urbană care precede jungla autentică prin abundență (aici, de mașini) și umiditate, o țin drept înainte, cum îmi spuseseră parțial instinctul, parțial taximetristul, și merg, sigură pe mine, până când îmi dau seama că nu ajung unde trebuie. Noroc că în Rio, într-o seară obișnuită pe la ora 11, străzile sunt colindate de tot atâta omenire ca într-o seară de carnaval la Urziceni.

Întreb, la întâmplare, două batrânele semi-transparente care se plimbau braț la braț, unde e strada Guilhermina Guinle. În ce limbă le-oi fi întrebat, nu mai știu. Probabil că ne-am înțeles până la urmă cu niște rudimente de franceză sau spaniolă sau italiană, și cu adresa scrisă pe hârtie, pentru că nu numai că nici ele nu știau unde e exact strada, dar m-au și dus până acolo, așa, în plimbare.

La despărțire, într-un loc necunoscut, dar apropiat de cel pe care îl căutam, m-au îmbrațișat călduros, mi-au urat ceva legat de Dumnezeu (probabil – vreau să cred – nu al mă-sii, ci în sensul că să merg cu el), și m-au sfătuit părintește să am mare grijă cum traversez. La cum am constatat că manevrează șoferii din Rio, n-am luat-o în nume de rău. Aici indicațiile băbuțelor au fost mai utile decât aiurea, fiindcă negocierea la trecerea de pietoni e dictată nu de semafor ci de cai putere. Eu nu am nici unul. Am doar un rucsac, nemotorizat. Așa că am avut grijă și ușurel, din om care-și plimba câinele în alt om care își plimba cîinele, i-am găsit pe Guilhermina Guinle, pe Green Hostel și pe Țuțurică.

Text și fotografii de Liana Oprea. Aventuri de Liana Oprea și Răzvan Antonescu. Sursa fotografiei cu Răzvan.

(va urma)

Comentarii - 7 Comentarii

  1. Ada dracpictat spune:

    Iata un serial care promite a fi senzational! Constat cu mare placere ca Tedoo a devenit o pepiniera de jurnale de calatorie extraordinare , care vin sa completeze deja excelentele scrieri ale lui Bradut.
    Am urmarit cu sufletul la gura peripetiile închipuite cu Transsiberianul (care, în mod misterios ma duc cu gândul la… Jerome K. Jerome si Ilf si Petrov.), iar acum Anonima Sudamericana m-a apucat ferm de mâna si ma ia la pas prin Botafogo, pas domol, de început de expeditie care promite frumusete, pitoresc, nebunie, curiozitate, umor, al naibii de mult umor, camaraderie, sensibilitate, aventura, aventura, aventura!
    Ura!
    Si-am descoperit astfel si-un formidabil, absolut formidabil personaj în persoana lui Razvan Antonescu. M-am dus pe linkurile de mai sus si nu-mi venea a crede ce om a fost, si ca n-am baut nici macar o bere împreuna cândva, la schi. Asta-i viata. Dar macar unii si-o traiesc! Asta da tovaras de drum! Omule, drum bun pe plaiurile eterne ale haladuielii…

    Dar si tu pari a fi o tovarasa de drum pe cinste, Liana, cu care se poate hahai omul cu vârf si-ndesat!
    Astept acum cu nerabdare sa-i gasesti de-a binelea pe Guilhermina Guinle, Green Hostel si Tuturica, si sa pornesti cu asta din urma în fantastice aventuri sudamericane!

    Ca de obicei, Tedoo ma duce pe nesperate meleaguri în nesperate feluri, multumesc.

    Pe curând, deci,
    Ada

  2. marica spune:

    Te asteptam de mult Liana de la selva,in sfirsit ai aparut.Scrie ,pentru ca o faci minunat.

  3. Liana spune:

    Ada, îți mulțumim pentru primirea pe care o faci aventurilor anonimei sudamericane, și te invitam să participi alături de noi la brambureala (coerentă in felul ei, care nu ne intreabă și pe noi) de întîmplări, locuri, fapte și oameni de sub și imediat deasupra de ecuator!

  4. Liana spune:

    marica, si eu mă bucur că am apărut la tedoo, și îți mulțumesc că ești aproape de poveștile mele.

  5. ionut spune:

    e destul de greu de sarit de la un episod la altul. Un link era util

    • Tedoo spune:

      @Ionut: in mod normal, la finalul articolului gasesti recomandari catre alte episoade. Dar softul e soft, tot ce face omul cu mana lui e util. Multumesc pentru sesizare.

  6. [...] din arhiva lui Tomi Astikainen. Un interviu de Liana Oprea. Share Tweet window.___gcfg = {lang: 'ro'}; (function() { var po = [...]

Lasă un comentariu