Tedoo cu Brad Florescu

Accidentul din Muntenegru și McDonaldizarea libertății.

Cine e de vină pentru accidentul din Muntenegru. O analiză.

Laos Mae Ou 1-1074

Nu e treaba mea să comentez a cui e vina punctual pentru accidentul din Muntenegru. Ține de competența autorităților să stabilească dacă șoferul era obosit, dacă autocarul avea toate avizele tehnice la zi și așa mai departe. Sper doar ca ancheta în acest caz să fie mai rapidă și mai concludentă decât cea referitoare la tragedia de la Balotești din 1995.

Aș avea, totuși, o întrebare de pus:

Unde ne grăbim așa?

A doua zi după ce s-a anunțat nenorocirea, am intrat pe site-ul agenției Mareea (incorect ortografiată Maree de agențiile și site-urile de știri) să văd exact în ce consta circuitul cu pricina. Am coroborat informațiile pe care le aveam cu data plecării (22 iunie) și cu declarațiile din presă și toate s-au suprapus peste pachetul “Farmecul Mării Adriatice – Circuit Muntenegru + Sejur (9 zile)“. M-am speriat.

Din cele nouă zile două sunt sejur (adică se stă pe loc, la plajă). În celelalte 7 zile autocarul parcurge 2.550 de kilometri, adică o medie de 364 de km pe zi, traversând 7 țări: România, Serbia, Muntenegru, Croația, Albania, Macedonia și Bulgaria. Aici mai trebuie luate în calcul două variabile: calitatea drumurilor din regiune (nu doar ca asfalt ci și ca relief) și inerția unui grup mare. 47 de turiști au nevoie de timp ca să urce și să coboare din autocar, să meargă la toaletă sau să termine de mâncat. Pauzele sunt mai lungi.

Din cele de mai sus mie îmi rezultă că onor clienții unui astfel de circuit petrec în medie 8-9 ore zilnic pe drum (mers efectiv + opriri pentru masa de prânz și toaletă). Alte 8 ore le dorm. Mai adăugăm micul dejun și cina și rămân, să zicem, 5 ore pe zi în care pot cu adevărat să vadă ceva. “Tur panoramic al orașului”, expresie consacrată în jargonul agențiilor, trebuie tradus ca “Poți vedea orașul când oprim la semafor.”

Turist sau șofer de TIR?

“Farmecul Mării Adriatice” nu e nici pe departe un caz singular. Am luat la mână căteva zeci de alte produse similare, vândute de agenții sub titulaturi care mai de care mai paietate. De fapt sunt aceleași produse pe care le revând cu toții. Doar că la unii se numesc “Comorile Nordului, Circuit Autocar” și la alții “Fascinația Boreală, Circuit Autocar”.  Câteva exemple:

- Un circuit de 23 de zile care merge așa:  România (București), Ungaria, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Cehia, Ungaria, România (București). Din cele 23 de zile, una singură se stă (la Stockholm). În celelalte 22 se acoperă o distanță de 11.000 de kilometri. Am adunat cifrele date de agenție în descrierea traseului.

- Un circuit de 10 zile pe itinerariul: România (București), Ungaria, Austria, Elveția, Franța, Italia, Slovenia, Ungaria, România (București). 5.510 kilometri, din care 1.400 prin România.

- Un “Mare Tur al Thailandei” de 11 zile, dintre care: trei zile sunt în avion (București – Bangkok – București), o zi întreagă se stă în zona Bangkok, o zi se stă în Pattaya, iar în cele 6 care rămân se parcurg 1.900 de kilometri, până în nord și înapoi.

Mă opresc aici cu exemplele că altfel nu mai termin niciodată. Poți citi mai multe în ”Oferte turistice care te dau pe spate! De râs.”. Sau intră pe Infoturism la secțiunea “Circuite” și edifică-te. Nici șoferii de TIR nu merg atâta.

McDonaldizarea libertății.

Circuitele de acest gen reprezintă o categorie consacrată în turismul mondial. Problema nu e, deci, la Mareea Travel și nici la agențiile românești în general. Problema e globală și decurge din valorile și principiile industriei turistice a zilelor noastre. De fapt, o singură valoare (banii) și un singur principiu (repede).

Circuitele “10 țări în 10 zile” au succes tocmai pentru că oferă – cel puțin la nivel formal – ceea ce promit, iar turistul vrea să vadă cât mai mult pentru cât mai puțini bani. Acest “cât mai mult” este, după cum am observat, extrem de relativ. Singurul lucru pe care poți fi sigur că l-ai văzut într-un tur de forță ca acesta e tetiera scaunului din fața ta.

Spre deosebire de industrii mai puțin fotogenice, turismul beneficiază de o aură aspirațională pe care o împrumută fără jenă din istoria, natura sau cultura locurilor pe care le exploatează (uneori până la distrugere). Dar mecanismul din spate este același ca în cazul farmaceuticelor sau al mâncării procesate.

Nebunia se extinde însă dincolo de rețeaua marilor tour operatori. Obsesia de a bifa cât mai mult în cât mai puțin timp se manifestă în egală măsură la mulți dintre cei care-și zic “călători independenți”. Singura diferență e că aceștia nu cumpără tot pachetul de la o agenție de-acasă, ci îl iau pe bucăți, la fața locului. Tot 10 țări în 10 zile fac.

Și astfel lumea devine un mare fast-food.

The Future is Slow.

Ca om care scrie despre călătorii, care urmărește piața turistică de la noi și de afară și care, de câteva ori, a mai organizat niște ieșiri cu prieteni și cititori, îndrăznesc să sper că această mcdonaldizare turistică a lumii, această comoditizare a libertății nu mai are mult de trăit. Turismul de astăzi – industrial sau cvasi-independent – este poluant pentru mediu și nesănătos pentru cel care-l consumă. El ține de o epocă pe cale să apună.

Idei noi (de fapt, idei vechi redescoperite) vin din urmă. Oamenii încep să fie mai atenți la ce mănâncă, la cât irosesc, la ce impact au viețile lor asupra planetei. Devenim mai responsabili și mai curați, mai apropiați de natură, mai respectuoși față de legile ei și mai generoși unii cu alții. Sau așa ar trebui, pentru că altă cale nu există.

Se pot shimba lucrurile punctual pe piața românească? Nu văd niciun motiv real pentru care nu s-a putea, cu excepția inerției. România are potențialul uman, cultural și geografic pentru a se așeza în avangardă. Tocmai pentru că suntem, din multe puncte de vedere, un tierra virgen, avem ocazia de a ne desprinde de trenul care merge, oricum, la depou și de a schimba macazul către viitor.

Precedente există: mici tur operatori care organizează programe – artizanale deocamdată – pe turism cultural, spiritual sau de aventură, exploratori și aventurieri români care bat munții, deșerturile și mările lumii, o blogosferă bogată și creativă, o pasiune crescândă pentru călătorii, pe de o parte și pentru un stil de viață sustenabil, pe de altă parte. Trăim mai prost ca alții, măcar să călătorim mai bine.

Agențiile se pot alătura acestui curent sau se pot opune lui, pentru a-și conserva un status-quo în derivă. Dar schimbarea va veni oricum. Nu e o problemă de dacă, ci de dată. Gândește-te doar câți români își rezervau camere de hotel pe Booking.com sau Agoda acum cinci ani? Câți dintre ei căutau bilete de avion pe SkyScanner? Câți își luau rucsacul în spinare și plecau câte o lună, două, în lume? Sau câți lăsau totul baltă și se mutau în Thailanda?

Desigur, fără nicio legătură cu mine sau cu acest site.

Condoleanțe familiilor îndoliate și multă sănătate celor care încă se află pe paturile de spital. 

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu