Tedoo cu Brad Florescu

5 locuri unde să mănânci sănătos pe Koh Phangan.

Ai auzit vreodată de Srithanu? Posibil să da, cel mai probabil că nu. Mai multe șanse sunt să fi auzit de Chiang Mai, Ubud, Goa. Toate aceste locuri au ceva în comun – sunt casă pentru o comunitate mare de […]

karma-cafe-1200(1)

Ai auzit vreodată de Srithanu? Posibil să da, cel mai probabil că nu. Mai multe șanse sunt să fi auzit de Chiang Mai, Ubud, Goa. Toate aceste locuri au ceva în comun – sunt casă pentru o comunitate mare de oameni plecați din țările lor de baștină pentru a găsi alternative de trai mai sustenabile. Zonele astea sunt ticsite de centre de yoga, saloane de masaj, școli și cursuri de diverse terapii alternative. Oamenii sunt relaxați, plini de tatuaje și bijuterii etnice, îmbrăcați hippie sau boho chic. Mai toți au lăsat în urmă o viață agitată într-o metropolă, unii chiar cariere de succes după sandardele lumii civilizate și și-au făcut un rost mai mic sau mai mare prin aceste părți.

Prezența acestor oameni în locurile menționate vine, din punctul meu de vedere, cu un mare avantaj - o densitate mare de restaurante cu mâncare bună, sănătoasă, curată. Asta înseamnă multe opțiuni pentru vegetarieni și vegani, folosirea produselor locale crescute într-un mod cât mai curat.

Întorcându-mă la Srithanu, de la care am plecat - aceasta este o mică localitate de pe costa de vest a insulei Koh Phangan, insula pe care eu și Brad am locuit o vreme după ce ne-am mutat în Thailanda. Dacă vrei yoga, meditație, reiki, masaje de tot felul, mâncare bună, sucuri naturale, aici e locul tău. Dat fiind că insula e la o aruncătură de băț de Khanom și că pe vremea când locuiam acolo nu mergeam niciodată în Srithanu am zis să-i fac o vizită, să văd totul cu papilele vizitatorului curios. Așa am găsit aceste 5 restaurante din categoria healthy food și-ți povestesc mai jos despre fiecare în parte, cu bune și cu rele.

Karma Cafe

Program: marți – sâmbătă de la 11.30 la 22.00, duminică de la 11.30 la 17.00, luni închis.

Localizare: https://goo.gl/maps/CFyN3PZMnqv

karma-cafe-1200(3)

Locul este super vesel, curat, decorat în culori vii. Au mese normale, mese mici la care stai pe perne, chiar și o masă comunală mare la care să te așezi cu toți prietenii sau să te bagi în vorbă cu necunoscuții dacă nu vrei să te simți singur. Eu am fost în timpul zilei, erau doar 4 oameni acolo înafară de mine, dintre care 3 cu nasul în laptop, nu am avut cu cine mă împrieteni. Dezavantajul locului este numărul insuficient de ventilatoare. Îți recomand să nu mergi după-amiaza între 15.00 și 17.00 pentru că nu vei avea unde să te ascunzi de soare.

Luăm meniul și citim: home made, plant based, cruelty-free, gluten-free, refined sugar-free, dairy-free. După ce-am eliminat cruzimile rămânem cu cruditățile: salate bogate în nutrienți, sandvișuri vegane și sucuri din combinații de fructe și legume care sunt super răcoritoare și energizante. Dacă ești în căutare de un burger clasic, Karma Cafe nu e locul pentru tine.

karma-cafe-1200(2)

Eu mi-am comandat The Hola, o salată de inspirație mexicană cu fasole roșie, orez roșu, salată verde, roșii, hummus și pastă de broccoli. Porție generoasă, combinația a fost interesantă și a devenit super bună după ce i-am adăugat de la mine putere puțină sare și puțin mai mult piper. Doar trebuia să mă ducă cu gândul la Mexic, nu?

Mâncarea costă între 180 și 300 baht (4,5 – 7,5 EUR), iar sucurile și shake-urile între 100 și 160 baht (2,5 – 4 EUR).

Taboon

Program: 7.00 – 23.00 de luni până duminică.

Localizare: https://goo.gl/maps/pkqUUB5STkS2

taboon-1200(5)

Restaurant cu specific israelian, meniu 100% vegetarian – falafel, hummus, salate, tot felul de sortimente de pita. Atmosferă relaxată, mese scunde și perne colorate. Servirea mi s-a părut a fi foarte promptă. Prima oară cînd am fost aici era după-amiază și nu-mi era foarte foame. Am comandat o pita cu sumac și o porție de falafel. Acesta din urmă mi s-a părut mediocru, poate din cauza bucăților mult prea mari de ceapă din el. Pasta de tahini care însoțea falafelul era ca la carte, nimic de reproșat. Pita nu am putut să o mănânc, am luat-o la pachet și am “vorbit” cu ea pe seară; chiar și rece a fost delicioasă!

A doua oară am venit la Taboon dimineața, voiam musai să le testez shakshuka. Nu am regretat tot drumul bătut, a fost minunată. Am comandat shakshuka clasică, pe meniu mai există alte două variante – picantă sau cu feta.

taboon-1200(7)

Pe pagina de Facebook a restaurantului găsești meniul complet, prețurile variază între 90 și 200 baht (2,30 – 5 EUR). În fiecare zi de la 11.00 la 16.00 au meniu special la 150 baht (3,8 EUR), iar de la 12.00 la 16.00 poți sta la masă înăuntru, la aer condiționat.

Green Leaf Cafe

Program: 9.00 – 15.00 & 17.00 – 22.00; închis duminica.

Localizare: https://goo.gl/maps/bn8FoLmscuJ2

green-leaf-cafe-HR2

Zic din start ca să scap de grijă: aici nu am mâncat, am băut doar un suc. Dealtfel nu există meniu pentru mâncare, ci doar un bufet cât e ziua de lungă (120 baht/3EUR) de la care te servești singur cu tot felul de legume, fructe, salate, ierburi, sosuri – totul ovo-vegetarian. Au, însă, un meniu generos de shake-uri și sucuri naturale, poți chiar să îți combini tu ingredientele cum dorești. Ceea ce am făcut și eu. Pot să raportez – ananasul și castravetele fac casă bună împreună.

green-leaf-cafe-1200(3)

green-leaf-cafe-1200(1)

Art of Juice

Program: 12.00 – 22.00

Localizare: https://goo.gl/maps/cvqcpBhXZ3P2 (lângă de Karma Cafe)

Sucuri, sucuri și iar sucuri. Tot felul de combinații cu denumiri promițătoare. M-aș muta aici pentru o zi și nu aș face altceva decît să testez licorile. Locul e ținut de o indoneziancă, o ghicesc din prima după pomeții prea definiți ca să fie ai unei thailandeze și după engleza de înțeles cu care se adresează clienților. O cheamă Maha Rani.

Femeia are tot felul de storcătoare, inclusiv un slow juicer Hurom. Pare că știe ce face. Eu mi-am luat un antioxidant și, ca să nu e simtă singur, am mai pus lângă el și un cheese cake. Sucul a fost perfect, plăcinta așa și așa – mi s-a părut bună inițial dar ciudată ca textură, era mult prea aerată. Am întrebat-o pe Maha Rani din ce face crema și mi-a zis că e frișcă pur și simplu. Hm. Nu m-a convins.

art-of-juice-1200(3)

art-of-juice-1200(1)

Se poate și mânca – bufet la 150 baht, sandvișuri la 200. Cât am stat acolo au venit niște clienți de-ai casei care comentau că în fiecare zi sunt tot mai multe ingrediente servite la bufet și râdeau că în curând o să se scumpească. Am luat-o ca pe o veste bună.

Soul Food Cafe

Program: 8.00 – 16.00. Închis duminica.

Localizare: https://goo.gl/maps/uYLcDJbGpQJ2

soul-food-cafe-1200(6)

Ultimul și nicidecum cel din urmă. Dimpotrivă, Soul Food Cafe este preferatul meu dintre toate restaurantele healthy pe care le-am încercat pe Koh Phangan. Este ținut de Silvia și Roberto, o braziliancă și un italian super super drăguți, de mega bun simț și deloc atinși de ultra-spiritualitatea de pe coasta de vest. Restaurantul este mic și extrem de vesel, are tot felul de decorațiuni amero-indiene și măști indoneziene pe pereți, plus un mic magazin cu prafuri, ierburi, spiruline, semințe etc.

soul-food-cafe-1200(2)

soul-food-cafe-1200(1)

Aici am mâncat unul dintre cele mai bune sandvișuri vegetariene, din pâine făcută în casă chiar de cei doi (galbenă pentru că pun în ea turmeric), castravete, salată verde, feta, hummus. O nebunie! Totul e fără fițe și figuri, Silvia este vorbăreața și deschisă, Roberto spune că a avut o iubită româncă.

Meniul e bogat, găsești supe, sandvișuri, salate, prăjituri vegane, sucuri naturale și inclusiv kombucha cu aromă de ananas (foarte bună). Totul se aliniază între 100 și 290 baht pentru mâncare, 50 și 120 pentru băuturi. E un loc minunat în care să mergi pentru brunch sau pentru ultimele ore petrecute pe insulă înainte de a urca pe ferry (restaurantul acesta spre deosebire de celelalte patru, este în Thong Sala, vizavi de port).

Mai multe articole de-ale Elenei despre mâncare delicioasă și un stil de viață sănătos găsești pe blogul ei – Suflet pentru hrană. O poți urmări și pe Facebook și Instagram.

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu